Năvălesc „Popoarele” fără rațiune

Ceva neobișnuit se întâmplă cu noi. Cresc în jur prea repede mari promisiuni.

Sar de la locurile lor firești cuvintele solemne. Pur și simplu țâșnesc pline de salivă și sânge. Există tot mai mulți oameni care au nevoie de ele. Le sorb și le morfolesc. Li se scurg printre gingiile netede, galbene, dinți scrâșniți și urâți, în gurile slobode și negre, ale lor înțelesuri clare. Se împletesc înăuntru cu sufletele plate, multe, nehrănite de lucruri temeinice.

Pe aici, năvălesc pe de fapt „ Popoarele" nebune, fără rațiune, cele ale disperaților. Unul vine dinspre o „Garsonieră", altul dinspre „Antene" - astea-s popoarele media. Apoi masonii, noii capitaliști sau intelighenția de dreapta, grăsuță, au „Popoarele"lor, vorbind despre progres, viitor al nației, uniuni ale celor puternici. Masonii și cu ăștia din urmă, cazați în curticica din Mahalaua Bossului, vor să facă ordine și disciplină. Ăsta da principiu! Să facă ordine pe tăcute. Căci ei sunt calmi, plini de bani și de sine. Pot trata astfel toate problemele cu tact. Nu vor să castreze pe nimeni, ca cei gregari. Ptiu! Nu. Sau să ardă cu jarul țigării pielea fină a dușmanilor lor, îmbuibați, la prima generație a îmbogățirii. Prostituatele goale, de fapt, din lumea noastră economică si politică.

Poporul mereu este nefericit iar cei care-l conduc, răi. Și cât de răi încă. Așa a acceptat poporul comunismul până la urmă. Iar în '89 a ieșit în stradă si-a virat brusc după primul colț. Au schimbat cursul istoriei spre capitalism. Câte exagerări putem induce ușor cu acest cuvânt. „Popor", cuvânt puternic. Când năvălesc celelalte cuvinte solemne, rup înțelesurile obișnuite. Șterg memoria încărcată. Uităm marile vinovății astfel. Vrem toate necesitățile chiar să ni le împlinească. Să ne umple golurile imunde, golurile din ficat, din vintre. Nu din cap. Căci fără caracter, fără onoare, fidelitate sau credință se poate trăi ușor. Iar cuvinte mari însă. „Nație română", apoi vine „Noi". „Noi" împreună putem fi atât de liberi. Facem ce vrem. „Aud", repetăm cuvinte obișnuite și după aceea totul ne este îngăduit. În numele României mulți ar vrea să ucidă. Și cuvântul „Eminescu" unește sau divide. Scenarii nesfârșite se adună-n juru-i.

Cum mai seamănă un „Popor" fără rațiune cu altul! Oare de ce „Poporul DD" nu seamănă cu „Poporul H-R P"?Știți voi care și de ce. „Poporul DD", în primul rând, nu are chip, nici cap. Doar urlă. Este despletit, cu liane și șerpișori, cu metafore din care izbucnesc sorii negri. Eter. Stai, asta-i o descriere a poeziei ultrapesimiste, negre, preromantice. Poporul H-R P cap are, plus rațiune. Chip expresiv. Și ce caracter, cu o linie estetică, sigură, dreaptă, mai ales la haine.

Ce s-o mai lungesc, când s-au întâlnit „Popoarele", măcar o dată în aceste zile tulburi, au vociferat. Lucru firesc. S-au privit în ochi. Aceleași intenții aveau. Au denigrat Guvernul, Televiziunea, Președinția, Democrația de după '89. De parcă de acolo li se trag toate nenorocirile dinăuntru. Au dreptate, au spus, cei săraci și frustrați, căci capitalismul ne-a mâncat sufletul în acești 20 de ani. Cum comunismul ne-a mâncat viața. Timp de 50 de ani. Fiecare element social dintr-un asemenea „Popor" barbar s-a regăsit cu totul în spusele celuilalt. Se regăseau cu plăcere toți. S-au întrebat la urmă dacă mai rămăsese ceva necriticat. Aveau plăceri noi deja, să distrugă, să rupă. Începea o mare iubire a „Popoarelor". În adânc, se simțeau pe deplin revoltați. Gata de acțiune. Sâmburii negri ai revoltei le intraseră în unghii, în dinți. Apoi brusc și-au spus ce aveau de spus. Nu știu care a început. - Hai să începem războiul civil! - Cum ? Ne gândisem și noi la fel! În jur, o mulțime de sticleți însă. Pe ramuri verzi, vopsite, căci a fost secetă toată vara. Acesta-i un cod. Sst, ne ascultă. Mirosea totuși a sudoare de polițist în castani. Sticleții, pe sus, în lături, așteptă să treacă Președintele. Urmează alt Președinte. Apoi dispar toți. Frunzele cad. În jur oamenii obosiți revin. Ei nu mai reacționează le ceea ce se-ntâmplă. Casc. Se nutresc. Doamne, îmi fac cruce! Acceptă, acesta-i cuvântul.