Mai este Turcia un partener stabil pentru zona Euro-Atlantică?

Este clar că dacă lovitura de stat din Turcia ar fi reuşit, atunci ţara ar fi fost aruncată pentru o perioadă indefinită intr-un haos - de la politică internă şi externă, acorduri internaţionale, acorduri financiare, etc. Totuşi, lovitura de stat a eşuat. În urma acestui puci, se conturează unele întrebări semnificative, cea mai importantă fiind (din perspectivă europeană) dacă ne dorim un stat precum Turcia să devină membră a Uniunii Europene.

Toată sfera politică a Vestului a arătat susţinere faţă de actualul Preşedinte al Turciei, şi a condamnat lovitura de stat. Aşa cum aminteam, lovitura de stat a eşuat - printr-o susţinere majoră atît a populaţiei, cît şi a clasei politice din Turcia (inclusiv opoziţia). Însă, se impun unele întrebări.

Mai este Turcia un partener stabil pentru zona Euro-Atlantică? Dacă da, cu ce implicaţii? Turcia este ţară membră NATO, şi în proces de aderarare la UE (cu implicaţii majore de la politică internaţională, pînă la integrare culturală). De asemenea, Turcia reprezintă o zonă tampon între gruparea teroristă ISIS şi graniţele Uniunii Europene. Mai mult decît atît, există un acord complicat (şi posibil imoral pentru ambele părţi) între UE şi Turcia, privind refugiaţii - în speţă, Turcia condiţionează oprirea fluxului de refugiaţi către UE prin accelerarea procesului de aderare la Uniune. Şi, complicînd şi mai mult lucrurile, Turcia reprezintă un tampon între Rusia şi NATO.

Deşi nu sunt de acord cu concluziile domnului Cristian Unteanu, şi nici cu maniera dumnealui de a interpreta aceste evenimente, în articolul său, punctează excelent care ar fi fost consecinţele dacă reuşea lovitura de stat. Aşa cum spusesem anterior, însă lovitura de stat a eşuat, însă întrebările rămîn valabile.

Disputele teritoriale dintre Rusia şi Turcia sunt istorice, ajungîndu-se la tensiuni politice chiar de curînd (doborîrea unui avion militar rusesesc, după ce acesta intrase în mod abuziv în spaţiul aerian turc, de către avioane de apărare turceşti). Aşadar, pe acest plan, nu ne putem aştepta decît la o întărire a relaţiei dintre Turcia şi NATO.

Însă pe plan european, rămîn ca un spin în coaste problema refugiaţilor sirieni şi problema grupării teroriste ISIS. În aceste cazuri, Turcia acţionează ca un tampon între Europa şi refugiaţii sirieni, şi reprezintă un aliat activ împotriva mişcării teroriste ISIS.

În cazul ISIS, Turcia are prorpia agendă (teritoriul kurd sirian), prin urmare, şi pe acest plan ne putem aştepta la o anumită întărire a colaborării dintre Turcia şi NATO (implicit UE).

Şi ajungem la cheia de boltă, dacă este oportună aderarea Turciei la Uniunea Europeană? Susţin cu tărie că nu este oportună o asemenea aderare pe moment, deoarece Turcia încă are probleme de asumare a fundamentelor şi valorilor democratice, existînd o ruptură clară şi consistentă între cultura vestică şi cultura turcească.

Această falie este accentuată de această lovitură (eşuată) de stat, care ne reaminteşte faptul că în Turcia s-a construit o “istorie” a loviturilor de stat de către armată. Cu toate că se poate argumenta că în cazul Turciei armata reprezintă garantul valorilor democratice introduse de Ataturk (fondatorul Turciei moderne), argumentul este mai degrabă unul filosofic decît unul pragmatic. 

Poporul trebuie să fie garantul unei democraţii sănătoase, şi nu armata! Tot ce s-a întîmplat acum, doveşte clar o anumită falie a întelegerii, într-un mod eronat, a conceptelor democratice în cadrul instutuţiilor turce. 

Concluzionînd, Turcia deşi este previzibi că va rămînel un aliat stabil NATO, încă reprezintă un stat instabil din punct de vedere al instituţiilor democratice, şi al asumării indentităţii şi valorilor europene. Prin urmare, UE ar trebui să suspende procesul de aderare al Turciei, şi să-şi construiască un nou “plan” în legătură cu problema refugiaţiilor sirieni.