INTERVIU cu Nick Allen, expert în fundraising şi advocacy despre cum să faci rost de bani chiar şi pe timp de criză

Banii sunt o problemă la ordinea zilei pentru orice afacere, pentru orice buget personal, dar par să frământe mai acut ca niciodată ONG-urile din România aflate în situaţia de a concura tot mai acerb între ele pentru tot mai puţini bani. Cum îţi finanţezi proiectele pe timp de criză - doar câteva întrebări adresate unui personaj a cărui experienţă acoperă 20 de ani în domeniu şi mai multe ţări ale lumii.

Sectorul societăţii civile este unul dintre cele mai vulnerabile în economia de piaţă, tocmai pentru că în cazul său nu se poate vorbi de profit, însă categoric putem vorbi de cheltuieli pe care strângerea de fonduri le generează. Acest sector al ONG este dependent direct de nivelul de trai al fiecăruia dintre noi, cei care l-am putea susţine, dar şi de autorităţile locale care îl finanţează prin diferite alocări de fonduri în baza unor legi specifice. În România nu putem vorbi de tradiţie în filantropie şi  nici de o cultură în acest sens, iar sectorul ONG s-a mişcat foarte greu după 1989, luând un oarecare avânt abia în ultimii 10 ani. Şi abia intrat în conştientul colectiv, fără a mai fi perceput ca cerşetorie mascată se izbeşte de criza economică.

Ce face în acest context sectorul ONG şi ce soluţii are la îndemână? Despre toate acestea am stat de vorbă cu Nick. Allen, specialist în fundrasing şi advocacy care de-a lungul unei bogate cariere în domeniu. El a susţinut campanii de fundrasing online de succes pentru organizaţii ca: Amnesty International USA, Human Rights Campaign, Habitat for Humanity International, iar în calitate de director al Alma  Global Consulting (Barcelona, Spania) lucrează cu UNICEF, World Vision şi alte organizaţii puternice ale societăţii civile europene.  Este de asemenea şi un trainer în toate marile conferinţe ale Europei şi ale Statelor Unite pe aceeaşi temă a strângerii de fonduri. La Cluj, în cadrul unei conferinţe pe tema colectării de fonduri organizată de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, Nick Allen a învăţat ONG-urile româneşti cum să colecteze fonduri online.

L.A.:Cum afectează criza strângerea de fonduri?

Nick Allen: Nu pot spune cum afectează criza strângerea de fonduri  în România pentru că nu am suficiente date, însă vă pot spune ce s-a întâmplat în Spania, unde locuiesc şi unde muncesc pentru acest sector de mai mulţi ani. În Spania a plecat de la o economie mai puternică, cu venituri mai bune per locuitor decât România.  Acolo şomajul este de  25% iar şomajul în rândurile tinerilor este acum de 15% ceea ce este foarte mult, iar asta se traduce într-un mare şoc pentru clasa medie. Cu toate astea spaniolii continuă să doneze. Se spune că spaniolii sunt foarte „solidario” şi chair aşa sunt. Dar multe ţări au trecut prin experienţa crizei economice profunde din 2010 încoace, iar strângerea de fonduri a scăzut, dar ceea ce e uimitor este faptul că în toată lumea, oamenii continuă să doneze chiar dacă adeseori  reduc suma pe care o donează.  Ei simt că încă mai pot ajuta pe cei care au şi mai puţin decât au ei, chiar şi atunci când nici ei nu au cât aveau.  Am primit telefoane la UNICEF Spania în care donatorii ne spuneau: „Ştiţi, o ducem tare greu.  În casa noastră nu mai lucrează nimeni, trăim din şomaj, copii şi-au pierdut şi ei locurile de muncă şi s-au mutat la noi pentru că nu se mai pot întreţine. Nu mai putem dona aceeaşi sumă, în loc să vă donez 30 de euro, mai putem dona doar 10”.

L.A.:  A scăzut dramatic sectorul ONG?

Nick Allen: Chiar împotriva crizei, sectorul ONG în toată lumea, în ultimii ani a crescut. Dacă e să ne referim la România în care experienţa donaţiilor a fost mică sau poate negativă lucrurile se schimbă.
În general în toate ţările comuniste – şi aici vorbesc de exemplu de experienţa mea pragheză, unde oamenilor li se impunea pe linie de partid să doneze bani pentru diferite construcţii – experienţa solidarităţii era una impusă.  Ideea aceasta a ONG-urilor a devenit populară în fostul bloc comunist  abia în urmă cu câteva zeci de ani şi aici aş numi Rusia sau Ucraina, Slovacia, Polonia. Până şi în România aş zice că filantropia „a prins” dacă mă uit că au fost prezenţi la această conferinţă  125 de oameni, din 125 de ONG-uri.  Probabil că sunt încă organizaţii mici, strâng puţine fonduri, o duc greu dar tot fac ceva, ajută oameni.

L.A.: Cât de greu se strâng banii în România?

Nick Allen: Poate că se strâng mai greu într-o ţară în care nu există o cultură a filantropiei bine înrădăcinată, unde banii sunt puţini,  unde a dona e un concept nou. În România aveţi acest concept apărut doar din 1989 şi poate mai evident a devenit de 10 ani încoace, iar lucrurile s-au mişcat greu. Oamenii nu prea au bani şi nici nu prea ştiu multe despre a dona, n-au această cultură

Pe de altă parte am văzut că sistemele online sunt greoaie şi disfuncţionale încă în România şi e mai greu să donezi aici bani pentru că sistemul bancar este mai rigid, sistemele telefonice lucrează mai greu şi în afară de a dona bani direct, în chash nimic nu pare a merge simplu.

Dacă te uiţi totuşi doar la cei prezenţi aici vezi o mulţime de ONG-uri care le cer oamenilor bani şi nu e uşor, dar fac lucruri bune pentru semenii lor. E greu să aduni bani, nu te poţi aştepta să strângi zeci de mii sau sute de mii de euro decât dacă eşti o organizaţie foarte mare.

L.A.: Ce ne-a învăţat criza cu privire la filantropie?

Nick Allen: Criza le-a arătat oamenilor că se pot confrunta cu probleme economice la care nu s-ar fi aşteptat fie şi în ţări bogate.

Multe organizaţii au văzut cum le scad dramatic încasările pe fondul crizei din ultimii ani. În fundrasing am ajuns la o situaţie de blocaj. Este vorba cu precădere de acei donatori lunari care te sună şi îţi spun că nu mai pot să doneze. Mai mult, a crescut efortul bugetar pentru colectarea unui euro. Cei mai mulţi bani de la micii donatori sunt colectaţi direct de pe stradă, de la oameni şi asta a devenit foarte dificil. În urmă cu patru ani, la o colectare directă de fonduri se găseau patru donatori/oră, acum abia dacă mai găsesc 1-1,5 donatori/oră. 

Oamenii au învăţat să gândească şi în termeni precauţi şi anume că astăzi poate au bani şi o slujbă, dar mâine ar putea să nu mai aibă nimic.  În urmă cu cinci ani oamenii nu-şi puteau închipui că-şi pot pierde slujbele. Acum se tem de asta. Şi au mai multe temeri economice. Şi asta se vede şi în România.

L.A.: Cât costă să atragi un nou donator?

Nick Allen: UNICEF ar putea strânge la costuri mai mici donaţiile decât organizaţiile mici.

Dacă au un donator nou, ar putea ajunge la recuperarea cheltuielilor generate pentru strângerea donaţiilor după un an. Dacă îi costă cam 120 de euro să aducă un donator nou, vor colecta 120-130 de euro în primul an de donaţii al acestui donator şi ar ajunge astfel să-şi recupereze investiţia făcută în atragerea acestui nou donator. Dar abia în anul al 2-lea ar putea obţine cu adevărat bani pentru proiectele lor.

Cei mai mulţi vor continua să doneze şi în al doilea an, asta cu condiţia că situaţia economică nu se înrăutăţeşte în asemenea măsură încât să îi aducă în incapacitate de a mai plăti şi a dona. Cel mai greu este să-i aduci la tine şi să-i păstrezi în primele luni, dar dacă au rămas primele câteva luni, vor continua. E greu să tai costurile de achiziţie a fondurilor, pentru că n-o să-ţi plăteşti fundraiser-ul mai prost şi nu e chiar uşor să tai aşa ceva. Oricum costurile colectării de fonduri au crescut pentru că în doar o oră de muncă nu mai poţi obţine atât de mulţi donatori. Oamenii sunt mai pesimişti şi mai puţin dispuşi să semneze pentru a dona bani.  Au învăţat ONG-urile şi să ceară mult mai puţin, tocmai pentru a se ajusta şi a supravieţui.

În foarte multe ţări ca Franţa, Spania, Italia chiar şi România multe ONG-uri mici primesc bani de la stat şi asta le mai ajută. Dar există situaţii suficiente în care bugetele locale s-au confruntat cu probleme serioase şi au fost iniţial reduse, apoi tăiate complet.