„Ieşti contaminat“
0„L-am găsit în recreaţie, în curte“, îmi explică o mogâldeaţă ştirbă în timp ce îmi întinde, ca pe a şaptea minune a lumii, un cocoloş de hârtie. Apoi face ochii rotunzi şi mă priveşte cu un aer vădit naiv. Mogâldeaţa ştie ea ce ştie.
A avut vreme întreaga recreaţie să se prosterneze în faţa monstruozităţii pitită în cocoloş, şi să-i scobească misterul cu toată gaşca lui de colegi ştirbi. Acum, dacă tot a sunat de intrare, e curios ce voi face eu ca adult responsabil cu o astfel de misivă.
Desfac cocoloşul şi îl afişez pe tablă. Două cuvinte pictate migălos cu carioca: „ieşti contaminat“. Ora e gravă, tensiunea palpabilă. Toată puştimea afişează brusc un aer surprins şi reprobator. Câte unul mai sensibil populează spaţiul sonor cu vocale. Mogâldeaţa repetă povestea. Cum se juca el liniştit în curte. Cum a găsit lângă un copac cocoloşul. Şi cum mi l-a adus. Desigur, câteva episoade îi scapă. Dar sărim şi noi peste ele... Şi eu am o pană bruscă de memorie. Nuuuuu, habar nu am că fraza cu pricina e o insultă în mare vogă printre copii.
„Cred că e un bilet de la cineva pentru cineva“, concluzionează mogâldeaţa. Evident, suntem cu toţii vizibil uimiţi în faţa acestei neaşteptate concluzii.
Învârt biletul pe toate feţele. Nici o altă indicaţie. Scribul e necunoscut, după cum necunoscut este şi destinatarul. Pricina e învăluită în mare mister. Tăcem cu toţii. Tăcem şi cugetăm. Câte unul mai sughiţă de emoţie.
„Cel care a scris biletul nu e de la noi din clasă. Noi nu scriem cu greşeli de ortografie“ - mă asigură unul dintre puşti. „Nu e de la noi din clasă, pentru că foloseşte cuvinte urâte!“ - mă asigură un altul. „Când foloseşti cuvinte urâte, înseamnă că nu ştii să te descurci altfel. Noi ştim să ne descurcăm fără să ne batem şi să ne spunem cuvinte urâte“, sare în vorbă un al treilea copil.
Le dau dreptate, ei sunt cei mai cuminţi şi mai inteligenţi copii de pe planetă. Ei nu puteau să scrie un monstru ortografic. Nuuuu. Dar atunci de unde o fi apărut biletul.
„Ştiu, ştiu! Poate a căzut din pom!“ se agită brusc un băieţel. Proptindu-şi mai bine ochelarii în vârful năsucului, o fetiţă protestează argumentat. „Nu poate fi din pom. Pomii fac mere, cireşe, castane. Nu fac cocoloaşe de hârtie!“
„Poate că e totuşi din pom!“, se bagă un alt puşti în seamă.
Nu-i contrazic. Îi întreb doar cum s-o fi numind omul sau pomul care în loc de fructe oferă trecătorilor vorbe urâte? Pânza tăcerii se aşează grea peste clasă. Puştimea caută pe vârfuri de bocanci şi sub parchet răspunsul.
„Nu poate fi decât un copil foarte mic, ne scoate din încurcătură o fetiţă. Dacă era mare scria corect eşti contaminat“.
Îi întreb dacă un copil mic putea folosi cuvântul „contaminat“. Iată-i iar în încurcătură. Musca a înţepenit în zbor. Un freamăt de mână şi hop o nouă explicaţie. „E un cuvânt simplu. Toată şcoala îl ştie. L-am învăţat la exerciţiul de apărare împotriva norilor toxici“. Îi dau dreptate. Rămâne să găsim „contaminatul“, care musai şi neapărat trebuie informat că e un pericol. Gaşca de puşti se convulsionează brusc. Raşchetează cu ochii parchetul. Îşi dau coate. Mânuţele scobesc adânc prin buzunare. Răspunsul însă se lasă aşteptat.
„Văd că nimeni nu cunoaşte vreun copil contaminat. Cred că biletul nu e pentru un copil. E pentru vânt sau pentru un nor“, concluzionez în cele din urmă. Uşurată, puştimea aprobă.
Misterul fiind dezvăluit, ne apucăm de treabă. Scriem o compunere. Ceva cu un savant care a detectat un nor toxic. Dicţionarul îşi fâlfâie filele, degeţelele se arcuiesc în jurul creionului pentru a plasa într-un alt context cuvântul cel aricesc. La capătul unei ore, căpşoarele au strâns un strugure întreg de noi cunoştinţe despre materie şi substanţe iar mânuţele au înşirat o salbă întreagă de compuneri ştiinţifico-fantastice.
Am lăsat biletul agăţat în vârful tablei. Într-o zi, Norul destinatar îl va recupera cu o pală de vânt. Până atunci însă, biletul e „material didactic“. Le aminteşte copiilor, într-o formă tangibilă, că aşa cum un fruct caracteriza copacul, în acelaşi fel şi cuvântul folosit caracterizează omul care îl rosteşte. Că nu poţi utiliza o insultă fără a spune implicit despre tine că eşti scaietele mic, mărunt şi neîndemânatic.