Guvernul Cioloş trebuie să demisioneze. A ajuns sacul de box al PSD

O consecinţă a rezultatelor alegerilor locale este şi aceasta: guvernul Cioloş trebuie să demisioneze. De ce? Se înteţiseră oricum atacurile dnilor. Ponta, Dragnea, Tariceanu, la adresa guvernului Cioloş, chiar înainte de alegerile locale.

Victor Ponta acuză pe unde apucă neputinţa economică a guvernului Cioloş, care duce ţara de râpă, care distruge tot ce a construit guvernul anterior. Ca şi cum guvernul Cioloş n-ar aplica ad-litteram bugetul, Codul Fiscal, majorările salariale şi toată filosofia bugetară lăsată de Victor Ponta.

Corect şi normal ar fi ca guvernul care a conceput-o să o şi aplice, nu un alt guvern să primească reproşuri, acuzaţii şi demonstraţii de la sindicate.

Iată ce spune dl. Ponta:

„Începând de ieri nu mai avem guvern. Da, de ieri nu mai există guvern. Este partea cea mai îngrijorătoare. Şase luni, România nu va mai fi guvernată”.

Legislativ, guvernul Cioloş nu mai poate face mare lucru.

Parlamentul îi dă peste cap toate iniţiativele legislative, cum s-a întâmplat cu OUG privind plagiatele, şi în viitor cu OUG privind modificarea Codurilor Penale.

Teoria dlui. Tariceanu este să lase guvernul Cioloş până la viitoarele alegeri, dar emasculat, fără dreptul de a mai da ordonanţe, şi sub un control parlamentar total.

Şi dl. Liviu Dragnea vrea cam acelaşi lucru. Mai viclean, în comparaţie cu Victor Ponta, dl. Dragnea îşi dă seama de avantajele electorale ale unui guvern care să fie sacul de box al PSD, care să deconteze nemulţumirile populaţiei, în locul celor care au iniţiat actualele măsuri de relaxare fiscală, simultan cu creşterea veniturilor populaţiei.

Riscul cel mare, care există oricum, este ca odată obţinută puterea totală tripleta Ponta-Dragnea-Tăriceanu să încerce şi, posibil, să şi reuşească, să repună justiţia sub control politic.

În plan extern, România va fi pusă la colţ  din cauza revenirii penalilor în fruntea statului, dar dacă aşa a decis majoritatea alegătorilor, nu prea există alternativă.

Premierul, indiferent dacă se va numi Tăriceanu, şeful Camerei, posibil Ponta, şefa Senatului, posibil Ecaterina Andronescu, sunt cu toţii penali.

Cel puţin dl. Tariceanu nu mai pridideşte să spună că trăim într-o Republică a procurorilor, care încalcă suveranitatea Parlamentului, îndrăznind să cerceteze parlamentari corupţi.

Lupta dintre parchete şi puterea politică va fi cruntă, cu rezultat incert, pentru că Parlamentul poate, la rândul său, să emită legile prin care justiţia să fie amputată în principalele sale prerogative.

În ciuda acestor riscuri, în urma alegerilor locale tupeul şi aroganţa câştigătorilor vor fi maxime, făcând imposibil un act de guvernare normal.

În concluzie

Este corect ca forţă politică care a decis anumite măsuri economice, fiscale, sociale, să le şi pună în practică.

Să nu se mai aplice paradigma: unii „dau”, alţii „iau”, pentru că nu există fonduri, şi de câştigat în alegeri câştigă primii, cei care dau.

Cu toate riscurile implicate, cei care „dau” trebuie să demonstreze până la capăt că politicile lor sunt sustenabile, iar dacă nu sunt, să plătească în alegeri.