
George Simion: dacă ajung președinte, 500.000 de bugetari și 2/3 din instituţii, pa!
0Începem să aflăm ce are de gând Simion să facă în cazul în care ajunge preşedinte. După absenţa dinaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, se pare că Simion a ales să fie prezent în media în preajma turului al doilea.

Cum vrea să restructureze aparatul bugetar
„Situaţia este dramatică şi va fi foarte greu să evităm falimentul. Şi prefer să înţeleagă toată lumea de pe acuma faptul că nu sunt bau-bau, că n-am intenţii rele, faptul că vor trebui luate nişte măsuri neprietenoase”.
„Nu vorbim despre profesori, nu vorbim de cadre medicale, avem deficit la pompieri, la poliţişti, la militari. Vorbim de faptul că la începutul anilor 2000 erau 800.000 de angajaţi în sectorul de stat şi acum sunt 1.300.000. Ar trebui să ajungem înapoi la 800.000, pentru că în aceşti 25 de ani noi beneficiem de tehnologie, de digitalizare şi putem să profităm de progresul tehnic”.
Adică, este vorba de 500.000 de bugetari care trebuie să plece, după modelul Trump. Doar că Elon Musk, însărcinat cu eliminarea bugetarilor, a dat afară fără discernământ cercetători, ofiţeri specialişti în arme nucleare, experţi în sănătate, a tăiat finanţările la mari universităţi precum Harvard, etc.
O primă replică a venit de la Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6.
„Din totalul de cca. 1.300.000 bugetari (angajaţi la stat), cca. 10% ( 130.000) sunt funcţionari publici. Cei care lucrează în ministere, agenţii, consilii judeţene, prefecturi şi primării. Restul sunt profesori, medici, poliţişti, magistraţi s.a.m.d. Dacă vrea să dea 500.000 dintre ei afară… Întrebarea mea este cu care dintre ei începe?”.
Rezultă că Simion e aerian, nu ştie ce vorbeşte. Apartenenţa noastră la UE şi NATO a impus apariţia multor instituţii şi posturi de bugetari, nu ne putem compara cu ce aveam în anul 2000.
Că mulţi bugetari taie frunza la câini, este adevărat. Dar trebuie o analiză detaliată şi o consultare cu specialiștii, ca să ştim pe cine dăm afară. Cât despre desfiinţarea a 2/3 din instituţii, aceeaşi problemă. Să le desfiinţăm pe cele inutile, nu ca Trump, cu toporul. Simultan, trebuie introdusă digitalizarea, care să înlocuiască funcționarii la care se poate renunţa. Trebuie schimbată legislaţia, nu este clar cu ce majoritate parlamentară va reuşi Simion să-şi treacă ideile prin parlament. Asta cere timp şi planificare, nu poţi promite că începi cu aşa ceva şi să rezolvi mediat.
Pe de altă parte falimentul României bate la uşa după anii de guvernare Iohannis-Ciuca-Ciolacu. Soluţiile propuse nu sunt fezabilă în termen scurt, mai ales dacă UE întoarce spatele României.
Locuinţele de 35.000 de euro
După ce semnat contracte cu mii sau zeci de mii de cetăţeni amatori de astfel de locuinţe, Simion o dă la întors.
„Sunt oameni care nu au înţeles despre ce este vorba şi ştiu că nu le-am făcut vreo propunere că le dau casă”. „O formă de promovare… Dacă nu aveam în aceşti ani formele acestea de promovare prin care să spargem blocada informaţională, nu mai eram unde suntem astăzi, la 42% voturi”. ”Şi a fost forma noastră de marketing, de promovare, de mediatizare a acţiuni”.
Adică totul a fost o minciună ca să ajungă la 42% din voturi. Şi lumea l-a votat crezând în minciunile lui.
Călin Georgescu premier. Dacă nu, alegeri anticipate
„Voi insista să merg cu Călin Georgescu propunere de premier și să găsim o majoritate parlamentară, 50 plus 1, ca să treacă nominalizarea”.
Întrebat dacă nu va reuși să-l impună pe Georgescu, liderul AUR a subliniat că nu exclude varianta alegerilor anticipate.
Călin Georgescu are 3 dosare penale cu acuzaţii foarte grave. La echipa lui de „lucru” în campanie au fost găsite sume enorme, milioane de euro, ascunse prin case conspirative, plus arme letale. Sunt şi ei în faza de cercetare penală, mai ales că informaţiile duc către Rusia ca formă de finanţare.
Simion ignoră justiţia romană, nu dă doi bani pe ea, şi promite să facă schimbări majore în funcţiile de conducere, instalând personal persoane loiale, din AUR. Ca Trump, al cărui discipol este.
Vizita la Viena
Simion a încercat să lămurească motivul pentru care a plecat la Viena în noapte în care se numărau voturile.
„Luni dimineață m-am dus preț de o oră să fac o poză importantă pentru mine, cu un politician de calibru, și m-am întâlnit cu niște colegi europarlamentari la Viena, unde am aterizat la 7 și un sfert și am profitat din plin de timp. La 10 eram înapoi, am aterizat la Sibiu”. „O să apară poza. Face parte din strategia noastră de campanie.” ... „A apărut o poză că «ia uite pe Simion în aeroportul din Sibiu, mâncând un sandviș». Nu era sandviș, era hotdog. Nu era aeroportul din Sibiu, era aeroportul din Viena”.
În dezbaterile care urmează, şi pe care le-a acceptat, vom afla mai multe despre intenţiile lui Simion în situaţia în care ar ajunge preşedintele României.
Cert este că România este într-o situaţie fiscal-bugetara dificilă, cursul leu-euro a trecut de 5 lei, deşi BNR a cheltuit 3 miliarde de euro să-l ţină în frâu. Investitorii îşi retrag depozitele de euro din România şi le transferă în străinătate, au intrat în panică şi românii care îşi retrag depozitele în lei de la bănci, îi transformă în euro şi îi pun la saltea, sau în bănci străine, din afara României.
Demisia din funcţia de premier a lui Ciolacu este explicabilă prin faptul că acesta ştie ce urmează pentru România, după ce a distrus echilibrele fiscal-bugetare, deficitul bugetar, deficitul comercial, datoria externă a României. In cazul în care agenţiile de rating ne trec la categoria „junk”, nu ne mai putem împrumuta şi nu mai sunt bani de pensii şi salarii.
La aceste provocări trebui să explice George Simion cum procedează, ce va face dacă ajunge preşedintele României.