Europa nu crede în lacrimi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedia Europei este incapacitatea cetăţenilor săi de a renunţa la bunăstarea artificială.

Ar fi nevoie doar de atât, nimic mai mult, şi totul ar reveni la normal. „Bătrânul continent" ar scăpa de spaime. Dar nu e capabil de aşa ceva, pentru că între Europa şi europeni s-a căscat o prăpastie înspăimântătoare.

Europa înseamnă liderii săi, legile sale, instituţiile sale. Acest sistem complicat ştie ce are de făcut pentru a ieşi din coşmarul crizei. Soluţiile salvatoare sunt însă inaplicabile, pentru că presupun o dureroasă strângere a curelei, iar europenii nu sunt dispuşi să accepte aşa ceva. S-au obişnuit cu traiul bun şi fac moarte de om pentru a şi-l păstra. Sigur că până la urmă vor ajunge la o scădere a nivelului de trai, pentru că bunăstarea pe datorie nu poate ţine la infinit. Pur şi simplu, va veni momentul când nu va mai fi dispus nimeni să dea pe datorie. Din două, una: ori vor scădea cifrele nete - venituri, profituri, salarii -, ori va intra în acţiune inflaţia, care va eroda puterea de cumpărare exact atât cât va fi nevoie.

Necazul e că, dacă nu este strânsă cureaua de bunăvoie şi la timp, aşadar controlat, atunci sistemul şi-ar putea regăsi echilibrul prin procese incontrolabile, gen falimente şi războaie. Imaginaţi-vă un cazan aflat sub presiune tot mai mare: dacă nu găseşti momentul potrivit pentru a da drumul aburului, cazanul va exploda. La fel se întâmplă cu apa din hidrocentrale, al cărei nivel trebuie menţinut sub control chiar dacă plouă o lună cu găleata, altfel s-ar putea produce o catastrofă.

Acum, cazanul şuieră ameninţător, iar barajul s-a umplut periculos. Cu orice zi de întârziere a intervenţiei, totul o poate lua razna. Liderii europeni se învârtesc în jurul cazanului pentru a deschide supapa, dar populaţiile europene stau de veghe pentru a le da peste mână. Să nu îndrăznească nimeni să se atingă de cazanul lor!

Recentele schimbări de guvern din câteva ţări europene - Grecia, Italia, Spania - au crescut curajul cazangiului. Sunt anunţate măsuri de austeritate care în urmă cu un an nici nu puteau fi concepute. Guvernul de la Roma a operat tăieri dureroase; ministrul Muncii a lăcrimat de mila cetăţenilor, iar premierul Monti a renunţat la salariu, în semn de solidaritate cu populaţia năpăstuită. În Italia, cuvintele cel mai des folosite sunt „sacrificii" şi „constrângeri financiare severe".

Uneori fac bine câteva lacrimi de ministru. Problema e că italienii nu cred în lacrimi, dovadă că ameninţă cu greve şi proteste care să paralizeze ţara. Cu adevărat grav este că nici alţi europeni nu cred în lacrimi. Nimeni nu pare dispus să renunţe la traiul pe care, de fapt, nu şi-l permite. În toată Europa, de la Est la Vest şi de la Sud la Nord, cuvântul de ordine este „să ni se dea". Acesta va fi sfârşitul erei bunăstării necondiţionate în Europa. Iar dacă va fi gestionat iraţional, ar putea fi sfârşitul civilizaţiei europene. 

Grigore Cartianu este redactor-şef  "Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite