Delicatul balans al proporționalității în Gaza: până unde merge dreptul la autoapărare și când e genocid

Vineri, 26 ianuarie, Curtea Internațională de Justiție a pronunțat o soluție prealabilă în cazul de genocid introdus de Africa de Sud împotriva statului Israel relativ la acțiunile sale din Gaza, în urma atacului Hamas din 7 octombrie asupra teritoriului statului Israel.

CIJ a pronuntat o solutie in cazul inaintat de Africa de Sud privind Fasia Gaza FOTO Profimedia

Departe de a fi o soluție finală, asupra căreia Curtea se va apleca câțiva ani, pronunțarea de vineri vine și machează – cu o decizie 15 la 2 – acceptarea cazului spre judecare și măsuri provizorii, dar luând în considerare îndeplinirea prealabilă a dreptului de a purta un război în autoapărare, potrivit articolului 51 al Cartei ONU, motiv pentru care Curtea nu a pronunțat obligativitatea încetării focului. Pronunțarea este general obligatorie pentru orice stat, chiar dacă Curtea nu are un mecanism de impunere a hotărârilor sale. Dezbaterile prealabile, probele și susținerile propuse vin să sublinieze delicata problemă a proporționalității acțiunii militare în Gaza ca urmare a atacurilor din 7 octombrie ale Hamas asupra Israelului și distincția între Hamas, ca organizație considerată teroristă, și populația palestiniană civilă din Gaza, în ciuda spațiului urban aglomerat și a ascunderii capabilităților militare ale grupării printre civili.

Decizii și pronunțări ale Curții Internaționale de Justiție

Curtea Internațională de Justiție a avut de analizat un caz în forma prezentată de către petent, Africa de Sud, și nicidecum nu a avut în fața sa tema generală a războiului din Gaza, cu atât mai puțin a contextului acțiunii teroriste a Hamas care a declanșat acțiunea statului Israel împotriva grupării Hamas. Protecția civililor, proporționalitatea și respectarea drepturilor tuturor părților – a Israelului și cetățenilor săi la autoapărare și la asigurarea securității pe termen lung, a palestinienilor din Gaza la viață, sănătate, cele necesare traiului, la case și condiții care să le asigure supraviețuirea în Fâșie și nu deportarea, expluzarea sau auto-exilarea forțată – a fost principala preocupare a Curții, pe baza Cartei ONU și a dreptului umanitar, cu referire directă la Convenția pentru combaterea genocidului invocată de către petent.

Dar contextul în care a avut loc operațiunea militară din Gaza a statului Israel era cunoscut și a fost la baza întregii judecăți prealabile: atacul din 7 octombrie al Hamas, neprovocat și neanticipat, cu peste 1200 morți israelieni și peste 260 de răpiți, cu nenumărate gesturi oribile făcute de reprezentanții organizației care respinge dreptul statului Israel la existență și susține că eliberează teritoriul palestinienilor astfel; reacția forțelor israeliene de eradicare a Hamas și eliberare a ostaticilor, care a dus – potrivit datelor unilaterale anunțate de către Ministerul Sănătății din Gaza, sub control Hamas – la peste 26,000 victime, 64.400 de răniți, și peste 85% din populația Gaza de 2,3 milioane de cetățeni dislocați intern, aglomerați în tabere și cu acces precar la apă, hrană și îngrijire medicală, un sfert dintre gospodării fiind în situația “absenței extreme a hranei și în pragul morții prin inaniție,” potrivit raportului citat din decembrie 2023 al Organizației Mondiale a Sănătății. Aici nu trebuie uitată nici implicarea probabilă a peste 12 angajați ai Agenției ONU pentru refugiați palestinieni(UNRWA), activă în Gaza, în atacul din 7 octombrie, concedierea acestora și ancheta în curs privind implicarea directă, care a determinat tăierea fondurilor de către SUA și Marea Britanie și numeroase alte state.

Deci Curtea Internațională de Justiție de la Haga a fost chemată nu să determine dacă Israelul e vinovat de genocid – acest lucru îl va vedea în timp – ci să se pronunțe prealabil dacă are jurisdicție în acest caz – dacă îl poate judeca, dacă este în atribuțiile sale și întinderea responsabilității sale – dacă cele reclamate de Africa de Sud ar putea reprezenta acte ce ar cădea sub imperiul Convenției împotriva Genocidului din 1948 – dacă ar fi măcar plauzibil ca Israelul să fi violat drepturile palestinienilor – și dacă e nevoie de măsuri de urgență asociate “riscului real și iminent” ca asemenea încălcări să aibă loc înainte de judecarea definitivă a cazului, de unde măsuri provizorii care să împiedice o asemenea evoluție. Pe toate aceste subiecte, Curtea s-a pronunțat prealabil și a răspuns afirmativ, adoptând și șase din cele 8 măsuri provizorii solicitate de către petent, statul Africa de Sud.

Ceea ce a decis Curtea este sp oblige la adoptarea unui set de măsuri directe de către statul Israel pentru a face tot ceea ce poate pentru a preveni actele de genocid, inclusiv să se abțină de la uciderea sau rănirea palestinienilor sau chiar de la acțiuni pentru “prevenirea nașterilor palestinienilor”; asigurarea ajutorului de bază necesar pentru cetățenii din Gaza; prevenirea și pedepsirea incitărilor publice la genocid și asigurarea prezervării probelor indicând posibile acte de genocid. Dar ceea ce nu a reținut și ordonat Curtea în sarcina Israelului este să înceteze imediat toate operațiunile militare în și împotriva Gaza.

Totuși interpretările merg spre nevoia implicită a încetării acțiunilor militare cinetice, de război direct, pentru a respecta celelalte elemente ale ordinului. Însă de aici, orice element excede formularea Curții și litera hotărârii pronunțate și e subiect al interpretărilor. Israelul va trebui să vină într-o lună cu un raport în care să arate că respectă aceste hotărâri. Este adevărat că o hotărâre a Curții este general obligatorie pentru state însă, spre deosebire de legislațiile și dreptul național, Curtea nu are un mecanism pentru a impune aplicarea hotărârilor sale. Totuși nerespectarea flagrantă și indiscutabilă a unei hotărâri antrenează reacția comunității internaționale, a tuturor statelor și amenință să aibă un efect la momentul hotărârii definitive a Curții în procesul de genocid.

Măsuri obligatorii și sancțiuni de imagine costisitoare

Cazul constituie un precedent important, mai ales în raport cu un eventual caz similar împotriva acțiunilor Rusiei în primele zile ale războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, ca să nu vorbim despre numeroase alte momente de pe parcursul ultimilor doi ani de confruntare. Chiar dacă Curtea a fost echilibrată, ea nu a respins cazul, ceea ce lasă să se presupună indicii credibile că anumite fapte au fost înregistrate ce ar putea cădea sub imperiul încălcării Convenției împotriva Genocidului. Până în prezent, această hotărâre aparent echilibrată dar aduce costuri importante de imagine Israelului.

În orice caz, elementele imediate de acțiune presupun asigurarea unor cantități mai importante de ajutor umanitar care să ajungă în Gaza, limitarea sau restructurarea operațiunilor militare care să fie mult mai țintite și nu atât de neglijente și nediscriminatorii în raport cu civilii palestinieni necombatanți din Fâșie, tot astfel cum furnizarea de apă și telecomunicații nu ar mai putea fi întrerupte decât secvențial și motivat, cu probe directe în raport cu nevoia operațională militară a unei asemenea măsuri. Altfel devine clar tuturor faptul că hotărârea Curții nu va determina, în respectarea sa, o reconfigurare drastică a dezvoltărilor și narațiunii israeliene în Gaza, chiar dacă măsurile pentru protejarea populației civile trebuie mai clar subliniate și executate.

Elementele de probă privind desfășurarea luptei într-o zonă urbană foarte aglomerată, cu componente militare profund amestecate și ascunse între obiective civile – spitale, școli, locuințe – dar și acțiunea premeditată a Hamas de a construi spațiul din Gaza astfel și întreaga filozofie a tunelurilor, toate pot aduce probe care să sublinieze acțiunea Israelului care nu presupune încetarea luptelor sau schimbări majore de tactică. Apoi e vorba despre un grup terorist și nu militar, amestecat în rândul populației, deci care dă naștere la probleme majore de a discerne între combatanți și civili necombatanți, neimplicați, o altă direcție în care Israelul își va dezvolta susținerile probatoriului.

Curtea a remarcat faptul că e îngrijorată și că toți ostaticii israelieni trebuie eliberați, dar aceasta rămâne o declarație de poziție, aspirațională, fără consecințe directe pe teren. Totuși această pronunțare ca și cea relativă la dreptul de auto-apărare al Israelului, permite ca operațiunile să continuie, mai ales dacă sunt plasate în siajul unor asemenea deziderate și probate ca atare cu planuri și realizări în ambele sensuri. Desigur, Isrealul nu-și va dezvălui planificarea și acțiunile, dar are suficiente elemente publice sau lesne de declasificat în acest sens. De altfel, Israelul a declasificat deja 30 de ordine militare și guvernamentale care presupun eforturile autorităților de a minimaliza numărul de victime civile din Fâșia Gaza.

De altfel, pentru procesul final, Africa de Sud trebuie să probeze intenția Israelului de a ucide și elimina elementul palestinian din Gaza sau o parte importantă a acestuia, iar pe această direcție am văzut doar o colecție de 50 de declarații ale oficialilor israelieni, declarații inflamatorii și comentarii tari și extreme care ar reprezenta probele pentru intenția de genocid, o asumare lesne de repins prin calificarea lor în context, legată de momentele emoționale când au fost pronunțate și mai ales prin faptul că aceste delarații publice au fost respinse de excutiv și nu s-au regăsit vreodată în ordine, acțiuni sau planuri. Mai mult, premierul Netanyahu a permis și încurajat și ajutorul umanitar, precum și spitalele terților în Gaza, și un spital pe apă în apropierea coastelor Gaza, și totul s-a tradus în fapte, inclusiv creșterea efectivă a ajutorului umanitar în Fâșie.

E adevărat, spun cunoscătorii direcți ai documentelor, nu există date din primele 10 zile de război, marcat de tăieri de energie electrică și apă, de blocaje. Dar parte a pledoariei israeliene privind nerelevanța declarațiilor publice ale politicienilor este că nimic din cele declarate nu a ajuns la cabinetul de război și comanda militară pentru a fi executat ca atare. Totuși pronunțarea Curții vizează instituirea de mecanisme de sancțiune și expunere și a acestor componente ale declarațiilor, respectiv incitării la genocid, cum o formulează Curtea, ceea ce va determina nevoia unei cumpăniri mult mai atente a discursurilor publice mai ales a oficialilor executivi și o formula de sancționare a ieșirilor politicienilor pe această direcție.

Hamas și propriile acțiuni nu sunt judecate în proces

Israelul are toate elementele să evite și să prevină un verdict final catastrofal. Totuși are și motive să fie nemulțumit de faptul că acest caz nu a fost respins întru totul și că încasează costurile de imagine asociate acestui proces în viitor. Și asta în condițiile în care oponentul său, Hamas, nu este pe banca acuzării, și există o mare compasiune pentru palestinienii din Gaza care, în opinia sa, chiar parțial au susținut, tolerat sau ignorat activitățile Hamas și în orice caz nu i s-au opus. Totuși presiunea amenință să crească iar excesele verbale, declarative și mai ales excesele de natură militară de pe teren vor trebui aduse în fața instanței și judecate, un lucru fără precedent până astăzi.

Desigur, Israelul a respins vehement, și în fața Curții, și prin declarații publice după pronunțare orice alegații privind crima de genocid, în principal probând faptul că Hamas a pus cetățenii palestineni pașnici și necombatanți în pericol prin toate acțiunile sale, de la atacul din 7 octombrie la modul de a se ascunde între civili, pe care-i folosește drept adevărate scuturi umane în fiecare moment al vieții lor, și toate în formă continuată. Israelul susține – și probele urmează să fie produse în instanță - faptul că operațiunile Hamas sub și printre civili în Gaza, o zonă dens populată, cu orașe și tabere de refugiați, face virtual imposibilă evitarea victimelor civile. El invocă în apărarea sa avertismente date constant civililor cum să evite pericolul, unde să se refugieze, unde va fi zonă de confruntări, desigur acest aspect nefiind posibil să acopere atacurile Hamas și altor grupări insurgente împotriva soldaților săi și reacțiile de autoapărare care pot prinde civili la mijloc, victime colaterale. În fine susținerea faptului că armata sa e percepută drept "cea mai morală armată a lumii" nu a fost neapărat convingătoare pentru judecători și cu atât mai puțin pentru public.

Dacă despre ostatici s-a pronunțat instanța și recunoașterea faptului că Israelul s-a aflat sub atac din 7 octombrie este consemnată în hotărâre. Așa cum sunt consemnate și efectele puternice ale atacurilor, la nivel fizic și mental asupra palestinienilor, cum sunt consemnate și condițiile intolerabile de viață din Gaza, cum se menționează și “prevenirea deliberată a nașterii palestinienilor”, o chestiune care, dacă este probată, ca și planurile de relocare a palestinienilor din Gaza, cazul va deveni problematic pentru Tel Aviv. Relevante sunt, desigur, și acțiunile de aplicare a hotărârii din 26 ianuarie, inclusiv "prevenirea și pedepsirea" incitărilor publice la genocid, fiind citate în rechizitoriul petentului cazurile președintelui și ministrului Apărării israelian. Relevant va fi și răspunsul israelian la solicitarea de adoptare a unor "măsuri imediate și eficiente" pentru a rezolva catastrofa umanitară din Gaza.

Sunt și alte elemente factuale care pot ajuta finalizarea în condiții avantajoase a cazului: negocierea unei încetări a focului de două luni, aflată în discuțiile dintre șeful CIA William Burns la Paris și reprezentanți omologi israelieni, qatarezi și egipteni și eliberarea ostaticilor israelieni, dar și eforturile Tel Aviv-ului de a îmbunătăți fluxul de ajutoare umanitare în Gaza. Toate acestea pot fi argumente puternice care se pot regăsi și în raportul israelian către Curte la o lună de la pronunțarea hotărârii prealabile, răspuns care poate juca un rol crucial și în pronunțarea finală a Curții Internaționale de Justiție.

La nivelul imaginii, Israelul are argumente să fie nemulțumit pentru că, oricât ar face referire la evenimentele din 7 octombrie în context și în hotărârea prealabilă, Curtea Internațională de Justiție aduce prejudicii de imagine acceptând cazul, dezvoltăndu-l ani în șir și mai ales discutând, în fapt, doar despre acțiunile israeliene de după atacul Hamas, nicidecum așezând această balanță în privința dependenței celor două evenimente. Atacul la prestigiu și reluarea pe termen lung a tuturor afirmațiilor făcute de anumiți oficiali în situații emoționante, sub presiune sau sub atac, vor costa scump Israelul în planul imaginii și nu pot fi o justificare obiectivă în costuri pentru decizia de asociere a partidului Likud în majoritatea parlamentară actuală cu partidele ultraortodoxe și de extremă dreapta, fapt care atârnă astăzi tot mai greu, am văzut-o, în ecuația de imagine a Israelului în actualul război.

Proporționalitatea: victime colaterale, distrugeri, asigurarea dreptului la viață, deportări

Poate cea mai gravă dezbatere căreia nu îi răspunde hotărârea prealabilă a Curții este chestiunea proporționalității acțiunii armatei israeliene în Fâșia Gaza, care conține, firește, toate categoriile de probleme aferente unui război. Mai întâi este vorba despre victime civile necombatante colaterale: cât e prea mult, unde trebuie să se oprească ofensiva, cât e un număr de victime acceptabil și de unde e excesiv, care e responsabilitatea civililor în Gaza; cât de relevante, justificate și cruciale militar sunt distrugerile de școli, spitale, centre de urgență, case în Gaza și câte puteau fi evitate, pentru a menține dreptul la viață al palestinienilor; perspectiva deportărilor și a epurării etnice arabe/palestiniene este cea mai importantă, desigur.

Nu există un substitut pentru viața omului pentru că nimeni nu a învățat încă să o redea. Ea e sfântă în toate religiile monoteiste din regiune – creștinism, iudaism, islam. O discuție despre proporționalitate este cu atât mai dificilă când se referă la viața oamenilor. Dar un subiect de această natură nu poate fi evitat. Mai mult, unii s-au pronunțat deja, simplist, contabil, comparând 1200 de morți și cei circa 3000 de răniți israelieni plus răpiții cu victimele din Gaza – deși aici e greu de delimitat care dintre acestea sunt legitime și care victime civile necombatante colaterale sau care este numărul real al acestor victime. Astfel, o linie de argumentare este că Israelul trebuia să se fi oprit la un număr comparabil de victime pentru a fi aplicată proporționalitatea.

Desigur, nu putem vorbi de proporționalitate în acești termeni. Tot așa cum nu putem să nu acceptăm că, în prima fază a războiului din Nordul Gaza, numărul victimelor e departe de a fi limitat sau proporțional, ci a atins cote excesive. Totuși, comparația vizează alte două elemente. Este vorba mai întâi despre situația victimelor: în cazul Hamas, acesta a intrat în localități pașnice, la concert, pe străzi și în casele oamenilor pentru a vâna și ucide civili neînarmați și pașnici, doar pentru a ucide cât mai mulți israelieni și a stârni teroare. De aceea actul este calificat drept unul terorist. Mai mult, dacă nu exista reacția autorităților israeliene, probabil că numărul victimelor ar fi crescut mult mai mult.

În cazul Israelului, el a acționat în legitimă apărare, potrivit Cartei ONU, iar scopul său nu a fost unul de a măcelări și ucide nediscriminatoriu civili palestinieni din Gaza, ci de a vâna și prinde membrii Hamas care au executat atacul, pe cei care l-au comandat, pregătit, planificat, pentru a elimina o amenințare la adresa siguranței propriilor cetățeni din zona de sud a statului, vecini cu Fâșia Gaza. Obiectivele sunt distincte, acțiunea este prima teroristă, cea de a doua legitimă și legală potrivit dreptului internațional, deci nu poate exista comparație între numerele de victime tot așa cum nu se poate discuta astfel proproționalitatea în privința numărului de victime.

Totuși cât de mult este prea mult? Până unde se poate merge cu victimele pentru a asigura obiectivul eliminării amenințării? Se poate face acest lucru? Desigur aici e miezul întrebărilor privind proporționalitatea. Și răspunsuri depline nu există, doar încercări de a identifica și evalua această proporționalitate care iese în evidență atunci când discrepanțele și bunul simț marchează că este, deja, prea mult. Dezbaterea este cât este auto-apărare și acțiune legitimă și de unde încolo avem de a face cu răzbunarea disproporțională, genocid sau tentative de purare etnică, dacă poate fi vorba despre aceste fenomene.

Iar aici dezbaterea merge spre obiective și fezabilitatea lor, despre riscuri și calculul protejării civililor, despre strategii care expun sau protejează pe cei nevinovați și necombatanți. Este legitim să reacționezi în legitimă apărare, e legitim să dorești eliberarea ostaticilor și eliminarea amenințării pe termen lung, dar e posibil eliminarea complete a tuturor celor care nu consideră legală înființarea statului Israel în 1948 de către comunitatea internațională? Câtă suferință, pierderi de vieți, efecte secundare și acumulare de frustrare stârnește o asemenea operațiune care se poate răzbuna în viitor? Cât despre eliminarea Hamas, există studii complete care vorbesc despre imposibilitatea unei asemenea perspective. Nu degeaba o încercare de grăbire a lucrurilor a reprezentat-o o propunere israeliană de plecarea liderilor Hamas dn Fâșia Gaza în exil și eliberarea ostaticilor contra unui armistițiu prelungit.

Desigur, pentru zona academică, proporționalitatea - în cazul Gaza sau a oricărui alt conflict și operațiune – este obiect de studiu și analiză. Nu la fel de ușor este pentru decidentul politic israelian sau oricare altul implicat într-un asemenea caz. El e chemat să guverneze, să afirme leadership și să apere populația. Iar acest deziderat face inacceptabilă politic o dezbatere despre proporționalitate dincolo de morți, răniți, răpiți, rudele acestora în stradă, presiunea de a pleca din funcție și perspectiva de a fi eliminat din viața politică, ca lider sau partid, în caz de inacțiune sau acțiune insufient de vivace și eficientă. Netanyahu trebuie să plece, e un fapt, dar orice lider de la Tel Aviv nu are cum să ignore nevoia de a elimina amenințarea Hamas, a celor care neagă dreptul la existență a statului Israel și a atacurilor la adresa populației israeliene. Cu sau fără acțiune proporțională în apărare, dar cu metode acceptabile comunității internaționale și cu respectarea drepturilor și legislației umanitare.