Decesul marelui filantrop şi om politic Ioan C. Mihail - un moment tragic, pe nedrept uitat al lunii februarie
0
În fiecare zi, multe posturi de radio şi de televiziune obişnuiesc să prezinte publicului un aşa-numit ”calendar al zilei”, în care sunt amintite evenimente de impact sau zile în care s-a născut, ori a murit vreo personalitate. Mărturisesc faptul că, de mai mulţi ani, am observat că multe evenimente, fericite sau tragice nu sunt amintite, fie din ignoranţă, fie cu rea intenţie, fie pur şi simplu din neştiinţă.
Un astfel de eveniment, tragic pentru istoria Craiovei şi a României, s-a petrecut în ultima parte a lunii februarie 1936, prin decesul filantropului, omului politic şi marelui proprietar Ioan C. Mihail, originar din Craiova, căruia i-am dedicat un amplu articol în data de 7 ianuarie 2018 . Conform istoricului de artă Paul Rezeanu, diagnosticul oficial a fost ”bronhopneumonie virală”, iar decesul s-a produs la Bucureşti.
Sursele consultate se contrazic, atât asupra datei de naştere (versiunile sunt 3 octombrie 1875, 30 octombrie 1875, 16 noiembrie 1875) a marelui filantrop, cât şi asupra datei decesului. Unele surse acreditează data de 23 februarie 1936, în timp ce altele consideră că marele filantrop a murit pe 28 februarie 1936. Din punctul meu de vedere, data morţii este 23 februarie 1936, iar data de 28 februarie 1936 ar fi, de fapt, data înmormântării, având în vedere că trupul neînsufleţit a trebuit adus de la Bucureşti, în Craiova natală, pentru a i se respecta ultima dorinţă testamentară.
Însă, până când istoricii se vor pronunţa definitiv în privinţa uneia sau alteia dintre date, fie că vorbim de data naşterii sau de data decesului, singurul şi cel mai important lucru este că naşterea şi decesul lui Ioan C. Mihail ar trebui respectate prin acţiuni publice. În sprijinul a ceea ce am scris acum, aduc chiar testamentul lui Ioan C. Mihail, omul providenţial care şi-a lăsat întreaga sa avere Statului Român.
Am crezut că articolul meu, de altfel foarte mult apreciat de către cititorii ”Adevărul”, aşa cum o arată statistica (aproape 30 000 accesări unice şi prezenţa timp de o lună în topul blogurilor ”Adevărul”) va reuşi să îl impună în 2018, Anul Centenarului, pe Ioan C. Mihail în cadrul ”cronologiilor şi calendarelor zilei”, atât de populare astăzi. Nu a fost deloc aşa. Până la ora la care am scris aceste rânduri, NIMENI nu a menţionat nimic, despre Ioan C. Mihail, ultimul descendent al ilustrei familii craiovene, cel care şi-a lăsat întreaga avere statului român, prin testament, pentru a fi folosită în scopul propăşirii materiale şi spirituale a României.
Palatul Jean Mihail
Am să revin la o serie de informaţii prezentate în articolul evocat mai sus, în speranţa că lui Ioan C. Mihail i se va face, în sfârşit, dreptate. Corpul neînsufleţit al lui Ioan C Mihail (Jean Mihail, cum era cunoscut), conform dorinţei sale testamentare a fost înhumat în cavoul familiei Mihail din Cimitirul Ungureni, aflat în Craiova.
În ziua funeraliilor lui Jean Mihail, toate şcolile şi-au suspendat activitatea, iar presa din Craiova relata: ”Defunctul nostru miliardar Craiovean JEAN C. MIHAIL a lăsat întreaga sa avere care, se cifrează astăzi, la suma de PATRU MILIARDE LEI, „Statului Român”.
Deci, Jean Mihail a donat statului român undeva între patru şi şase miliarde de lei, la nivelul anului 1936. Cum anul 1938 a reprezentat maximul leului ca monedă naţională, Ioan C. Mihail era, practic cel mai bogat român la acea dată.
Am precizat în articolul anterior că testamentul lui Ioan C. Mihail nu a fost respectat. Redactat la 14 februarie 1933 şi publicat în ”Monitorul Oficial” nr.300 din 28 decembrie 1936, acest testament prevedea înfiinţarea Fundaţiunii Culturale ”Ion C. Michail” . Această Fundaţie s-a înfiinţat la 1 septembrie 1936 şi, cel puţin în acte, a funcţionat până în anul 1948, moment în care toate fundaţiile private şi de stat au fost desfiinţate.
Astăzi vedem la televizor, cum România se pregăteşte să rateze cu succes obiectivul de a avea trei spitale regionale, care ar putea fi construite cu bani europeni. Aş vrea să readuc în discuţie câteva din clauzele testamentare, cu riscul de a repeta, că poate totuşi, cei ce răspund azi pentru destinele României ar putea urma exemplul marelui dispărut Ioan C.Mihail, într-o zi de 23 sau 28 februarie 1936.
Craiova, oraşul în care s-a născut Ioan C. Mihail urma să beneficieze de suplimentarea Fondului ”Nicolae şi Victoria Michail”, deja existent, cu suma de 500 000 lei spre ajutorarea săracilor şi bolnavilor oraşului.
Turnu Severin, străvechiul oraş din judeţul Mehedinţi beneficia, la rândul său, de 500 000 lei pentru constituirea ”Fondului Constantin N. Michail”, din care săracii, infirmii şi bătrânii oraşului să poată beneficia de îngrijire.
Turnu Măgurele, localitate din judeţul Teleorman (atât de ”renumit” astăzi în politica românească) beneficia de constituirea ”Fondului Ioan C. Michail”, în valoare de 500 000 lei, pentru construirea, funcţionarea şi întreţinerea unui azil de bătrâni.
Oraşul Caracal, localitate din vechiul judeţ Romanaţi, beneficia tot de un ”Fond Ioan C. Michail” (500 000 lei) care să fie utilizat pentru suplimentarea numărului paturilor de la spitalul din localitate.
Tecuci, localitate din judeţul Tecuci, beneficia de înfiinţarea ”Fondului Nicolae şi Ioan C. Mihail”, în valoare de 200 000 lei, creat în scopul ajutorării săracilor. Integrat în bugetul Primăriei, fondul urma să fie intangibil pentru destinaţii, altele decât cele din testament. Ioan C. Mihail mai lăsa localităţii Tecuci, încă 200 000 lei, constituiţi în ”Fondul Constantin N. Mihail”, pentru a se putea mări capacitatea de funcţionare a spitalului localităţii, în limita acestui fond.
De departe, cea mai importantă prevedere testamentară, din domeniul ocrotirii sănătăţii românilor, care arată valoarea deosebită a gândirii marelui om politic şi filantrop român, Ioan C. Mihail face referire la înfiinţarea ”Institutului Maternităţii” din Bucureşti.
Aş dori să reiau informaţiile prezentate în articolul trecut, că poate aşa, publicul va şti despre faptul că şi aici, în domeniul infrastructurii medicale, Ioan C. Mihail a dat o importantă lecţie de management politic, public şi de viaţă.
Institutul Maternităţii din Bucureşti trebuia, conform dorinţelor testamentare ale lui Ioan C. Mihail, să fie construit, organizat, dotat, administrat conform ultimelor standarde existente atunci la Paris (1933). Pe atunci, clasa politică românească încă mai considera Parisul drept ”farul călăuzitor al ştiinţei şi culturii europene” (subliniere proprie C.Z.).
Omul politic şi filantropul Ioan C. Mihail prevăzuse în testament şi elementele a ceea ce am numi astăzi, un ”studiu de fezabilitate”, să nu îşi bată capul guvernele de atunci, în căutarea de specialişti.
”Institutul Maternităţii” trebuia să fie construit şi să funcţioneze într-o zonă curată, igienizată a Bucureştilor, la Filaret. Această instituţie sanitară de elită trebuia să aibă 60 de paturi pentru naşteri, 20 de paturi pentru intervenţii de obstetrică-ginecologie şi chirurgie pentru femei însărcinate sau femei cu afecţiuni ginecologice, 5 paturi trebuiau să fie alocate studiului celor mai grave boli ginecologice.
În plus, Ioan C. Mihail preciza înfiinţarea unei secţii de puericultură. Ansamblul urma să aibă săli de conferinţe, amfiteatre. În acelaşi complex, dar izolat de spaţiile medicale, Ioan C. Mihail a prevăzut a fi construite locuinţe pentru personalul necesar funcţionării Institutului Maternităţii. Suma de bani urma să fie alocată Institutului Maternităţii, de către ”legatarul universal”- Statul Român, ”din averea succesorală”, primită de la Ioan C. Mihail. Această sumă care urma să acopere cumpărarea terenului, construcţia, dotarea, întreţinerea complexului, plata salariilor personalului, plata utilităţilor, totaliza 10 milioane lei. În plus, Ioan C. Mihail, creatorul proiectului ”Institutului Maternităţii” trecuse în testament că această unitate medicală de elită putea să îşi creeze propriile venituri, pe care urma să le administreze autonom, fără vreo imixtiune externă.
Nu ştiu cum se face, dar nu există vreo instituţie spitalicească din România (nici măcar în localităţile sus menţionate) care să poarte numele lui Ioan C. Mihail.
Ioan C. Mihail a lăsat prin testament ca partea cea mai însemnată din averea sa, să fie folosită în opere de utilitate publică, aceasta trebuind să ”dea satisfacere unora dintre trebuinţele numeroase, reclamate de dezvoltarea şi propăşirea ţării noastre”.
Voi încheia rândurile de faţă reiterând concluziile din articolul anterior: nimeni nu ştie ce s-a ales de colosala avere a familiei Mihail, al cărei ultim descendent oficial, Ioan C. Mihail a lăsat-o prin testament statului român, scriind următoarele cuvinte:
Asupra întregii mele averi, mişcătoare şi nemişcătoare care se va găsi în patrimoniul meu, în momentul încetării mele din viaţă, las legatar universal pe Statul Român, reprezentat prin Ministerul de Domenii şi Agricultură, cu condiţiunea de a plăti legatele şi a îndeplini sarcinile mai jos arătate”.
Care politician român, când îşi va face testamentul, va lăsa măcar o parte din avere statului român?
Din punctul meu de vedere, modelul politicianului, filantropului Ioan C. Mihail este demn de luat în seamă, el reprezentând singura şansă reală de propăşire a României, deoarece văd că nu reuşim să atragem în România fondurile europene, necesare dezvoltării şi modernizării ţării noastre.
Cred că Dumneavoastră, dragi cititori v-aţi dori ca autorităţile statului român, ajutate de către scriitori, istorici, cercetători şi alţi oameni de cultură să înceapă, mai ales acum, în Anul Centenarului, o acţiune de scoatere la lumină a adevărului despre cea mai mare moştenire lăsată vreodată de un filantrop României, iar acest filantrop nu este altul decât Ioan C. Mihail, ”Leul Olteniei”.
Într-un articol viitor, ne vom întoarce în urmă cu peste opt decenii, pentru a vedea cine a preluat destinele moştenirii lui Ioan C. Mihail, după ce testamentul său a intrat în vigoare şi a fost înfiinţat Aşezământul ”Fundaţiunea Culturală I. C. Mihail”.
Se încarcă comentariile...
