De ce nu se destramă Elveţia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elveţia este formată din trei grupuri etno-lingvistice importante: germani (circa 65%, cu tot cu rezidenţi străini), francezi (20%) şi italieni (5%)
Elveţia este formată din trei grupuri etno-lingvistice importante: germani (circa 65%, cu tot cu rezidenţi străini), francezi (20%) şi italieni (5%)

Comparativ cu alte ţări de pe continent şi din lume, care se confruntă cu serioase probleme de ordin secesionist, Elveţia reprezintă un model de stabilitate internă şi convieţuire interetnică exemplară. Cum reuşeşte?

Să ne amintim că această ţară este formată din trei grupuri etno-lingvistice importante: germani (circa 65%, cu tot cu rezidenţi străini), francezi (20%) şi italieni (5%). Deci există o diversitate stabilitatea internă a Elveţiei e datorată câtorva factori obiectivi, în pimul rând faptului că acesta e un stat-confederaţie, împărţit în 26 de cantoane, cu un mare grad de independenţă fiecare şi formate în general pe criterii identitare. Germanii predomină în 17 cantoane, francezii – în 4, italienii – în unul. 22 de cantoane din cele 26 sunt monolingve. Altfel zis, fiecare grup etno-lingvistic locuieşte în mijlocul reprezentanţilor identităţii natale, având şi o anumită delimitare administrativă de celelalte grupuri. În plus, neutralitatea tradiţională a Elveţiei, situaţia economică favorabilă, lipsa crizelor interne sociale, economice sau politice, deci lipsa frustrărilor – toţi aceşti factori creează un confort social şi psihologic care contribuie la menţinerea echilibrului intern şi practic exclude apariţia nemulţumirilor şi a animozităţilor de ordin identitar.

În acest context, ar trebui să revedem istoria formării ultimului, celui de-al 26-lea canton, Jura, creat în 1979. Denumirea sa oficială este Republica sau Cantonul Jura, deoarece acest canton a fost anterior parte a cantonului Berna, predominant germanofon şi protestant, însă cei din regiunea numită azi Jura erau în marea lor majoritate francofoni şi romano-catolici. Locuitorii regiunii Jura au cerut independenţă şi calea de compromis a fost delimitarea lor în canton separat cu permisiunea de a avea propria Constituţie şi de a se numi republică, dar alăturată Confederaţiei elveţiene. Deci, vedem că Elveţia nu ar fi fost la fel de trainică dacă nu se respectau la maximum frontierele identitare (etno-lingvistice şi confesionale) din interiorul ei [1].

E de remarcat şi modul în care elveţienii reglează un alt aspect demografic – prezenţa unui număr impunător de străini care vin să muncească şi să locuiască în Elveţia. An de an, numărul rezidenţilor străini e în creştere şi ajung în prezent la circa o pătrime din întreaga populaţie a ţării. Ori de câte ori situaţia economică a Elveţiei suportă mici depresiuni sau creşte şomajul, străinii sunt invitaţi să plece din ţară [2]. De asemenea, numărul masiv al migranţilor (în special al celor musulmani) a resuscitat la nivel de conştiinţă naţională a elveţienilor sentimentul de apărare a teritoriului faţă de străini; se produce o mobilizare a grupurilor etnice tradiţionale din Elveţia în faţa pericolului iscat de imigraţie, ceea ce funcţionează ca un factor coalizator intern suplimentar [3]. Deci, multiculturalismul elveţian este funcţional în măsura în care se respectă frontierele etno-lingvistice şi fiecare grup identitar are confortul de a se regăsi şi a se afirma teritorial. Elveţia nu se destramă, fiindcă grupurile etnice şi aşa trăiesc în mare măsură delimitat şi autonom, în confort economic. Aceasta a fost soluţia salvatoare a Elveţiei –, o soluţie pe care puţine alte ţări europene şi-o pot permite, de unde şi problemele secesioniste nerezolvate ale acestora.    

Surse bibliografice:

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite