„Cuminţenia Pământului” în presa ultimei săptămâni

Unul dintre cele mai abordate subiecte în presa din săptămâna ce se încheie a fost acela al subscripţiei publice vizând achiziţionarea de către Statul român a statuii brâncuşiene Cuminţenia Pământului.

Au abordat subiectul, în cel mai critic mod, mega-editorialişti precum Cristian Tudor Popescu şi Ion Cristoiu. A ieşit din statutul încorsetat de purtător de cuvânt şi de slujbaş guvernamental şi şi-a amintit că, la bază, este ziarist şi spre a-l  pune la punct pe CTP dl. Liviu Iolu. Mai mult, şi-a aflat timp spre a se duce la Realitatea tv însuşi ministrul Culturii, d-na Corina Şuteu care, debordând de lapte şi de miere, ca şi amfitrionul ei, dl. Rareş Bogdan, de altfel, a făcut o demonstraţie a splendorii noii limbi de lemn nu doar pe respectiva temă, ci şi pe multe altele. Am asistat la un delir verbal pseudo-tehnocrat de râsul lumii şi de toată groaza.

Am abordat subiectul chiar şi eu, din perspectiva teledonului ce va avea loc pe data de 18 septembrie. În organizarea TVR şi a iluştrilor săi şefi, Irina Radu şi Cristian Zgabercea.

Insistenţa cu care presa s-a ocupat de sus-menţionatul subiect este prin ea însăşi prilej de nespusă mirare. E un fapt dovedit. Traficul de care au parte articolele despre acest subiect este redus, emisiunile pe această temă au şi ele parte de un rating de toată jalea. Oricât am vrea să fie altfel, Cuminţenia Pământului nu prea interesează.

O dovedeşte însuşi faptul că până în seara în care ne-a luminat cu preţioasa ei prezenţă la tv d-na Şuteu donaţiile nu au depăşit insignifianta sumă de 700.000 de euro. Puţin, foarte puţin dacă ne amintim că până la 30 septembrie populaţia României ar fi chemată să doneze nici mai mult, nici mai puţin decât 6 milioane. De euro, fireşte. Risc să fiu acuzat de hiper-zâmbitoarea şi atât de mulţumita de sine doamnă  Corina Şuteu de defetism, de fatalism, de campanie negativă, în fine, de toate relele din lume. Însă, după părerea mea, slabe speranţe ca suma dorită să se strângă în întregime până la finele acestei luni astfel încât să poată fi plătită la sfârşitul lunii viitoare.

Pe de altă parte, e foarte adevărat. Campania are un scop formativ, educativ, vrea să stimuleze spiritul civic. Vrea să îl înveţe pe român că nu doar sănătatea, ci şi cultura se plăteşte. E cum nu se poate mai firesc ca cetăţenii să fie chemaţi să doneze şi să înveţe ce înseamnă un astfel de exerciţiu.

Se cuvine observat că, da, e adevărat, despre Cuminţenia Pământului, despre campanie şi chiar despre Brâncuşi s-a scris în ultima vreme mult, dar s-a cam scris şi „lăutăreşte”. Nu au nici un fundament în viaţa de zi cu zi afirmaţiile unor iluştri gazetari în conformitate cu care campania publicitară ar fi costat, chiar că ar fi costat mult. Atât spoturile realizate de GMP-Group cât şi cel datorat firmei Papaya Advertising au fost turnate fără nici un ban plătit de Minister ori de Guvern, iar televiziunile, chiar şi cele private, le-au difuzat pro bono. Că despre calitatea spoturile şi orele de difuzare ar fi de discutat- e cu totul altă poveste.

Nu e adevărat nici că în alte ţări europene Statul nu ar cheltui pentru achiziţia unor opere de artă plastică socotite a fi de mare preţ. Rău e doar că în România anului 2016 bugetul alocat culturii e nesemnificativ şi că nici unui guvern nu i-a fost şi nu îi e ruşine pentru asta.

În fine, foarte puţini dintre cei ce au scris despre Cuminţenie şi despre Brâncuşi sunt corect informaţi despre relaţia avută de marele sculptor cu Statul comunist român. Despre ce şi cât ar fi vrut să îi doneze acestuia prin testament Constantin Brâncuşi. Cu puţine zile în urmă, doamna Doina Lemny, un reputat brâncuşolog de ceva vreme stabilit în Capitala Franţei, a făcut necesarele precizări într-un interviu pentru AGERPRES. Pesemne, puţini l-au citit, de unde o serie de exagerări în textele ce le poartă semnătura.

Dincolo de toate acestea, de exagerări, de omisiuni intenţionate ori de greşeli comise fără vină, cred că cetăţenii României au dreptul să decidă ei înşişi dacă donează sau nu, fără a fi mustraţi, fără a fi acuzaţi că nu ar fi patrioţi dacă nu cred că e necesar să dea nici măcar cei 2 euro, preţul unui sms, pentru achiziţionarea statuii brâncuşiene.

Cu puţine minute înainte de a posta aceste însemnări, verificându-mi căsuţa de e-mail am găsit ceea ce autorul lui numeşte „un mic text de vară”. Textul se cheamă Borne brâncuşiene, iar autorul este George Banu. Nu ştiu acum, în acest moment, unde şi când va fi publicat. Sper însă ca el să fie citit de cât mai mulţi români. E scris omeneşte, e scris frumos, fără nici urmă de limbaj de lemn. Nou sau vechi. Îndeamnă la reflecţie.