Cum reușeam, ca primar al Aradului, să nu fiu surprins de iarnă

În fiecare iarnă, o parte din România își pune aceeași mască; una a surprizei! Pe unii, mai mereu, ninsorile de iarnă îi surprind, de parcă ninsoarea ar fi un fenomen exotic adus cu vaporul din Atlantic și descărcat, pe neanunțate, în mijlocul orașelor. În unele localități se repetă, enervant de des, aceeași scenetă: utilaje în staționare plătite cu sume mari, intervenții întârziate, primele străzi blocate, primele scuze de care oricum nu are nimeni nevoie și primele imagini cu oameni împingând mașini. Sau tamponări. Vă sună cunoscut?

Pentru mine, ca primar al Aradului vreme de foarte multe ierni, deszăpezirea nu a fost niciodată un spectacol. Nu a fost despre a ieși în fața camerelor de filmat cu o lopată în mână, nici despre a anunța contracte mari ca și cum mărimea facturii ar ține loc de competență și de drumuri pe care se poate circula în siguranță.

Nu. Deszăpezirea este un lucru mult mai banal și, tocmai de aceea, mult mai greu pentru unii. Ea presupune, inginerește, organizare, disciplină și multă responsabilitate.

În prea multe locuri, primăriile plătesc utilajele pentru a staționa, ceea ce nu are sens. E ca și cum utilajele ar fi niște actori care așteptând să le vină rândul pentru a intra în scenă. Ce am plătit noi la Arad a fost un mecanism care să reacționeze. Plătești, dacă ai mintea limpede, eficiența și eficacitatea, și niciodată imobilitatea.

Scriu asta și ca fost primar, dar și ca inginer de căi ferate, drumuri și poduri. În facultate, intervenția pe timp de iarnă nu se învață ca o poezie, ci mai degrabă ca o lecție de anticipare, coordonare și folosire eficientă a resurselor. Și există momente în administrație, când lucrurile acestea, care par teorie, devin viață reală. Când ai un oraș de administrat, și îl simți ca pe un organism, știi că dacă îi blochezi arterele, totul se sufocă. Dacă îl lași să se miște, trăiește și se dezvoltă.

Ca primar la Arad, am trăit de multe ori mirarea colegilor din alte municipii. Întrebarea venea aproape invariabil, cu o curiozitate amestecată cu suspiciune: cum reușiți să plătiți atât de puțin pentru deszăpezire, comparativ cu alte orașe? În România, când un lucru merge, primul impuls nu este admirația ci, din păcate, neîncrederea. Și totuși răspunsul era foarte simplu, de o simplitate aproape jignitoare pentru cei care iubesc complicațiile: noi nu plăteam staționare. Noi plăteam, cum am spus, eficiență.

Nu am inventat roata, vă dați seama. Am făcut însă o licitație la comun pentru trei lucruri pe care lumea le vedea separat: curățenia menajeră, curățenia stradală și deszăpezirea. Le-am pus împreună fiindcă, atunci când temperaturile scad și cade zăpada, curățenia stradală, așa cum o știi vara, oricum nu mai poate funcționa normal. Utilajele aveau deja perii. Iarna nu le-am cerut să fie altceva, dar le-am cerut să fie mai mult! Le-am montat lame în față. Angajații care măturau vara interveneau iarna acolo unde orașul este cel mai vulnerabil și unde se vede, imediat, dacă ai minte administrativă sau doar spui vorbe: treceri de pietoni, intersecții, stații de tramvai.

Apoi am privit către mașinile de colectare a deșeurilor. Ele lucrau în două schimburi. Le-am dotat și pe ele cu lame. Și, în loc să le lăsăm să fie blocate pe rute care devin imposibile când ninge, le-am folosit exact unde o deszăpezire clasică se împotmolește: între blocuri. Intrau în cartiere, în zone rezidențiale, asigurau ieșirea către străzile colectoare și de acolo către magistrale. Orașul nu este format doar din bulevarde, știm bine.

În felul acesta, aveam trei flote, dar o singură comandă. O flotă dedicată exclusiv deszăpezirii pentru poduri și magistrale, o flotă a curățeniei stradale pentru străzile colectoare, și flota de gunoi menajer pentru cartiere și zone rezidențiale. Am abordat întregul proces inginerește. Adică trasee clare, monitorizare GPS și responsabilitate pe sectoare. Este ceea ce lipsește, de obicei, când auzi scuze: cine a răspuns, pentru ce sector, la ce oră, cu ce rezultat?

Mai este un lucru de spus aici. Intervenția serioasă, în mod evident pentru mine, nu începe când vezi stratul alb. Ea începe înainte să ningă. Atunci când prognoza meteo anunța ninsoare, nu așteptam să se albească orașul, ci dădeam comandă din timp. Funcționarii mergeau în baze și verificau lucruri aparent mărunte, dar care fac diferența dintre un oraș care merge și un oraș care își caută vinovați: lamele montate, șoferii chemați la ora stabilită, stocurile de material antiderapant.

Și aici intră un alt detaliu, pe care îl înțelegi, ca primar, doar dacă te interesează infrastructura: foloseam clorură de calciu, nu nisip cu sare! De ce? Pentru că nu voiam să distrugem asfaltul și infrastructura pe care tot noi o reparam apoi. Există administrații care par să lucreze în cerc: strică, repară, strică din nou, repară din nou, și numesc asta activitate.

Eu am considerat că respectul pentru contribuabil începe de fapt acolo: să nu faci pagube din ignoranță, ca să ai apoi motiv de cheltuială.

Am pus, pe utilajele mari, câte un consilier local( le mulțumesc și acum pentru disponibilitate) cu stație de emisie-recepție. Țineam legatura constant cu consilieri și cu dispeceratul care coordona procedura de deszăpezire .Dar, dincolo de această legătură oficială, am folosit și o metodă discretă, simplă și eficientă, de care unii râd până când își dau seama că funcționează: țineam legătura cu dispeceratele companiilor de taxi. Ei erau ochii mei din oraș.

Taximetriștii simt asfaltul și simt blocajul. Simt strada neatinsă de utilaje. Dacă era așa, eu aflam în timp real. Și, în zece, cincisprezece minute, interveneam. Șoferii utilajelor erau surprinși că le indic străzi din zona lor fără să fiu acolo. Adevărul era, de fapt, banal: coordonarea face diferența. Nu este nevoie de nicio magie. Este însă nevoie de o rețea, de informație circulă și de reacție. Și, cu voia dumneavoastră, de o minte sau de o abordare inginerească.

Încă un aspect. Deszăpezirea serioasă se face noaptea pentru ca orașul să trăiască dimineața. Dimineața, când oamenii pleacă la muncă, orașul trebuie să funcționeze. Nu este ușor să coordonezi sute de kilometri de străzi, poduri și pasaje. Nu este ușor să ții presiunea pe utilaje ore întregi. Dar se poate. Cu organizare, cu disciplină și cu respect pentru contribuabil. Cu acea încăpățânare de a nu negocia niciodată normalitatea!

Și, fiindcă tot vorbim despre normalitate, există în această poveste și un episod mic, care mie mi-a rămas în inimă. Două nopți la rând am lipsit de acasă. În a treia noapte, soția mea a venit cu mine. A vrut să vadă ce înseamnă, cu adevărat, o intervenție de iarnă.

Am urcat-o într-o mașină de deszăpezire. Ningea frumos. La un moment dat, pe pasajul de pe autostradă, în zona spre Zădăreni, am oprit pentru câteva clipe. Sub lumina rece a stâlpilor, fulgii cădeau liniștiți peste asfaltul proaspăt curățat. Ne-am dat jos din cabină. Am privit ninsoarea. Și, ca doi tineri îndrăgostiți, ne-am sărutat.

Poate că unii vor zâmbi. Eu cred totuși că episodul acesta, extrem de personal, spune ceva: dincolo de grafice, de dispecerate și de stații radio, există oameni, exact ca mine și ca soția mea. Există, pentru acele cupluri, efort, familie, dăruire. Există, pentru cei care sunt la datorie, și o formă de viață care se consumă, noapte de noapte, pentru ca dimineața altora să fie posibilă. Când vorbești despre administrație, uiți repede că administrația este, în fond, despre oameni care obosesc și totuși continuă.

În fine, eu nu cred în ideea că deszăpezirea este legată, sau condiționată, de contracte mari. Ea este legată, din experiența mea, de organizare inteligentă a resurselor existente. Nu mai plătiți, doamnelor și domnilor primari, utilaje ca să stea. Construiți un mecanism care reacționează înainte ca problema să apară. Iarna nu trebuie să fie o surpriză, iar în România ninge, totuși, în fiecare an. Și, dacă există disciplină administrativă și respect pentru banul public, se poate circula în siguranță, fără costuri inutile, fără scuze și, mai ales, fără haos.

Asta am învățat ca inginer. Asta am aplicat ca primar. Și asta cred, inclusiv astăzi: cu organizare bună, rezultatele vin.