Care este originea cuvântului „mitocan”

În imagine, Rodica Zafiu

Toată lumea ştie, desigur, care este originea cuvîntului mitocan (derivat de la termenul bisericesc mitoc, metoc sau metoh „mînăstire subordonată“, intrat în română prin slavonă, dar de origine grecească: metóhi). În modificarea semantică atribuită cuvîntului (trecerea de la un sens propriu obiectiv, descriptiv, la cel figurat, depreciativ) sînt totuşi cîteva detalii mai puţin limpezi.

Lingviştii au insistat, în ultimele decenii (cuvîntul a fost adesea explicat de Theodor Hristea), asupra fenomenului de degradare semantică, ilustrînd tendinţe mai generale ale gîndirii: un spaţiu subordonat şi marginal este stigmatizat şi asociat cu inferioritatea socială. Pentru paşii concreţi ai modificării semantice au existat totuşi ipoteze diferite; opiniile mai vechi nu legau neapărat metocul de inferioritate şi marginalitate, ci explicau sensul peiorativ al derivatului într-un mod oarecum anecdotic: pornind de la un anume metoc, de la un spaţiu urban specific – din Bucureşti.

În măsura în care această origine s-ar dovedi cea adevărată, mitocan ar trebui să figureze în istoria limbii române într-o posibilă categorie a cuvintelor bucureştene. În genere, explicaţiile etimologice anecdotice, care leagă un cuvînt de un loc, o persoană sau o întîmplare concretă, trebuie privite cu suspiciune; în acest caz, ele par totuşi destul de credibile.

Cuvîntul e atestat tîrziu, în secolul al XIX-lea, primii autori care îl folosesc sugerînd o legătură a sa cu toponimia populară a Capitalei. Actul de înregistrare al termenului e nuvela lui Nicolae Filimon Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala (1861), în care un personaj declară „Numeşte-mă amploiat, om de litere, proprietar etc., dar nu mă trece între mitocani, căci sînt fecior de boier“.

În notă, autorul explica: „Sub nume de mitocani, popolul de jos înţelege pe dulgheri, zidari şi alţi meseriaşi, ce locuiesc pe la mahalale şi mai cu seamă pe la metohul din Dealul Spirii, de unde derivă chiar numele de mitohani.“ Ar fi fost aşadar vorba nu de metoc în genere, ca emblemă a marginalităţii, ci de reperul unei zone cu renume relativ prost a oraşului: Biserica Spirei (Spirea-Veche), construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi care a fost într-adevăr metoc al Mitropoliei, pe terenul căruia fusese construită, apoi al unei mănăstiri de la Muntele Athos.

Citeşte continuarea articolului Un cuvînt din Bucureşti pe dilemaveche.ro!

Articolul a fost scris de Rodica Zafiu.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).