Adevărurile din culisele unei demiteri: IRRD, martie 2018

În condiţiile în care fostul Director General al IRRD, demis din funcţie în data de 30 martie 2018, s-a adresat Preşedintelui României, precum şi opiniei publice prin intermediul mass-media şi a reţelelor de socializare, lansând acuzaţii şi jigniri, am decis să-mi exprim opinia faţă de aceste atacuri mediatice.

M-am adresat în scris Preşedintelui României, în cursul zilei de 4 mai a.c., pentru a corecta din „adevărurile“ fostului Director General al IRRD şi a întregii informaţia despre existenţa unei instituţii de care mi-am legat o parte din viaţă şi carieră. Redau scrisoarea înaintată Preşedintelui României.

Stimate domnule Klaus Iohannis, în ultimul interval de timp, respectiv aprilie-mai 2018, instituţia prezidenţială şi domnia voastră a fost asaltată cu o serie de apeluri publice în mass-media, pe reţelele de socializare, precum şi prin memorii scrise de către d-nul Claudiu Iordache, fost Director General al IRRD, având drept subiect „lovitura de stat“ din 30 martie 2018, orchestrată de către membrii Colegiului Naţional al IRRD din Bucureşti.

Conform celor scrise de domnul Claudiu Iordache pe blogul domniei sale, la 25 aprilie 2018, instituţia prezidenţială, dumneavoastră personal, sunteţi rugat, implorat să înţelegeţi că „Nu puteţi lăsa Institutul unor istorici obedienţi, oportunişti, nostalgici ori renegaţi, din care unul nu s-a sfiit să declare că Liderul Revoluţiei Române a fost Ion Iliescu!“. Această frază conţine foarte multe neadevăruri, jigniri şi vă implică într-o dispută ştiinţifică/publicistică care nu este apanajul instituţiei prezidenţiale, a Preşedintelui României în funcţie, indiferent de persoană.

În spatele declaraţiei preşedintelui IRRD, Ion Iliescu, referitoare la cele întâmplate pe 30 martie 2018, la şedinţa Colegiului Naţional al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD) („În cadrul reuniunii, s-au exprimat critici în legătură cu lipsa de activitate, din ultimii ani, a IRRD şi cu modul defectuos în care este condus Institutul de către directorul său, dl. Claudiu Iordache“) se află o sumă de adevăruri referitoare la disfuncţionalităţile IRRD, la abuzurile conducerii executive, la modul discreţionar în care a fost condus IRRD, cu precădere din 2015, însă bine susţinut de o strategie de PR.

Vă scriu aceste rânduri deoarece am fost implicat din plin în evoluţia instituţională a IRRD şi în discursul ştiinţific al acestei instituţii în perioada 2010-2015. Menţionez faptul că am fost concediat din funcţia de consilier la Cabinetul Directorului General al IRRD şi am fost eliminat din cadrul IRRD, la data de 10 august 2015. Decizia conducerii executive a IRRD s-a născut ca urmare a opoziţiei mele faţă de ceea ce am considerat că este un abuz de putere şi de funcţie cu efecte directe asupra statusului socio-profesional al personalului contractual din cadrul IRRD, precum şi a relaţiilor profesionale dintre unii salariaţi şi conducerea executivă a IRRD. Menţionez în acest sens concedierea mea, încercarea de pensionare forţată a colegilor Gheorghe Neacşu, Carmen Rădulescu şi Ana Cotârlă, schimbarea ROF-ului şi ROI-ului pentru a se crea acele instrumente juridice menite a-l ajuta în impunerea ilegală a unui anume climat, fără ca acestea (ROF şi ROI) să fie prezentate Colegiului Naţional al IRRD spre dezbatere şi aprobare.  

În Dosarul nr. 32958/3/2015 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII^-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, s-a dispus prin Decizia din 8 ianuarie 2016, precum şi, mai apoi, de către Curtea de Apel Bucureşti, anularea Deciziei nr. 24/10.08.2015 a IRRD, privind concedierea mea şi plata drepturilor salariale aferente, ceea ce relevă abuzul de putere şi nedreptatea ce mi s-a făcut în 2015.

În primele sale postări publice de după 30 martie 2018, fostul Director General al IRRD a menţionat în clar, mai apoi voalat, faptul că am afirmat şi scris că „Ion Iliescu este liderul Revoluţiei Române“.

În cartea mea intitulată Victorie însângerată. Decembrie 1989, apărută în noiembrie 2014, am scris la pag. 714-715 următoarele: „Apariţia lui Ion Iliescu la TVR şi, mai apoi, subordonarea structurilor de forţă, faţă de acesta şi grupul constituit în jurul său, a dat naştere unui sentiment de echilibru şi de speranţă. Armata e cu noi! devenise strigătul unei victorii însângerate şi care părea fără de izbândă, până în zorii zilei de 22 decembrie 1989, iar apariţia pe micul ecran a celui al cărui nume era singurul de pe buzele poporului, părea să fie de bun augur pentru un viitor în stil Gorbaciov“.

Sintagma „singurul de pe buzele poporului“ aparţine istoricului Peter Siani-Davies.

Cele scrise de fostul Director General al IRRD reprezintă un neadevăr care este, din păcate, permanent reiterat cu un obiectiv strategic: minimalizarea rolului şi locului lui Ion Iliescu în istoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

În acelaşi volum, la pag. 551, am menţionat faptul că, totuşi, Nicolae Bădilescu, unul dintre primii lideri din Timişoara ai Frontului Democratic Român, recunoaşte faptul că numele lui Ion Iliescu a fost rostit de către mulţimea de timişoreni revoltaţi împotriva regimului Ceauşescu, ca o speranţă a salvării dintr-o situaţie imposibilă („Recunosc, am fost unul din cei ce-au rostit numele lui Iliescu...“ - Nicolae Bădilescu).

Putem conchide că, Ion Iliescu a fost totuşi, un nume pe buzele, în mintea şi în sufletul timişorenilor revoltaţi în Decembrie 1989.

Nu cred că am politizat discursul ştiinţific al cercetării din cadrul IRRD, însă cred că cineva a încercat/încearcă acum să anuleze sau minimalizeze rolul jucat de Ion Iliescu în Revoluţia Română din Decembrie 1989, în mintea şi în sufletele unei generaţii!

Domnul Claudiu Iordache a fost un apropiat, din punct de vedere politic, al domnului Ion Iliescu şi al Frontului Salvării Naţionale (FSN), după 22 decembrie 1989, având în vedere funcţia din partid (prim-vicepreşedinte al FSN) şi calitatea de deputat FSN după 20 mai 1990. Rămâne neclar când a aflat Claudiu Iordache că membrii din Bucureşti ai Colegiului Naţional al IRRD, foşti colegi de partid sau de bancă parlamentară, au un comportament de tip NKVD, inclusiv Ion Iliescu?! Când a fost unul dintre consilierii lui Ion Iliescu la Palatul Cotroceni în cel de-al doilea mandat al fostului preşedinte al României sau când a fost propus la funcţia de Director General al IRRD, în 2004, în pofida lipsei studiilor superioare, şi a fost votat inclusiv de membrii din Bucureşti ai Colegiului Naţional al IRRD?! A înţeles acest lucru după 13 ani de directorat?! Este trist şi dezgustător!

Referitor la acuzaţiile fostului Director General al IRRD, Claudiu Iordache, vreau să subliniez că nu a existat şi nu există nicio intenţie de-a crea un partid politic plecând de la ceea ce s-a vrut a fi doar o platformă de dialog inter-instituţional, Asociaţia „Revoluţia 30“. În perspectiva aniversării celor 30 de ani de la izbucnirea şi desfăşurarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989, s-a dorit şi se doreşte ca mai multe instituţii universitare, de cercetare sau ONG-uri să realizeze o platformă inter-instituţională de comunicare care să vină în sprijinul IRRD, a cercetătorilor din acest institut în ceea ce priveşte comunicarea adevărurilor despre Decembrie 1989.

În martie şi în iunie 2015, am avertizat, în scris şi verbal, faptul că există o disponibilitate accentuată spre dictatură în cadrul IRRD. Un institut în care dacă nu achiesai la concepţiile Directorului General despre oameni, poporul român şi elita politică post-decembristă, fără a mai vorbi despre Securitate, se năştea posibilitatea de-a fi catalogat în diferite feluri, însă în culise, nu pe faţă, şi ca atare, urma marginalizarea, în diferite formule, mai mult sau mai puţin catifelate. Cazul meu este relevant în acest sens.

Referirile la istoricii obedienţi, renegaţi etc. aflaţi sub contract cu IRRD sau colaboratori ai acestei instituţii sunt mai mult decât jignitoare. Fostul Director General a fost implicat în nominalizarea unor membrii ai Consiliului Ştiinţific al IRRD, precum şi în atribuirea de contracte financiare generatoare de volume privind perioada 1989-1990. Poziţia domniei sale faţă de istorici şi jignirile aduse în mod public nu sunt, totuşi, o noutate pentru mine şi nici pentru cei implicaţi în existenţa IRRD. În editorialul din Caietele Revoluţiei nr. 4 (53)/2014, respectiv în scrisoarea deschisă adresată preşedintelui Consiliului Ştiinţific al IRRD, academician dr. Dan Berindei, precum şi întregului corp de istorici, fostul Director General al IRRD demonstrează că are o concepţie mai mult decât ofensatoare în condiţiile în care, totuşi, importante nume ale frontului istoriografic românesc au semnat lucrări ale IRRD sau au participat la conferinţele ştiinţifice şi publice ale instituţiei.

IRRD a reuşit să publice o sumă întreagă de cărţi şi materiale publicistice dedicate celor petrecute în Decembrie 1989, însă a existat o imensă disponibilitate umană şi financiară pentru a se studia şi publica, chiar şi în limbi străine, cele petrecute la Timişoara în detrimentul Bucureştiului şi al altor zone/oraşe importante. Trebuie subliniat faptul că IRRD a realizat o singură carte despre Revoluţia din Bucureşti, apărută în 2009, însă relaţia proastă dintre prof. univ. dr. Mihai Andreescu şi domnul Claudiu Iordache a făcut ca această carte să fie considerată ca fiind nesatisfăcătoare din punct de vedere al adevărului istoric. Motiv pentru care nu se mai reeditează, în condiţiile în care tirajul s-a epuizat. Diferitele formule contractuale prin care s-a încercat să se nască o altă carte despre Revoluţia la Bucureşti, drept contrapondere la cartea din 2009, au eşuat din diferite motive, cu precădere inabilitatea autorilor în a trata subiectul.

S-a simţit voinţa şi pasiunea cu care s-a încercat, şi reuşit parţial, impunerea unei producţii istoriografice dedicată Timişoarei în raport cu Bucureştiul, pentru a se minimaliza, astfel, în timp, importanţa celor petrecute la Bucureşti. Dintr-o astfel de perspectivă ar trebui înţeles demersul fostului Director General al IRRD faţă de membrii Colegiului Naţional al IRRD participanţi la Revoluţia din Bucureşti, respectiv incriminarea şi dorinţa de-a fi eliminaţi din Colegiu. Motivul: nu au fost, probabil, revoluţionari autentici şi poate că nici nu a fost o Revoluţie la Bucureşti?!

Totodată, fostul Director General al IRRD a solicitat realizarea unor interviuri cu personaje ale vieţii publice de după 1990, respectiv jurnalişti, formatori de opinie, precum Doru Braia, astfel încât s-a relevat tendinţa de-a îndrepta activitatea publicistică spre obţinerea unor „adevăruri“ ale clipei, care se pot încadra în stilul de publicistică militantă cu conotaţii în plan politic.

Printre deciziile contradictorii luate de către domnul Claudiu Iordache s-a aflat şi decizia de-a nu ne implica în organizarea evenimentului de la ICR din noiembrie 2014, pe ideea că cei de acolo vor rezolva totul, însă, în faţa evidenţei, am intervenit în ultimele 48 de ore şi, din păcate, nu am mai putut preîntâmpina eşecul manifestării şi consecinţele sale mediatice. În pofida opiniei mele, şi nu numai a mea, privind necesitatea ca revoluţionarii să aibă dreptul la cuvânt la simpozionul din decembrie 2013, conducerea executivă a IRRD a decis contrariul. Efectele acestei decizii au dus la conflict verbal între Ion Iliescu şi revoluţionarii din sală.

În 1994, domnul Claudiu Iordache scria în volumul Isus s-a născut la Timişoara. Decembrie '89 (Editura Helicon, Timişoara, 1994) următoarele: „De aceea vom vorbi despre Revoluţia de la Timişoara şi despre conjuraţia de la Bucureşti“ (p. 20) sau „Revoluţia la Timişoara, conjuraţie la Bucureşti egal Revoluţia Română“ (p. 64). În acelaşi volum menţiona: „Preşedintele (Ion Iliescu – n. n.) are să se teamă înaintea remuşcărilor ce vor sosi, implacabil, în ultimele ore ale vieţii lui pământene. Căci aici, numai el a făcut ca Timişoara să nu devină România. Îl declar responsabil pentru «reîntoarcerea hunilor» în conştiinţa românească, şi îl rog pe Dumnezeu să nu îl uite!“ (p. 55). Dintr-o astfel de perspectivă, aş putea să înţeleg poziţia domnului Claudiu Iordache la ideea că Ion Iliescu este liderul Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

În IRRD s-a înstăpânit, treptat, un regim dominat de autoritarism şi absurd, iar confuzia între cercetare şi eseistică a născut situaţii anormale pentru cercetare în secolul XXI.

V-am scris aceste rânduri pentru a putea afla şi opinia unui nedreptăţit de abuzurile celui care se victimizează astăzi şi se consideră nedreptăţit de membrii Colegiului Naţional al IRDD, de unii „conspiratori“, printre care mă număr şi eu, după cum postează domnia sa în reţelele de socializare.

Votul Colegiului Naţional al IRRD din 30 martie 2018 a fost îndreptăţit, în opinia mea, având în vedere faptul că IRRD devenise „feuda“ lui Claudiu Iordache, după cum se exprima un istoric ce a demisionat în 2017 în semn de protest faţă de managementul conducerii executive a IRRD.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată acestor rânduri!