Adevăruri eterne pe termen scurt
0
Hai să privim împreună o fotografie din ianuarie, 2012, nu contează care. Atîta doar, să fie cu Piaţa Universităţii. Atunci, ca urmare a unei gafe de comunicare a preşedintelui Traian Băsescu, s-a întîmplat că au ieşit în stradă cîţiva cu minţile înfierbîntate, să protesteze.
Dacă stăm să judecăm cu mintea de acum, vedem că recentele măsuri ale ministrului de azi al Sănătăţii, care numai de „băsism” nu poate fi suspectat, confirmă ceea ce atunci susţinea tocmai preşedintele Băsescu în disputa cu Raed Arafat. La vremea aceea, însă, retorica anti-Băsescu a prins rapid, pe fondul unei nemulţumiri mai generale privind eficienţa actului de guvernare, abil speculată de PSD şi PNL, aflate în opoziţie. Ideea, altminteri stupidă, că toate problemele României şi-ar găsi rezolvarea dacă Băsescu nu ar mai fi preşedinte, a adunat repede destui adepţi, iar comando-urile de pensionari militari ale colonelului Dogaru au debarcat în Piaţa Universităţii, ca să aducă binefaceri poporului. Dar nu numai pensionarii lui Dogaru au fost acolo, ci şi cîteva zeci pînă la cîteva sute de studenţi, funcţionari, internauţi, şomeri sau suporteri stelişti făcînd pe indignaţii - şi destui oameni de bunăcredinţă. Au urmat cîteva săptămîni de proteste confuze, dar foarte bine susţinute mediatic, ba la adresa PDL-ului, ba la adresa întregii clase politice, obligatoriu la adresa lui Băsescu, şi în cele din urmă totul s-a terminat cam în coadă de peşte. Asta nu înseamnă însă că nu au existat învingători şi învinşi. Învinşii nu mai contează, i-am şi uitat. Printre învingătorii cei mai glorioşi, i-aş număra pe Gigi Becali, ajuns parlamentar şi membru al Comisiei Juridice, şi pe Dan Diaconescu, al cărui partid a intrat en fanfare în Parlament, la alegerile din acelaşi an. Iaca, de asta chiar uitasem: oare ce mai face Partidul Poporului DD?
E lucru ştiut că politica se bizuie pe adevăruri cu termen de valabilitate redus. Ea trebuie să inventeze permanent probleme, pentru a ne demonstra că deţine soluţiile. Dar dacă politicianul încă are un alibi, căci el este prin definiţie un iluzionist, noi, ceilalţi, de ce trebuie să ne încredinţăm înşelătoriilor sale, chiar şi numai prin consimţire pasivă? Din nefericire, voci dintre cele mai autorizate ale discursului public cauţionează prea uşor astfel de iluzionişti jalnici şi le prestează servicii de interes, iar la scadenţă nota de plată ajunge, ca de obicei, la alţii, mai precis la cei de jos. De la Cristian Tudor Popescu (care vedea “sute de mii de oameni care manifestează pe străzile României”), la Cristian Teodorescu, participant activ la proteste (plus o inspirată comparaţie, pe VoxPublica, între Corneliu Coposu şi Victor Ponta) sau Alina Mungiu-Pipidi, care scria atunci că Traian Băsescu merită tot ce i se întîmplă. Aşa o fi, dar acum, că Băsescu a primit ce merita, noi ceştilalţi ce vină avem, doamnă Pipidi?...
De o săptămînă şi ceva, Piaţa Universităţii a revenit în actualitate, inflamată de afacerea aurului de la Roşia Montană. Numai că, de data asta, vocile autorizate şi-au cam înghiţit limba, televiziunile se prefac că nu văd, iar numărătoarea protestatarilor se face şi ea altfel. În vara anului trecut, am fost şi eu la Roşia Montană, ca să-mi fac o idee despre ce se întîmplă acolo. M-am întors acasă la fel de nelămurit cum am plecat. Mina de pe vremea romanilor e în cu totul alt perimetru decît cel în care se preconizează exploatarea de suprafaţă. Iar exploatare de suprafaţă s-a mai făcut, în zonă, şi pe vremea lui Ceauşescu, deci nimic nou. Rămîne problema cianurilor. Deşi RMGC asigură că iazul de decantare nu va afecta mediul înconjurător, asta e doar o promisiune. Un accident precum cel petrecut în 1971 la Certej, lîngă Deva, e oricînd posibil. Atunci, o alunecare de teren a prăvălit halda de steril peste un cartier muncitoresc, provocînd moartea a 89 de persoane (cum am citit relativ recent în presă). Mă rog, asta seamănă oarecum cu povestea drobului de sare. Dar nu e singura problemă. Poluarea cu praf şi exploziile vor afecta mai cu seamă fauna şi locuitorii din zonă, pînă la distanţe apreciabile. S-a încercat un referendum local care a dat chix, oamenii nu au ieşit la vot. Cu cît mai relevant ar fi un referendum naţional, faţă de o populaţie apatică şi neinformată? Pe de altă parte, e clar că aurul ăla trebuie scos şi folosit. Argumentul că trebuie lăsat generaţiilor viitoare e de-a dreptul stupid. Acolo, în pămînt, nu valorează nimic, la fel cum orice zăcămînt nu valorează nimic dacă nu este exploatat. Apoi, banii cîştigaţi din exploatarea lui ar putea fi investiţi şi înmulţiţi în alte afaceri inteligente, de care să beneficieze generaţiile viitoare. Atîta doar că noi nu trăim într-o ţară condusă inteligent sau cu bunăcredinţă. După douăzeci şi ceva de ani în care politicienii s-au ocupat numai de furat, e greu să-i mai crezi că acum servesc, în sfîrşit, interesul general. Mai ales că cei mai mulţi dintre ei sunt tot ăia de acum douăzeci de ani sau descendenţii lor în linie politică directă. Şi atunci, ce e de făcut? Nu mai exploatăm niciun zăcămînt, de frica hoţilor de prin ministere? Ei oricum fură, fiindcă pentru asta sunt anume puşi acolo şi numai la asta se pricep.
Nu ştiu cine vor fi învingătorii acestei noi bătălii, aş putea bănui doar cine vor fi învinşii - adică cei învinşi de fiecare dată. Nu cred că manifestaţiile din aceste zile vor răsturna guvernul şi nici nu-mi doresc acest lucru, fiindcă nu ar folosi la nimic. Probabil că nici manifestanţii nu o doresc neapărat, deşi asta strigă în lozincile lor. Probabil că, peste cîteva săptămîni, Piaţa Universităţii va fi din nou o amintire goală şi ne vom întoarce cu toţii la problemele banale ale vieţii de fiecare zi. Între timp, va ieşi un iluzionist la televizor şi ne va anunţa că, gata, s-a rezolvat, a găsit soluţia. Ce mai contează o minciună în plus? Ni se va spune, de exemplu, că s-a obţinut o redevenţă mai bună, că participaţia statului este mai mare, ni se va vorbi despre noi locuri de muncă... - deci hai s-o facem! Şi abia peste zece, cincisprezece ani unii dintre noi îşi vor da seama că au adăugat încă o poză în albumul păcălelilor. Alături de poza cu Piaţa Universităţii din 1990, un pic mai jos de aia din 2012.
Se încarcă comentariile...
