Adevărul. Cine îl va extrage?

Nu aurul trebuie scos cu orice preţ la suprafaţă: adevărul este o resursă infinit mai preţioasă.

Din păcate, această formă de minerit, aidoma celei prin care se extrage metalul galben strălucitor, este un meşteşug în curs de dispariţie, zăcământul fiind îngropat la prea mare adâncime.

Acesta e adevăratul examen al naţiunii române şi acesta a fost întotdeauna: capacitatea de a-şi gestiona singură resursele şi dilemele. La examenele pe care alţii le-au organizat - FMI, Uniunea Europeană, NATO -,până la urmă, de bine, de rău, am trecut clasa. Când suntem însă noi cu noi, încep problemele. 

Iată tabloul clasic din media românească: două tabere şi, între ele, preşedintele Traian Băsescu, în ipostaza care îi convine atât de mult: aceea de actor principal, de jucător îmbrăcat în arbitru. Domnia Sa va străluci ca o pepită pe micile ecrane, dar rolul pe care ar fi trebuit să şi-l asume era acela de a ajuta la organizarea unei dezbateri corecte a chestiunii. Evident, opoziţia se trezeşte drept „verde" şi iată cum sensul problemei dispare din nou sub o grămadă ca la rugby. La un moment dat, se va lua o decizie despre exploatarea de la Roşia Montană, iar această exprimare impersonală este pe cât de adevărată, pe atât de tragică. Decizia se va lua în nişte sfere îndepărtate, departe de ochiul public, iar sentinţa ne va fi comunicată la ştiri.

Acelaşi mecanism, al pierderii interesate de sens, care funcţionează în politică se petrece şi în presă. Vă amintiţi, probabil, de excursia organizată acum un an de RMGC în Noua Zeelandă, în care mulţi au plecat ziarişti şi s-au întors lobby-işti. E unul dintre motivele pentru care dezbaterea, ancheta şi reportajul dispar ca specii jurnalistice. E mai uşor şi mai ieftin să tratezi nunta lui Borcea, cu tortul, dansurile becaliene şi artificiile de rigoare, aşa cum e mai eficient din punct de vedere economic să extragi aurul, lăsând democraţia undeva în subsol. Căci actul fundamental al democraţiei nu sunt alegerile, ci dezbaterea, scena ei principală o reprezintă agora, nu cabina de vot. A alege în necunoştinţă de cauză e doar un simulacru al democraţiei, e ca şi cum ai socoti un om sănătos doar dacă are toate organele în el, fără să iei în calcul că sunt bolnave.

Ne-am obişnuit însă cu simulacrele, până ce-am ajuns să le socotim drept produse originale. Dacă nu avem adevăr, ne mulţumim cu  spectacolul luptei între tabere, între partide, între televiziuni. Dacă nu avem vedete de sânge albastru, le înlocuim cu oieri şi cu vânzători de butelii. Dar vom avea aur.