23 august 1944- Ziua corectă în care am răspuns trădării Germaniei

Regele Mihai şi Mareşalul Ion Antonescu

Pe data de 23 august 1944 România avea să renunţe la războiul împotriva URSS şi a trece la eliberarea Ardealului ocupat de către Ungaria. Un moment extrem de controversat dar care a asigurat continuitatea statului român în forma cea mai apropiată de graniţele etnice, deşi importante teritorii au rămas ocupate.

Aşa cum ne este felul, am căzut în capcana istoriei falsificate şi ce are menirea de a ne discredita: noi i-am trădat pe nemţi.

Realitatea este însă alta: Marile Puteri inventează legi pe care le impun celorlalţi dar pe care niciodată nu le respectă. Ei chiar văd în acest lucru o formă de slăbiciune.

Germania, ca şi URSS, a fost în al doilea război mondial un stat agresor faţă de România, putând spune chiar că teritoriile ocupate de către nemţi aveau o însemnătate mai mare în strategia şi continuittea statului român.

Alegerea Germaniei ca şi partener în acestă primă etapă de conflict a avut loc mai ales pentru că aceasta a reuşit să infiltreze în statul român agenţi până la ultimul nivel.

Antonescu, deşi un mare patriot, a căzut în capcana de a crede în moralitatea germană şi a sfârşit înecat în propria moralitate. El a crezut până în ultimul moment că Hitler se va răzgândi şi va acorda ca şi premiu, pentru a doua combativă armată pe frontul de Est, partea de Ardeal smulsă în 1940.

Cine a trădat pe 23 august? Cu siguranţă nu românii şi iată de ce:

- Mareşalul Ion Antonescu a fost foarte clar în faţa lui Hitler: când va veni momentul oportun vom lua Ardealul înapoi chiar şi cu forţa; armata română şi-a respectat deci promisiunea;

- Germania s-a angajat să ofere armatei române dotare tehnică militară: ori românii au fost trimişi pe front drept carne de tun, în timp ce toate angajamentele luate de către noi până la acel moment au fost respectate(livrări de materii primi printre care cele mai importante de petrol şi cereale);

- Germania a rupt din teritoriul României în 1940, dând bucăţi către Bulgaria şi Ungaria; în acest din urmă teritoriu s-au comis atrocităţi împotriva populaţiei româneşti;

- Hitler este vinovat şi de prima agresiune împotriva României şi prin care a fost anexată Basarabia de către ruşi; el s-a înţeles cu Stalin asupra acestui lucru în 1939 iar în acel moment a făcut presiuni asupra României pentru a se ceda; în contradicţie, Turcia şi-a reasumat în acel moment angajamentul ferm de a interveni armat în favoarea României pentru a-şi păstra integritatea teritorială;

- Germania a permis Ungariei să îşi păstreze în interiorul ţării forţe armate importante pentru o posibilă confruntare finală cu România asupra Ardealului, în timp ce noi eram puşi să luptăm desculţi, dezbrăcaţi, fără de arme şi mâncare la Stalingrad;

- Germania a susţinut o puternică campanie în România pentru slăbirea statului utilizând şi deturnând în acest fel forţele de dreapta extrem naţionaliste.

Ce era, să stăm în bătaia de joc a Germaniei? Să acceptăm trădarea fără a reacţiona? Să ne respectăm în continuare angajamentele în timp ce Germania nu a respectat nici unul din cele importante?

A fost bine că am întors armele?

Ca să fie însă foarte clar: noi nu am întors armele ci am decis să luptăm pe un alt front cu şanse mai mari de izbândă. Armele românilor erau îndreptate împotriva duşmanilor ţării ori în acele momente atât Germania cât şi URSS erau agresori.

Noi am luptat pentru interesul naţional românesc, ori acesta a fost permanent Unitatea Neamului. Este vorba de un proiect de stat, un proiect de neam ce se concretizează şi astăzi în politica unionistă.

Armata română a făcut corect acest gest şi premeditat. Trebuie de ştiut că pe tot parcursul conflagraţiei mondiale o bună parte din armată era comasată la graniţa cu teritoriul anexat de Ungaria. Niciodată nu s-a luat în considerare că partea de Ardeal va fi cedată, dar s-a optat pentru eliberarea Basarabiei deoarece Ungaria era un duşman mult prea mic şi slab.

Decizia din acel moment ne-a asigurat reobţinerea Ardealului, Stalin fiind de acord cu acest lucru pe de o parte pentru că România  a devenit a doua armată pe frontul de Vest, pe de altă parte datorită faptului că Ungaria a luptat alături de Germania până în ultimul moment. A fost o pedeapsă.

Istoria ne arată că astăzi suntem foarte aproape de a ne reuni cu Republica Moldova, fapt ce dovedeşte că politica a fost una corect aleasă.

La nici unul din teritorii  nu s-a renunţat. Reunirea cu Republica Moldova este o politică de stat şi în care se aşteaptă momentul oportun.

Păcat că mare parte din lideri află aceste lucruri abia atunci când ajung în funcţie în care nu mai pot ocoli acest subiect, lipsa de cultură făcându-i la a neînţelege rolul şi obiectivele fundamentale ale statului român.

Pe 23 august nu noi am trădat, ci am răspuns, chiar cu întârziere, trădării Germaniei.  A fost un gest corect şi chiar anunţat de Mareşal, ce a avut demnitatea de a nu ascunde că Ardealul este o prioritate şi când momentul eliberării va veni ne vom folosi de el.

23 august 1944 a fost acel moment.

Puteam bloca venirea comunismului în România?

Jocurile în acel moment erau deja făcute. Înţelegerile între marile puteri, unele declarate democratice, erau peste dreptul naţiunilor de a-şi alege singure viitorul.

Nici Germania nu a putut scăpa flagelului roşu şi este vina ţărilor democratice pentru că s-au complăcut în politica acceptării faptului împlinit, aşa cum este acum şi situaţia Ucrainei.

Regulile şi corupţia slăbesc foarte mult statul din interior, înţelegerea statului de drept fiind una eronată şi în care fărădelegea pare a deveni o normalitate. Se complac în discuţii şi declaraţii în timp ce alţii tac şi fac.

Respectul şi încrederea în statele occidentale scade ca urmare a neîncrederii în capacitatea lor de a-şi respecta angajamentele, iar aici nu vorbim de capacitatea tehnică. Pierderea încrederii duce la regândirea strategiilor statelor mai mici, ce au obligaţia de a se descurca pentru supravieţuire.