UPDATE: Patru elevi din Sălaj au fost prinşi copiind la prima proba scrisă a BAC-ului de toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camerele de supraveghere amplasate în sălile de examinare din judeţ au făcut primele victime. Doi elevi de la centrul de examinare din Zalău au fost scoşi afară din sala de examen pentru că au fost prinşi copiind.

UPDATE:

O elevă de la Liceul Voievod Gelu din Zalău şi un elev de la Liceul Pedagogic Gheorghe Şincai au fost surprinşi de către reprezentantul ministerului prezent în sala de examinare, în timp ce copiau din broşuri de sinteze ale subiectelor la limba şi literatura română. Potrivit declaraţiilor preşedintelui comisiei de examinare, Fazakas Pal, cei doi erau în aceeaşi sală şi nu au fost intimidaţi de către camerele video, iar reprezentantul ministerului educaţiei i-a văzut pe aceştia în imaginile redate de camera video pe monitorul din sala de examinare. Alţi doi elevi sălăjeni au fost prinşi în timp ce copiau. Unul este de la Centrul de examinare din Jibou, iar celălalt de la Şimleu Silvaniei. Elevii nu vor mai putea participa timp de două sesiuni la examenele de bacalaureat, următoarea sesiune la care vor avea dreptul să se înscrie va fi cea din vara anului 2013.

În Sălaj, din cei 567 de candidaţi care s-au înscris pentru a susţine proba scrisă la limba şi literatura română, s-au prezentat doar 482 de absolvenţi ai clasei a XII-a. La centrul de examinare din Zalău, la Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai“ , au absentat 30 de elevi. Potrivit declaraţiilor inspectorului de specialitate, Alexandru Ghiran, pentru examenul de limba română s-au înscris la centrul de la Zalău 270 de candidaţi, dar după centralizarea datelor s-a constatat că sunt prezenţi în săli doar 240 de elevi. „Avem şi un caz special, un elev cu un mic handicap care a solicitat prelungirea timpului de lucru, căruia i s-a suplimentat cu o oră timpul alocat pentru rezolvarea subiectelor”, a declarat Ghiran. La centrul de examinare zălăuan, fiecare persoană care a intrat în clădire după ora 9.00 a fost legitimată conform procedurilor standard.
Rămâi pe zalau.adevarul.ro pentru a fi primul care află cum decurge Bac-ul de toamnă şi care au fost subiectele.

UPDATE: Subiectele sesiunii de toamnă la limba şi literatura română scris

În sesiunea de toamnă elevii au avut de tratat trei subiecte notate cu câte 30 de puncte fiecare.

La primul subiect elevii participanţi la sesiunea de toamnă a bacalaureatului au avut de răspuns la nouă întrebări pe baza unui text din romanul “Adela” a lui Garabet Ibrăileanu. Al doilea subiect a avut ca cerinţe redactarea unui text  argumentativ despre prietenie pornind de la ideile generate de afirmaţia lui Nichita Stănescu “Prietenia nu este un dor, este o prezenţă”. La cel de al treilea subiect elevilor li s-a cerut să redacteze un eseu în care să prezinte modul în care se reflectă o temă (banul, destinul, istoria, familia) într-o nuvelă studiată.

Citiţi mai multe în Adevărul de mâine.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV