Unde va fi construit cel mai lung tunel rutier din România şi cât va costa. Autorităţile au apelat la experţi străini pentru asistenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiind vorba despre o investiţie cu un specific aparte, autorităţile române au apelat la asistenţa unor experţi străini pentru întocmirea documentaţiei.

Licitaţia pentru construirea celui mai lung tunel rutier din România, parte din proiectul Autostrăzii Transilvania, va fi lansată cel mai probabil în luna mai a acestui an, a anunţat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Acesta a precizat că în calitate de beneficiar, CNAIR a solicitat completarea documentaţiei aferente volumului "Studii privind ocuparea terenului", necesară în vederea promovării unei hotărâri de Guvern prin care se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere.

 „Documentaţia pentru demararea procedurii de atribuire este în curs de elaborare, urmând a fi transmisă pentru aprobare de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice", a spus ministrul. Acesta estimează că până în luna aprilie vor fi finalizate toate aceste clarificări, pentru ca în luna mai, licitaţia pentru proiectarea şi execuţia tunelului Meseş să fie urcată pe SICAP.

La rândul său, directorul Companiei Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Sorin Scarlat, a explicat că având în vedere complexitatea investiţiei, autorităţile române au solicitat asistenţă de la experţi străini:

„Fiind o lucrare de investiţie cu un specific aparte - lucrarea de tunel e un obiectiv de construcţie mai special - a necesitat inclusiv asistenţa din partea unor experţi de la o firmă internaţională renumită, pentru a pune la punct documentaţia, pentru că necesită în primul rând o lucrare de bază acele tunele. Necesită un sistem de monitorizare a traficului în acest tunel. Sunt nişte experienţe pe care alte state le au, din păcate, noi suntem în faza pionieratului şi am apelat la această experienţă pentru a genera o documentaţie matură şi cu toate elementele tehnice, ca să o putem scoate la licitaţie".

Tunelul care va traversa Munţii Meseş va avea o lungime de 2.890 de metri, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la aproape 1,3 miliarde de lei.

Citiţi şi:

Ministrul Transporturilor: Peste 70 de km de drumuri judeţene din Sălaj şi Cluj vor fi transformate în drumuri naţionale

Se dă startul licitaţiei pentru centura Zalăului. Până când se depun ofertele şi ce valoare are investiţia

Mai multe pentru tine:
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”