Un dosar de evaziune fiscală, minge de ping-pong între judecători şi procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii DIICOT Sălaj au contestat decizia judecătorilor

Procurorii DIICOT Sălaj sunt puşi în faţa unei situaţii delicate, după ce s-au trezit pe masă, pentru a doua oară, cu rechizitoriul dosarului de evaziune fiscală al oamenilor de afaceri Ioan Huluban şi Ioan Galiş.

Magistraţii Tribunalului Sălaj au restituit, pentru a doua oară, la DIICOT Sălaj, dosarul penal în care afaceriştii Ioan Huluban şi Ioan Galiş sunt acuzaţi de evaziune fiscală de 3,65 milioane de lei. Judecătorul de cameră preliminară a invocat art. 346 din Noul Cod Penal, potrivit căruia „rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut, dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii”, respectiv „procurorul solicită restituirea cauzei ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii, precum şi art. 6 din CEDO, ce stipulează dreptul fiecărui individ la un proces echitabil.

Procurorii au făcut contestaţie
Contactat, şeful DIICOT Sălaj, Dan Bubuiug, cel care a instrumentat, de altfel, cazul, ne-a declarat că instanţa nu i-a comunicat încă încheierea, prin urmare nu cunoaşte motivele pentru care cauza a fost restituită. „Consider că am remediat neregularităţile constatate iniţial de către magistraţi. Rămâne de văzut, după ce primim încheierea, ce deficienţe au constatat judecătorul de această dată”, a precizat Bubuiug. El a adăugat că DIICOT Sălaj a contestat soluţia la Curtea de Apel Cluj, instanţa urmând să decidă, cu titlu definitiv, dacă Tribunalul s-a pronunţat corect sau nu. „În cazul în care soluţia a fost corectă, va trebui să refacem rechizitoriu, iar dacă va decide contrariul, se va începe judecata”, a explicat procurorul-şef.

Rechizitoriu cu neregularităţi
Este pentru a doua oară când rechizitoriul se întoarce din instanţă la procurori. La începutul lunii aprilie, magistraţii sălăjeni au constatat neregularitatea rechizitoriului emis în dosarul de evaziune, fiind invocate mai multe deficienţe. Judecătorii au considerat că au fost emise din descriere „elementele concrete de individualizare, de timp, loc, mijloace, scop”, detaliile care să identifice activitatea infracţională concretă a fiecăruia dintre inculpaţi, modalitatea de participare, modul în care a contribuit efectiv fiecare inculpat la rezultatul socialmente negativ enunţat de procuror cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală. Ba mai mult, procurorii nu au descris infracţiunile de spălare a banilor ori de aderare la un grup infracţional organizat şi nici nu au descris încadrarea juridică a faptelor.
Anchetatorii au pretins că au remediat neregularităţile sesizate de către judecătorul de cameră preliminară şi au retrimis dosarul instanţei. Tribunalul a avut, însă, o altă părere.

Prejudiciu de 3,65 milioane de lei
În dosarul amintit, Huluban şi Galiş sunt acuzaţi evaziune fiscală şi spălare de bani, după ce în calitate de reprezentanţi ai firmelor Eurocard 2000 SRL şi Eurocard 2007 SRL, în perioada 2009-2010, au înregistrat achiziţii de motorină prin intermediul unui circuit evazionist, cu ajutorul inculpaţilor Viorel Ştiube, Nicolae Olah şi Stojka Francisc. În acest fel, ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 3,65 milioane de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit. Ceilalţi trei inculpaţi sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală, iar al şaselea, Cina Stănescu, de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.

Vă mai recomandăm:

Ce a decis Curtea de Apel Cluj în cazul magistratului sălăjean suspectat de corupţie

Licean arestat pentru import de cannabis. Băiatul cumpărase drogurile de pe internet pentru a le consuma cu prietenii

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie