TOP Italia, principalul partener de afaceri pentru sălăjeni. În ce alte ţări îşi vând producţia firmele din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tenaris este cel mai mare exportator din Sălaj (FOTO Olimpia MAN)

Exporturile realizate de agenţii economici din Sălaj au depăşit, în primele şapte luni ale acestui an, importurile, valoarea soldului balanţei comerciale ajungând, astfel, la peste 56 de milioane de euro.

Potrivit unei analize realizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj, în primele şapte luni ale anului, exportul realizat a fost de 209.365.000 de euro, iar importul de 153.246.000 de euro, rezultând un sold al balanţei comerciale de 56.119.000 de euro. Principala marfă de export a Sălajului sunt  metalele comune şi articole din acestea, care deţin 62,2 la sută  din totalul exporturilor. Urmează materiile textile şi articole din acestea, cu 18,6 la sută, şi mărfurile şi produsele diverse, cu 6,8 la sută.

Unde se exportă

Potrivit celor de la Statistică, ţările partenere situate pe primele patru locuri în derularea exporturilor din această perioadă au fost: Italia (29,6 la sută din total exporturi), Germania (19,6 la sută), Statele Unite ale Americii (8,6 la sută) şi Canada (7,1 la sută).

De importat, importăm cel mai mult maşini, aparate şi echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile - 24,4 la sută din total, materii textile şi articole din acestea - 21,6 la sută din total, şi metale comune şi articole din acestea - 20,5 la sută.

Primele patru ţări din care am importat în aceste şapte luni au fost: Italia (29 la sută din total importuri), Germania (24,3 la sută), Polonia (9,8 la sută) şi  Ungaria (9,2 la sută).
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?