Tânără de 22 de ani, ucisă într-un teribil accident. Alte patru persoane au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără de 22 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un teribil accident de circulaţie.

O tânără de 22 de ani a murit şi alte patru persoane au fost rănite într-un grav accident de circulaţie ce a avut loc sâmbătă, 26 septembrie, în jurul orei 17, pe DN 1H, între localităţile Hereclean şi Vârşolţ.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit că un tânăr de 29 de ani, din comuna Vârşolţ, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Naţional 1H, între localităţile Hereclean şi Vârşolţ, din cauza neadaptarii vitezei de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, într-o curbă la dreapta a derapat, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr din Zalău.

În urma impactului, o tânără de 22 de ani,  pasageră în maşina condusă de şoferul din Vârşolţ, a rămas încarcerată, fiind extrasă fără viaţă din fiarele contorsionate ale maşinii. Cei doi şoferi, precum şi doi pasageri au fost răniţi, fiind preluaţi de către echipajele medicale şi transportaţi la Urgenţa Spitalului Judeţean Zalău.
Poliţiştii sunt încă prezenţi la faţa locului pentru cercetări.

Vă mai recomandăm:

VIDEO Accidentul mortal din curtea unei spălătorii, surprins de camerele de supraveghere. Momentul impactului devastator

Accident mortal pe DN1H. Un tânăr de 27 de ani a decedat după ce a adormit la volan

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie