UPDATE: 16 răniţi grav în urma unui accident de circulaţie petrecut în Sălaj. Un microbuz şi o autoutilitară s-au ciocnit violent. Care este starea victimelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident de circulaţie s-a produs în această dimineaţă pe DN1H, în judeţul Sălaj, între localităţile Hereclean şi Vîrşolţ, după ce o autoutilitară s-a ciocnit violent cu un microbuz ce venea din sens opus şi în care se aflau mai multe persoane.

UPDATE ORA 16.00 Bărbatul de 68 de ani din localitatea sălăjeană Cizer a ieşit din operaţie şi se află sub supraveghere medicală în cadrul Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă a SJU Zalău.

Opt dintre victimele accidentului de circulaţie (opt bărbaţi cu vârste între 29 şi 58 de ani şi o femeie de 55 de ani) au primit îngrijiri medicale în UPU, nefiind necesară spitalizarea lor. Celelalte şapte persoane rănite au fost internate.

UPDATE ORA 13.45 Toate cele 16 victime ale accidentului de la Vîrşolţ au fost evaluate, diagnosticate şi tratate de către specialiştii UPU şi ai SJU Zalău. Potrivit oficialilor Spitalului, pacienţii sunt stabili hemodinamic şi respirator.

Sursa citată a mai precizat că una dintre victime, un bărbat de 68 de ani din Cizer, este supus, în acest moment, unei intervenţii chirurgicale. Un altul, în vârstă de 48 de ani din Horoatu Crasnei, a fost internat în Secţia Neurochirurgie, un pacient de 66 de ani din Cizer va fi tratat în Secţia Ortopedie-Traumatologie, iar un bărbat de 58 de ani din Zalău a fost transferat la Clinica de Chirurgie Buco-maxilo-facială Cluj-Napoca.

La aceeaşi clinică din Cluj ar putea ajunge şi o femeie de 60 de ani din Zalău, medicii evaluând în acest moment necesitatea transferului ei.

image

Potrivit reprezentanţilor SJU Zalău,  o altă pacientă, în vârstă de 47 de ani, din Zalău, a fost internată în Secţia ORL, un bărbat de 65 de ani din Pria este spitalizat în Secţia Ortopedie-Traumatologie, iar un altul, de 39 de ani, din Borş, a primit îngrijiri medicale în UPU, nefiind necesară internarea lui.

"Pentru ceilalţi opt pacienţi sunt încă în curs de desfăşurare investigaţiile medicale, urmând să se stabilească conduita terapeutică ulterioară", au menţionat oficialii celei mai mari unităţi spitaliceşti din Sălaj.

UPDATE ORA 10.30 Numărul victimelor accidentului rutier petrecut în această dimineaţă a ajuns la 16. Oficialii Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău au anunţat că în 5 iulie, înntre orele 8.20 şi 9.30, la Unitatea de Primire a Urgenţelor au fost aduţi 16 pacienţi (patru femei şi 12 bărbaţi) cu vârste cuprinse între 29 şi 68 de ani, ce prezentau multiple traumatisme rezultate în urma unui accident rutier.

"În momentul de faţă, echipa medicală acordă îngrijirile medicale de urgenţă pacienţilor şi evaluează leziunile acestora, urmând ca în scurt timp să vă oferim informaţii privind starea de sănătate a pacienţilor şi conduita terapeutică ulterioară", ne-a declarat Codruţa Puşcaş, purtătorul de cuvânt al SJU Zalău.

image

Acesta a adăugat că la nivelul unităţii medicale s-a declanşat Codul Roşu, întrucât numărul pacienţilor ajunşi în Urgenţă este mai mare de 15, adică peste capacitatea cotidiană de gestionare a urgenţelor. "În aceste condiţii, s-au mobilizat resurse suplimentare la nivelul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului".

Traficul auto între Zalău şi Şimleu Silvaniei a fost reluat după aproximativ două ore.

image

Potrivit primelor informaţii, din cauza neatenţiei, şoferul autoutilitarei a pătruns pe contrasens într-o curbă la dreapta semnalizată corespunzător şi a lovit în plin microbuzul, care a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat în şanţ. În urma impactului, 13 persoane au fost rănite. Este vorba despre cei doi şoferi, precum şi de cei 11 pasageri din mijlocul de transport care efectua curse regulate în zonă.

La faţa locului s-au deplasat cinci ambulanţe, trei echipaje SMURD, precum şi echipajul de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum" al judeţului Sălaj, ne-au declarat reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sălaj. Cele 13 victime au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.

Traficul auto pe DN1H, între Zalău şi Şimleu Silvaniei, este oprit în localitatea Vîrşolţ, ne-au transmis oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.

Vă mai recomandăm:

Trei persoane rănite în accidentul din Poarta Sălajului au fost spitalizate

Căruţă spulberată de tren la Mirşid. Un copil a fost rănit, iar calul a murit pe loc

Tragedie pe şosele din Sălaj. Viteza a curmat viaţa unui motociclist clujean

Ucis de propria neatenţie. Un jibouan a murit după ce s-a izbit cu maşina de un cap de pod

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite