Solidaritatea românilor îşi arată rezultatele: casa lui Iuliu Maniu de la Bădăcin are acum o fundaţie solidă
0După nouă luni de campanie de strângere de fonduri şi după mai bine de o lună de lucrări, refacerea fundaţiei casei lui Iuliu Maniu din Bădăcin - prima piedică în calea prăbuşirii imobilului de patrimoniu - este gata.
Demarate la începutul lunii noiembrie a acestui an, lucrările de refacere a fundaţiei Casei Memoriale Iuliu Maniu de la Bădăcin au ajuns la final. Banii au fost asiguraţi prin donaţiile făcute de românii cu suflet mare de-a lungul celor nouă luni de derulare a campaniei publice „Salvaţi istoria naţională, Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu”. Cu sprijinul Episcopiei Greco-Catolice Oradea se finanţase proiectul tehnic de consolidare şi reabilitare, care a costat 15 000 lei, astfel că cei 70.000 de lei banii adunaţi în urma campaniei publice au fost folosiţi la refacerea şi consolidarea fundaţiei.
Potrivit echipei campaniei publice, tot în anul acesta s-au făcut demersurile şi s-au obţinut avizele şi autorizaţiile necesare începerii lucrărilor, branşamentul electric şi organizarea de şantier, demolarea anexei “parazit” de lângă prispa laterală, anexă construită în anii comunismului.
Povestea casei
Clădirea - un cochet (cândva) conac - a fost construită în anul 1879, la Bădăcin, în Sălaj, de către Ioan Maniu, tatăl marelui om politic. Iuliu Maniu a lăsat-o prin Testamentul din 1941 de la Braşov, la fel ca şi întreaga sa avere, Episcopiei Greco-Catolice de Oradea. Întreaga proprietate a fost, însă, naţionalizată, în perioada comunismului, după arestarea lui Iuliu Maniu, în 1947, ea fiind transformată pe rând în depozit de îngrăşăminte chimice, sediu de gospodărie mixtă, tabără pentru copii, cămin pentru copii cu handicap sever.
Demersurile de recuperarea de la stat a averii lui Iuliu Maniu, făcute de Cristian Borz, preotul greco-catolic din Bădăcin, nu au avut succes cel puţin până acum. În tot acest timp, acolo nu a investit în lucrări de întreţinere nimeni, astfel că imobilul a ajuns în stare de ruină, fiind şi închis accesul publicului.
Campania continuă
Pentru că pentru redarea funcţionalităţii casei este nevoie şi de refacerea pereţilor şi a acoperişului, campania continuă. ”Deocamdată, se aşteaptă de la proiectant lista următoarelor lucrări de executat, pentru a se putea obţine o altă ofertă, însă următorul pas va consta în consolidarea pereţilor şi refacerea în totalitate a acoperişului. Iar pentru asta, e nevoie, în continuare de susţinere, de susţinerea voastră, cei care, atât cât puteţi, prin orice sumă donată, sînteţi singurii care mai puteţi face ceva, pentru că, aşa cum s-a văzut în ultimii 26 de ani, de la nivel central nu s-a făcut, şi nu se va face, nimic în direcţia asta. Aşa că singura şansă pentru a putea salva istoria naţională, pentru a putea salva Casa lui Iuliu Maniu, sînteţi voi, oamenii inimoşi, cei pentru care istoria poporului român mai înseamnă, încă, ceva”, precizează echipa de campanie.
Astfel, cei care doresc să sprijine acest proiect, o pot face donând în conturile:
Lei: RO22RZBR0000060002085400
Euro: RO18RZBR0000060002899205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj
Vă mai recomandăm: