Solicitări trăznite la 112 în Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă solicitările reale, pompierii sălăjeni primesc şi apeluri false, dar  şi solicitări care  frizează ridicolul. Ei nu sunt chemaţi nu numai pentru probleme de viaţă şi de moarte, ci şi pentru a salva pisici ori pentru a îndepărta şerpi din subsoluri şi bufniţe din copaci.

Chiar zilele trecute, o femeie din Zalău a sunat la 112, pentru a le cere pompierilor să salveze o pisică rătăcită lângă piaţa din cartierul Dumbrava Nord.  Sălăjeanca reclama faptul că pisica e foarte speriată şi că ... miaună deranjant de tare. „Bineînţeles că nu am mers acolo, dar supărător e faptul că aproape zilnic primim solicitări de-a dreptul trăznite”, afirmă Adrian Chichişan, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj.


Un alt caz cu accente tragi-comice are drept protagonist un bărbat, tot din Zalău, care i-a chemat pe pompieri, în toamna anului trecut, să îndepărteze o bufniţă care-şi stabilise „cartierul general” într-un copac de pe strada Sfânta Vineri. „Domnul respectiv a tot insistat cu telefoanele, supărat fiindcă din cauza bufniţei nu-i pot dormi copiii”, îşi aminteşte Chichişan.


Într-un alt caz, pompierilor din Zalău le fost propusă o misiune gen „National Geographic“. Un bărbat a sunat pentru a le cere să vină de urgenţă la blocul său, fiind speriat de un şarpe pe care l-a găsit în subsolul clădirii.


L-au găsit înecat...în alcool


Dar de departe, cel mai absurd caz tratat de pompierii sălăjeni în acest an a venit în urma unei sesizări extrem de serioase. În data de 25 februarie, la ora 20.45, pompierii de la Secţia din Şimleu au fost solicitaţi să intervină pentru a salva un rrom care fusese luat, cu tot cu cal şi căruţă, de apele Crasnei, în satul Pericei.


Pompierii au ajuns extrem de repede, localitatea Pericei fiind la 5 kilometri de Şimleu, şi au scos din râu un bărbat, care a supravieţuit miraculos, apa fiind rece şi destul de adâncă. Însă bărbatul, de etnie rromă, susţinea că nu era singur în căruţă când a fost luat de ape. Pompierii n-au avut de ales şi au început să-i caute căruţaşului prietenul.


Când toată lumea era convinsă că neferictul a fost dus departe de apele învolburate, din cartierul de rromi a apărut „înecatul”. Beat de abia se ţinea pe picioare. Acesta le-a spus pompierilor că nici măcar nu urcase în căruţă, şi că a plecat mai devreme de la crâşmă pentru că-i era somn...

Chemaţi la incendii imaginare


Pe lângă solicitările bizare, pompierii se confruntă şi cu inconştienţi care sună la 112 pentru incendii „imaginare”. „Solicitările false ne costă cel puţin trei milioane de lei, iar suma creşte în funcţie de distanţa pe care trebuie să o parcurgem (maşinile pompierilor consumă peste 40 de litri la suta de kilometri). Din fericire, anul acesta am avut doar două apeluri false, iar unul l-am depistat din timp. Am intervenit, însă, cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru un presupus incendiu în Meseşeni. Cel care a sunat, un cioban care se plictisea, probabil, a fost prins de poliţişti şi amendat cu 5 milioane de lei vechi”, explică Adrian Chichişan.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor