Se construieşte mai puţin în Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sălăjenii care s-au hotărât anul acesta să-şi ridice o casă ori să-şi extindă construcţia pe care o aveau deja au fost mai puţini decât în perioada similară a anului trecut. Doar în cinci comune s-au eliberat în primele cinci luni din 2010 mai multe autorizaţii de construcţie decât în ianuarie-mai 2009.

În primele cinci luni ale anului au fost eliberate în tot judeţul 169 de autorizaţii de construcţie, mai puţin decât anul trecut cu peste 15 la sută. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj, cele mai multe autorizaţii s-au dat pentru locuinţe în mediul rural, în oraşe eliberându-se doar 11 astfel de documente.

Cei care au cerut luna trecută aprobarea pentru a ridica o locuinţă sunt din Zalău, Hereclean, Bălan, Crişeni şi Românaşi. În cinci comune din Sălaj 2010 a avut semne bune pentru construcţia de locuinţe, eliberându-se mai multe autorizaţii decât anul trecut. Acestea sunt Meseşenii de Jos, Valcău de Jos, Nuşfalău, Plopiş şi Surduc.