Sălaj: Risipă de aproape 40 miliarde de lei la bugetul Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cele 5.910 doze de vaccin împotriva cancerului de col repartizate Sălajului, au fost administrate până acum doar 2.339. Problema este că 2.580 din cele rămase au expirat în 31 decembrie, iar restul de o mie expiră la sfârşitul anului.

Programul naţional de vaccinare împotriva cancerului de col uterin, lansat la sfârşitul anului trecut de Ministerul Sănătăţii, dă rateuri în Sălaj. Din cele 5.919 doze de vaccin anti HPV (care imunizează împotriva virusului Papilloma, considerat una dintre cauzele cele mai frecvente de cancer de col uterin) repartizate Sălajului, au fost administrate până la începutul acestei luni mai puţin de jumătate, mai exact 2.339 de doze. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, Mihai Cheşeli, din cele 3.580 de doze neutilizate încă, 2.580 nici nu vor mai putea fi folosite, întrucât acestea au expirat la data de 31 octombrie 2010. Celelalte 1.000 de doze rămase expiră şi ele în curând, mai precis la 31 decembrie 2010, însă Mihai Cheşeli spune că  o parte din acestea vor fi valorificate prin administrarea ultimei doze la pacientele care nu au primit încă toate cele trei doze necesare imunizării împotriva cancerului de col uterin.

Vaccinul costă 1.500 de lei în farmacii


Vaccinul este disponibil în farmacii la preţul de 1.500 de lei, astfel că valoarea dozelor expirate deja depăşeşte suma de 3,8 milioane de lei, adică aproape 40 miliarde de lei vechi. La această sumă s-ar putea adăuga la sfârşitul anului o pierdere de încă un milion şi jumătate de lei, dacă cele 1.000 de doze nu vor fi utilizate până la sfârşitul anului.
În Sălaj au fost imunizate complet, cu toate cele trei doze de vaccin, 726 de fete şi femei. Alte câteva sute au primit câte o doză sau două. Deşi numărul celor care au profitat de această campanie gratuită de vaccinare poate părea mic, Mihai Cheşeli spune că, în comparaţie cu alte judeţe, gradul de acceptare a vaccinului a fost destul de bun.

Presa e de vină

De vină pentru această reticenţă a fetelor şi femeilor faţă de un vaccin care le-ar putea salva viaţa este, potrivit unui medic specialist din Zalău care nu a dorit să i se dezvăluie numele, campania din presă împotriva vaccinării. „Până să apară la Pro Tv ştirea că o femeie ar fi murit după vaccin, sălăjencele îşi cumpărau pe bani grei vaccinul din farmacii. După ce s-a dat ştirea şi au mai apărut şi altele, nimeni n-a mai vrut să se vaccineze. Degeaba au venit ulterior televiziunile cu dezminţiri. Odată cuiul băgat, nu mai ai ce să faci...”, explică ginecologul. El spune că, în calitate de medic specialist în obstetrică – ginecologie, recomandă vaccinarea pacientelor sale.

 „Campioni” la cancer de col

Campania de vaccinare împotriva cancerului de col uterin se încheie la sfârşitul acestui an. Ea a fost lansată în contextul în care România se clasează pe un deloc onorant loc I în lume la mortalitatea prin această boală. Potrivit statisticilor DSP, anual mor de această boalî 2.000 de femei, şi se înregistrează 3.000 de cazuri noi de boală pe an.

Mai multe pentru tine:
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice