Sălaj: Profesorii s-au judecat degeaba cu statul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii ameninţă cu protestele

Cei aproximativ 4.000 de profesori sălăjeni care s-au judecat cu statul şi au câştigat în instanţă plata unor drepturi salariale nu îşi vor primi degrabă banii cuveniţi. Printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată luna aceasta, Guvernul a amânat plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii până la 31 decembrie.

 Mai exact, primii bani vor fi daţi profesorilor abia în 2012, când Executivul s-a angajat să plătească 34 la sută din sumele datorate. În 2013 va fi alocată 33 la sută din sumă, iar în 2014 diferenţa de 33 la sută. Potrivit lui Eusebiu Lehene, preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţământ Sălaj, profesorii din judeţ au de partea lor două hotărâri definitive şi irevocabile, una pentru profesorii cu peste 25 de ani de vechime şi grad didactic I, care primesc din urmă o diferenţă de majorare salarială, şi o altă hotărâre, prin care toţi cei aproape 4.000 de dascăli din Sălaj au câştigat aplicarea retroactivă a Legii 221/2008, prin care salariile lor din perioada 1 octombrie 2008 – 31 decembrie 2009 se majorează cu 37 la sută.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului