Sălaj: Finanţele au ieşit din grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Finanţiştii au blocat ieri activitatea instituţiei

Lucrătorii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sălaj, aflaţi ieri în grevă, au renunţat la protest, după ce conducerea ministerului de resort le-a promis stimulentele cerute.

Finanţiştii sălăjeni au reluat în această dimineaţă lucru, după ce ieri după-amiază ministrul Gheorghe Ialomiţianu a promis că vor fi acordate în continuare stimulente angajaţilor din domeniu, inclusiv din urmă, pe lunile august şi septembrie.


Liderul sindical al lucrătorilor din Finanţele săjăjene, Ioan Souca, este convins că lucrurile se vor rezolva în favoarea angajaţilor. „Trebuie să se rezolve, pentru că dacă nu, este durere. Noi (n.r.: sindicaliştii din Finanţe) aveam, oricum, programată o întâlnire luni la Bucureşti pentru a stabili detaliile unei greve generale de două săptămâni în întreg sistemul de Finanţe. Vă daţi seama ce-ar însemna asta“, precizeaz liderul sindical.


El spune că, în urma protestului din ultimele zile, lucrătorii din finanţe vor primi din urmă stimulentele pe ultimele două luni, iar începând cu luna octombrie acestea vor fi introduse în salariu, ca o medie stabilită pentru fiecare categorie de personal în parte.

Mai multe pentru tine:
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi