Recunoştinţa din spatele unei tragedii. ”Eroii” care fac ca speranţa să nu moară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean

Într-o lume a spitalelor măcinată de durere şi de acuzaţii de malpraxis, există şi raze de speranţă, care arată că sunt şi medici care, dincolo de lupta uneori inegală cu boala şi cu moartea, nu uită să fie oameni.

Un soţ, un tată şi un bunic a murit, zilele trecute, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău în urma unui accident vascular ischemic intens. A fost un şoc pentru familia care-l ştia pe capul ei drept un bărbat puternic, sănătos. În ciuda deznodământului tragic şi neaşteptat, familia a făcut un gest mai rar întâlnit în România: a trimis - celor interesaţi să citească asta - o scrisoare de mulţumire (da, aţi citit bine, mulţumire!) la adresa personalului medical şi, în special, la adresa unui medic, cu convingerea că au făcut, cu toţii, tot ce era omeneşte posibil. Vă redăm, mai jos, textul integral al scrisorii:


”Suntem o familie de oameni simpli iar tata a fost la fel. Spun “a fost” deşi e greu, căci au trecut abia câteva zile de când tatăl nostru Aurel Panc, “un tătic a două fete” cum îi plăcea lui să spună, a trecut la cele veşnice. A fost un om plin de viaţă, optimist şi mereu cu zâmbetul pe buze. Acum, mai mult ca niciodată, simţim durere în suflete, mult mai devreme decât am fi crezut.


Noi, familia, dorim să scriem câteva rânduri de mulţumire unor persoane care au făcut tot ce se putea pentru un tată, nu pentru tatăl nostru, ci pentru un TATĂ, care la 57 de ani, a suferit un AVC Ischemic Intens şi care prea tânăr a plecat dintre noi, un om care îşi dorea atât de mult să trăiască, iar întrega echipă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a încercat să-l ajute.


Am ajuns împreună cu sora şi mama mea în spital, la căpătâiul tatălui şi soţului afectat de o boală necruţătoare. Până aici probabil toate poveştile sunt la fel, dar în drama noastră am întâlnit mulţi eroi.
Aş dori în primul rând să mulţumesc, pentru tot ceea ce au făcut, echipei medicale de la Ambulanţa Sălaj, doamnei dr. Carmen Alexe, de la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, doamnei dr. Cristina Laslău, domnului dr. Negru Lucian şi  personalului de la CT, întregii echipe de la secţia Anestezie şi Terapie Intensivă, doamnei dr. Timea Daraban, domnului dr.Ioan Costinaş, întregului personal al secţiei, de la asistenţi până la infirmiere şi brancardieri, pentru profesionalismul şi devotamentul cu care l-au îngrijit.


Aş dori să mă opresc, însă, cu respect, la un om deosebit, devotat carierei sale, un profesionist ce îşi desfăşoară activitatea cu simţul responsabilităţii şi al datoriei, un om despre care nu ştiam nimic până să ne lovim de această dramă: medicul şef al Secţiei ATI, domnul dr. Vereş Viorel. Jurământul depus, responsabilitatea faţă de pacient şi datoria faţă de această profesie, precum şi generozitatea de care dă dovadă sunt doar câteva cuvinte mici pentru un caracter atât de mare.Nu cred că vom putea vreodată să vă mulţumim aşa cum se cuvine pentru răbdarea, blândeţea şi înţelegerea pe care ni le-aţi oferit, domnule dr. Vereş!!!  Sunteţi un simbol pentru noi, v-aţi dedicat toată priceperea, sufletul şi timpul dumneavoastră liber pentru a face tot ceea ce este posibil medical, omeneşte, pentru tata, dând dovadă de profesionalism, omenie şi devotament faţă de profesie şi, mai presus de toate, pentru a salva viaţa unui om. Apreciem şi nu vom uita niciodată întelegerea de care aţi dat dovadă în faţa unor oameni greu încercaţi, sinceritatea, omenia şi implicarea. Dumnezeu lucrează prin oameni, iar pentru noi unul dintre aceştia sunteţi dumneavoastră, domnule dr. Vereş Viorel!


Vă mulţumim şi vă felicităm, Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi !!!
Cu mulţumiri şi deosebit respect, Panc Rafila, fiicele Anca şi Luminiţa”

 

Vă mai recomandăm:

Există şi pacienţi fericiţi. Scrisoarea unui american de origine română, tratat în spitalul din Zalău

 Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, judecat penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul mămicilor care s-au îmbolnăvit de meningită

FOTO E posibil şi în România: spital ce oferă condiţii de nivel occidental, în care pacienţii mănâncă decent şi care în care există aer condiţionat în fiecare salon!

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată