Primele concluzii în cazul accidentului mortal de la Zalău. Greşeala care a ucis doi vârstnici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Impactul le-a fost fatal celor doi vârstnici FOTO Andreea Vilcovschi

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un bărbat de 80 de ani şi o femeie de 76 de ani au decedat, joi, într-un accident produs pe principala arteră a municipiului Zalău.

Primele cercetări efectuate de poliţişti în cazul accidentului mortal petrecut joi, 20 martie, în centrul Zalăului, au stabilit că tragedia s-a produs din cauza imprudenţei şoferului care a decedat ulterior.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul în vârstă de 80 de ani, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe bulevardul Mihai Viteazul din Zalău, iar la efectuarea virajului la stânga nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, care circula din sens opus, condus de un zălăuan de 43 de ani, şi a intrat în coliziune cu acesta. Oamenii legii mai spun că şoferul pătrunsese în intersecţie pe culoarea galbenă a semaforului electric.
În urma impactului, şoferul de 80 de ani şi pasagera acestuia, o femeie de 76 de ani, ambii din Zalău, au decedat, iar pasagera de 37 de ani din celălalt autoturism a fost rănită uşor.
Conducătorul auto de 43 de ani a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu în cauză.

Mai puteţi citi:

VIDEO UPDATE Accident mortal în centrul Zalăului. O femeie de 76 de ani şi un bărbat de 80 de ani au decedat

Fetiţa care a murit după ce a căzut din microbuz călătorea pe un taburet. Uşile autovehicului s-au deschis în mers

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor