Preotul Cristian Borz - a împlinit visul lui Iuliu Maniu

Un electronist promiţător a decis să îmbrace hainele preoţeşti pentru a urma  tradiţia familiei. Crescut în apropierea prelaţilor greco catolici, martiri în închisorile comuniste, Cristian Borz a reuşit să îndeplinească unul din cele mai importante vise ale lui Iuliu Maniu: ridicarea unei biserici.

După absolvirea Liceului Industrial din Şimleul Silvaniei, Cristian Borz a lucrat vreme de un an ca electronist tot în urbea de „sub Măgură”. La 19 ani a hotărât să devină preot greco-catolic. „Alegerea n-a fost întâmplătoare. Eu aveam două mătuşi călugăriţe greco-catolice, închise pentru credinţa lor în puşcăriile comuniste. În casa lor am cunoscut şi preoţi care au suferit în timpul comunismului. Destinul lor şi al Bisericii Române Unite cu Roma m-a impresionat, aşa că la 19 ani m-am înscris la teologie”, îşi aminteşte părintele Borz.

Prima slujbă, în casa lui Iuliu Maniu

Cristian Borz a fost hirotonit ca preot în 28 februarie 1999 şi trimis la Şimleul Silvaniei, pentru a-l ajuta pe protopopul greco-catolic de acolo. „Episcopul Virgil Bercea mi-a cerut, apoi, să mă duc în Bădăcin, satul lui Iuliu Maniu, şi să înfiinţez o parohie acolo. Mai mult, trebuia să mă ocup şi de punerea în aplicare a testamentului marelui om politic, care, fiind un fervent credincios greco-catolic, şi-a lăsat aproape întreaga avere bisericii”, explică preotul din Bădăcin.

Primele slujbe le-a ţinut chiar în casa marelui om politic, pe care comuniştii s-au străduit s-o distrugă transformând-o în depozit de îngrăşăminte sau casă pentru copii cu handicap. Şi aproape că au reuşit, dar casa se încăpăţânează încă să rămână în picioare. De doi ani a fost concesionată Bisericii greco-catolice, iar părintele se străduie să strângă fonduri pentru reabilitarea ei.

Un vis împlinit post-mortem

Încă de la început, Cristian Borz a dus o luptă aproape neîncetată cu autorităţile locale şi judeţene, care au refuzat să respecte testamentul lui Iuliu Maniu, şi să acorde Bisericii Greco Catolice dreptul de proprietate pentru averea „Sfinxului“ de la Bădăcin.

„Cu toate acestea, în urmă cu două săptămâni am reuşit să sfinţim noua biserică greco-catolică din sat, pe un teren donat de Iuliu Maniu. Chiar el a pus piatra de temelie pentru un lăcaş pe care n-a mai ajuns să-l vadă construit. A fost dorinţa lui, trecută şi în testament, de a construi o biserică pentru credincioşii din satul său natal”, mai spune Cristian Borz.

Profil.

Născut. 18 februarie 1974, Iaz (comuna Plopiş), judeţul Sălaj.
Studii. Facultatea de Teologie Greco Catolică, Universitatea Babeş Bolyai, extensia Oradea, (1997); studii postuniversitare în ecumenism la Udine , Italia (1998); Masterat în „Fundamente ale Comunităţii Europene” (1999).
Familie: Căsătorit, două fetiţe (de 11 şi 7 ani), iar peste trei săptămâni urmează şi un băiat.

Ce-i place?

I-a plăcut dintotdeauna să lucreze cu oameni şi să-i ajute în momente grele. Tocmai de aceea a ales şi calea preoţiei. O altă pasiune a preotului din Bădăcin este lectura. Spune că, pe lângă acumularea unor cunoştinţe, timpul petrecut în bibliotecă îl relaxează şi îl deconectează de la problemele cotidiene.

Ce nu-i place?

În activitatea de zi cu zi, conform „fişei postului”, părintele încearcă să îndrepte cât mai multe din defectele  enoriaşilor săi. Cristian Borz spune că, pentru el cele mai supărătoare defecte sunt lipsa de punctualitate şi nerespectarea cuvântului dat. „Iar lupta cu aceste  «calităţi» este foarte grea. Oamenii aceştia sunt greu de îndreptat”, afirmă părintele Borz.

Întrebare şi răspuns

Se mai bucură preoţii  de  prestigiu în comunitate?
Cu siguranţă că prestigiul preotului a scăzut de-a lungul anilor în ochii membrilor comunităţii. În perioada interbelică, preotul nu era doar un îndrumător spiritual, ci şi învăţător sau chiar medic. Pe de altă parte, odată cu creşterea nivelului de bunăstare, oamenii au început să se îndepărteze tot mai mult de biserică.