Nelu Brindea, născut pentru a fi rebel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nelu Brindea

Liderul unei formaţii hard rock, şef al motocicliştilor din Sălaj, singurul alpinist utilitar din judeţ, colecţionar de arme şi proprietar al unui poligon de tragere. El e Nelu Brindea.

Spune că a fost autodidact în aproape toate domeniile şi că nu i-a plăcut niciodată să trăiască după reguli impuse de alţii. Deşi este unul dintre cei mai buni chitarişti din zonă, Nelu B., cum îi spun colegii de formaţie, n-a luat decât vreo şase ore de la un profesor.

„Eram nemulţumit de ceea ce mi se preda la Casa Pionerilor, aşa că am început să exersez de unul singur. O perioadă am cântat şi folk, dar în ultimii ani m-am axat pe hard rock, în cadrul formaţiei Ataria, una dintre cele mai apreciate formaţii de acest gen din România“, explică Nelu.

Astăzi, rockerul şi-a amenajat şi propriul studio de înregistrări, iar printr-o firmă de impresariat încearcă să promoveze trupe care abordează muzica hard rock.

Şeful motocicliştilor din Sălaj


Pasionat de motociclism, Nelu Brindea a înfiinţat şi primul club al motocicliştilor din Sălaj, care în numai câţiva ani a devenit al cincilea ca importanţă din ţară, prestigiul Meseş Moto Club (MMC) fiind asigurat şi de întâlnirile moto de mare succes organizate în judeţ, în ultimii trei ani.

„Mai mult, MMC va deveni un club internaţional, pentru că în perioada imediat următoare vom deschide filiale în Italia şi Austria“, mai spune şeful bikerilor din Sălaj.

Pe lângă motociclete, Nelu este pasionat şi de arme, „boală“ care i s-a inoculat de pe vremea când făcea armata la trupele speciale. Are un întreg arsenal şi propriul poligon de tir, acasă în Românaşi, şi spune că e un ţintaş redutabil.

Vede lumea de sus

Deşi toate aceste pasiuni sunt costisitoare, rockerul spune că reuşeşte să facă bani tot dintr-o pasiune. „În timpul armatei am făcut câteva cusuri de alpinism. Aşa că mi-am deschis o afacere de alpinism utilitar. Am monopol pe Sălaj, pentru că nimeni nu s-a mai băgat pe acest domeniu, iar contracte pentru amplasarea de bannere sau firme pe clădiri am avut în întreaga ţară”, adaugă Brindea.

Ce-i place?

Nelu spune că este un adept al organizării. Îi place ordinea, iar pentru asta stabileşte lucrurile în cele mai mici detalii, pentru a fi sigur că le va duce la bun sfârşit. Cu toate astea, fiind şi om de afaceri, rockerul nu refuză nici lucrurile de ultim moment şi spune că a avut de câştigat aproape de fiecare dată când a „mers la risc“.

Ce nu-i place?

Mizeria de peste tot şi lipsa de civilizaţie a conaţionalilor sunt lucrurile cele mai deranjante pentru Nelu Brindea. Spune că destestă politica, deoarece o leagă indisolubil de miniciună. Pesimiştii nu intră nici ei în categoria oamenilor cu care Nelu şi-ar dori să aibă de-a face.

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil