Moş Nicolae dă o mână de ajutor pentru modernizarea unei şcoli. Acţiunea caritabilă organizată de un grup de liceeni inimoşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liceenii transformaţi în spiriduşii Moşului vor confecţiona ornamente specifice sărbătorilor de iarnă şi nuieluşe pe care le vor oferi trecătorilor. Doritorii vor putea face, în schimb, o donaţie.

Liceenii voluntari IMPACT LEGO din cadrul Colegiului Naţional „Silvania” Zalău îl întâmpină joi, 5 decembrie, pe Sfântul Nicolae cu un eveniment inedit derulat pe platoul de marmură. Între orele 14.00 şi 17.00, îi aşteaptă pe toţi cei interesaţi cu multe surprize plăcute, cu prezenţa voioasă a Moşului, dar şi cu un ceai şi o prăjitură. De asemenea, copiii vor putea să scrie o scrisoare prin care să îl înştiinţeze pe Moşul de dorinţele pe care le au.

Totodată, ajutoarele Moşului vor fi pregătite să lustruiască ghetuţele trecătorilor şi să-i introducă pe zălăuani în atmosfera sărbătorilor de iarnă. "Ca în fiecare an, atracţiile zilei vor fi nuieluşele, realizate manual de spiriduşii Moşului, alături de alte ornamente specifice sărbătorilor de iarnă. Cei care doresc să le ofere celor dragi cadouri hand-made sau chiar să le folosească pentru a-şi împodobi casele, pot să plece de la eveniment cu „sacii” plini. Produsele confecţionate de spriduşii harnici nu se vând, dar fiecare poate să lase un bănuţ în cutia Moşului", au precizat membrii clubului zălăuan.

Potrivit acestora, suma strânsă în urma evenimentului, ca urmare a generozităţii fiecăruia dintre cei prezenţi pe platou, va fi folosită pentru implementarea celor două proiecte pe care le au în lucru pentru acest an şcolar. Primul proiect constă în îmbunătăţirea aspectului Şcolii Gimnaziale din Dragu, proiect ce va fi derulat în parteneriat cu un club IMPACT din oraşul Cluj-Napoca. Cel de al doilea proiect se numeşte „Eu şi mintea ta”, având ca scop creşterea nivelului stării de bine în rândul adolescenţilor din municipiul Zalău.

Voluntariat pentru problemele din comunitate

De-a lungul anilor, Clubul IMPACT LEGO CNS a implementat o serie de proiecte, printre care „Gusturi vechi cu IMPACT azi”, în cadrul căruia au fost tipărite 700 de broşuri reţete tradiţionale româneşti, ungureşti şi slovace de pe plaiurile sălăjene; „Pe Meseş hai-hui cu harta’n cui”, finalizat prin reamenajarea traseului turistic de pe Meseş „Izvorul Salamandrelor” şi „Laboratorul de vise”, prin care a fost modernizat laboratorul de ştiinţe al Şcolii „Marcus Aurelius” din comuna Creaca.

Mişcarea de tineri IMPACT este un club de voluntariat care identifică probleme reale din comunitate şi găseşte soluţii creative pentru rezolvarea lor. Programul Impact este iniţiat de către Fundaţia Noi Orizonturi, iar  misiunea acestuia  este de a promova modele de educaţie prin experienţă de calitate şi învăţare prin proiecte în folosul comunităţii. Clubul Impact LEGO activează în cadrul Colegiului „Silvania”, iar în prezent numără 42 de voluntari, coordonaţi de profesoara Iulia Florian şi Meda Morariu.

Mai puteţi citi:

Agenţii schimbării. Tinerii care vor să transforme comunitatea - FOTO

Elevii care promovează gusturile vechi. Vor găti preparate slovace şi maghiare în centrul oraşului

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie