Mister în jurul decesului unei românce în Germania. Soţul său a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soţul femeii a fost arestat FOTO Arhivă

Poliţiştii au crezut iniţial că este vorba despre un accident, însă cercetările lor nu exclud varianta unei crime violente.

O româncă de 27 de ani a murit duminică, 23 august, într-un spital din Germania, la scurt timp după ce poliţiştii din Munchen au găsit-o în stare critică, într-un şanţ de pe marginea drumului, în apropiere de intrarea pe Autostrada 99, scrie publicaţia germana Merkur

Aceeaşi sursă precizează că oamenii legii s-au deplasat la faţa locului în urma unei sesizări, găsind victima inconştientă, la mică distanţă de un autoturism parcat pe marginea drumului.

În aceeaşi zonă se mai aflat doi bărbaţi, ambii români, în vârstă de 31, respectiv 32 de ani, cel dintâi, soţ al femeii rănite. 

Potrivit publicaţiei amintite, cei doi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Poliţiştii au solicitat intervenţia unei ambulanţe, care a transportat victima la spital, unde, din cauza rănilor severe, a decedat în scurt timp, fără a apuca să relateze oamenilor legii ce s-a întâmplat în noaptea respectivă. 

Prima pistă pe care au mers poliţiştii a fost cea a unui accident rutier.

Cei doi bărbaţi au fost plasaţi în arest şi interogaţi în următoarele zile. Declaraţiile date, de multe ori contradictorii, în special cu privire la persoana care se afla la volan în acea noapte, i-a făcut pe poliţişti să ia în calcul şi alte variante. Întrebaţi cine a condus autoturismul, bărbaţii au arătat unul în direcţia celuilalt, având în vedere că ambii consumaseră alcool. 

Totuşi, în cele din urmă, bărbatul de 32 de ani a recunoscut că el a fost şofer şi că între prietenul său şi soţie ar fi avut o ceartă aprinsă, moment în care femeia a decis să sară din maşina aflată în mers, suferind răni grave în zona capului. Şoferul a fost eliberat din arest, însă amicul său rămâne după gratii, bănuit fiind de comiterea infracţiunii de omor.

Publicaţia Merkur scrie că bărbatul de 32 de ani lucrează în construcţii, în Germania, iar soţii erau turişti.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care românca şi-a pierdut viaţa.

De asemenea, ei au făcut un apel la cetăţenii care au trecut prin zonă în acea noapte şi au fost martori la tragedie, mai ales că înainte de a porni la drum, cei trei români au fost văzuţi alimentând şi făcând cumpături de la o benzinărie din apropiere.

Citiţi şi:

Români arestaţi în Marea Britanie pentru trafic de persoane. Au sechestrat trei tinere şi le-au obligat să se prostitueze

O româncă a dispărut cu bijuteriile şi vesela bătrânei pe care o îngrijea în Italia. Carabinierii au deschis dosar penal

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei