Miron Chichişan: „Îmi venea să mă omor, dar nu ştiam cum”

A fost primul primar ales al oraşului şi a reprezentat Sălajul în Camera Deputaţilor. Însă viaţa nu l-a răsfăţat, din contră i-a pregătit multe încercări. La 13 ani a făcut cunoştinţă cu închisoarea Securităţii.

În 1992, Miron Chichişan a renunţat la mandatul deputăţesc în favoarea unuia de primar, mai ales că a câştigat o luptă dură, apreciază el, împotriva unui preot şi a unui reprezentant al minorităţii maghiare. „Le-am promis oamenilor gaz, apă şi trebuia să mă ţin de cuvânt. Am introdus 56 de kilometri de conducte, cu sprijin de la italieni, de la germani, de la norvegieni şi de la Mugur Isărescu”, povesteşte primul primar ales al Zalăului.

Când a intrat în primărie, în oraş curgea apă la robinete două-trei ore pe zi, iar când a părăsit instituţia zălăuanii aveau apă 24 de ore din 24, adaugă el. „În fiecare dimineaţă primeam o hârtie cu cantitata de apă pompată şi evaluam pierderile – 80 la sută se pierdea, aşa de ciuruite erau conductele”, îşi aminteşte Chichişan. Cât l-a costat munca sa a aflat doar după o vreme, după ce a părăsit primăria: după infracte de care nu a ştiut, inima sa funcţionează de câţiva ani doar cu ajutorul unui stimulator.

Două luni în puşcăria Securităţii

La vârsta de 13 ani, Miron Chichişan a făcut cunoştinţă cu teroarea regimului comunist şi cu tragedia, fiind cel mai tânăr deţinut politic din România. A petrecut două luni în puşcăria Securităţii la Cluj, pe strada Karl Marx, afirmă el.

„La 10 se dădea stingerea, iar la patru dimineaţa se dădea deşteptarea. De la 4 până se dădea stingerea nu aveai voie să stai pe pat, nu puteai decât să te plimbi într-o celulă de 3 pe 4 metri, în care se găseau 5-6 paturi supraetajate. Ajungeai să vorbeşti singur, să-ţi pierzi minţile”. Acolo a întâlnit mulţi oameni deosebiţi, de la profesori universitari sau generali de armată la simpli ţărani, ale căror poveşti tragice nu le-a uitat nici azi.

Elev de la ţară, Miron Chichişan a scris manifeste la rugămintea unui consătean din Românaşi, care – a aflat mai târziu – era ţinut permanent sub supraveghere pentru că se opunea regimului.

„Mi-amintesc bine că am scris «Jos comuniştii», «Jos regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej» şi «Americanii vor veni în curând», am plecat acasă şi am şi uitat de ele. Împrăştiate în centrul satului, au fost găsite de un şofer. La şcoală ne-au dat un extemporal şi, prin expertiză grafologică, m-au depistat. Atunci au început dramele. A fost foarte greu, îmi venea să mă omor, dar nu ştiam cum”, mărturiseşte Chichişan.

Ce-i place

Ordinea, disciplina şi munca, spirit în care şi-a educat şi copiii. E un mare admirator al ordinii, aşa cum a regăsit-o în ţările nordice – în Norvegia, de exemplu. „Mi-ar plăcea ca oraşul acesta să fie mai curat, ţara mai bogată, să nu fie delincvenţi pe străzi şi nici gropi în asfalt”, spune fostul primar.

Ce nu-i place

Minciuna, escrocheriile şi prietenii care nu au coloană vertebrală. „Nu-mi place nimic care nu e în linie cu normalitatea. După Revoluţie am avut de-a face cu tot felul de escroci şi m-am luptat mult ca să nu-l fac cetăţean de onoare pe unul dintre ei, care tot îmi cerea asta”, adaugă Chichişan