Maria Patricia Birtocean: „Scrisul, pentru mine, e un soi de exorcizare“

A început să scrie de când era mică. Acum are deja publicate două volume de poezie şi se pregăteşte de al treilea. Şi e valoroasă: „suflă“ premiu după premiu.

Ori de câte ori vine vorba despre tinerii deosebiţi din judeţ, numele Mariei Birtocean este tot mai des pomenit în domeniul literar. Autoare, la doar 18 ani, a două volume de poezie publicate, Maria „suflă” premiu după premiu în judeţ, dar, se pare, nu se va opri aici. Recent a obţinut la Bucureşti premiul al treilea la secţiunea poezie a Festivalului Naţional de Arte pentru liceeni – LicArt.

Cu toate că poate fi considerată deja o „colecţionară” de premii, Maria se declară surprinsă de fiecare dată când mai primeşte unul. La Festivalul LicArt participă încă din clasa a X-a şi a dorit mereu să ajungă la Bucureşti, să vadă ce se petrece într-o finală. Însă când a fost selectată anul acesta printre finalişti, a cuprins-o teama. „Am fost extrem de emoţionată când Adrian Păduraru mi-a recitat poezia, dar n-am simţit emoţii la fel de mari când am luat premiul. Parcă nici nu eram acolo. Când am auzit că premiul merge la Zalău, mă întrebam cine îl duce”, povesteşte, amuzată, Maria.


Scrie când e tristă


Adolescenta se află în aceste zile în probele bacalaureatului, iar în curând o aşteaptă admiterea la facultate. Fiind ocupată cu studiul, s-ar putea crede că neglijează poezia. „Am o a doua voce care îmi spune că nu pot să stau să scriu, fiindcă am de învăţat. Dar eu abia aştept să fac să tacă”, povesteşte Maria.

În ceea ce priveşte momentele de inspiraţie, Maria susţine că până de curând obişnuia să scrie în momentele triste şi extrem de triste. „Scrisul, ca acţiune propriu-zisă, e un soi de exorcizare, de eliberare de stări şi emoţii”, explică ea. Dar anul trecut a existat un punct de cotitură în evoluţia ei de scriitor, când a conştientizat că e responsabilă pentru ceea ce publică şi poate să-i influenţeze pe ceilalţi. „Mi-ar plăcea ca tot ceea ce scriu să îi ajute în vreun fel pe cei care mă citesc, chiar dacă sunt puţini. Deşi eu gust poveştile triste, macabre, nu mai vreau ca ceea ce eu transmit să creeze stări negative nimănui. Scrisul a rămas în continuare un act de exorcizare, dar mai controlat, mă gândesc de două ori înainte să scriu şi cenzurez mai mult rezultatul final”.


A abandonat genetica pentru litere


Elevă într-o clasă de ştiinţe naturale, Maria a fost atrasă de genetică: „Am lipsit la o lucrare importantă şi a trebuit să mă pregătesc din toată materia ca să răspund. Mi-a plăcut mult şi am vrut să devin genetician, apoi medic”. Tânăra scriitoare se fereşte de o meserie în care să devină un „mediocru”, adică să ajungă să se plictisească la un moment dat.


Întrebări şi răspunsuri


Înainte de poezie, cu ce ai mai cochetat?

M.P.B: Până în clasa a cincea am vrut să pictez şi asta am făcut. Apoi într-a şaptea am fost cucerită de muzica de flaut şi am vrut să studiez, dar m-am lăsat intimidată de un profesor care mi-a spus că e prea târziu să încep atunci. Am descoperit handbalul, sport pe care l-am practicat o vreme, până la operaţia de apendicită. Scrisul mă ţine cel mai mult, se pare că mi-a creat o dependenţă.


Când vei publica cel de-al treilea volum?

M.P.B.: După a doua lansare a volumului „Anima Mundi” m-am simţit foarte „dezbrăcată”, iar acum nu mă simt suficient de pregătită pentru o experienţă similară. Pe de altă parte, reacţiile celor care au citit volumul, la fel de reconfortante ca o îmbrăţişare, sunt ceva ce mi-ar plăcea să încerc în fiecare zi.

Ce-i place?


Să deseneze fluturi, fiindcă o relaxează. Răsfoindu-şi agenda, a numărat peste 20 de fluturi ilustraţi în paginile ei pe parcursul unui an şcolar. Ştie că predilecţia pentru fluturi e un semn de „copilărie”, vârstă pe care de altfel nici nu o neagă. Crede că au să-i placă fluturii toată viaţa, iar la 80 de ani probabil va avea o casă plină cu ei desenaţi.


Ce nu-i place?


Matematica şi chimia. Alte lucruri, cum sunt păianjenii şi uneori întunericul, nu îi plac pentru că simte că „ceva e putred”. În plus, se declară agorafobă, susţinând că se sufocă în aglomerări cum ar fi cele de la metrou. Îi displac extrem de mult oamenii care spun că ţara nu merge nicicum.