Mamă a doi copii, acuzată că l-a ucis pe al treilea. Cadavrul în putrefacţie a fost găsit de un câine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii susţin că mama bebeluşului găsit fără suflare sâmbătă, 3 iunie, într-un sat din Sălaj, era tocmai femeia în gospodăria a fost făcută macabra descoperire.

Procurorii sălăjeni au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru omor faţă de Daniela Nicoleta Blajan, despre care anchetatorii susţin că ar fi mama bebeluşului descoperit mort în 3 iunie, într-o anexă din satul sălăjean Fodora. Femeia în vârstă de aproximativ 22 de ani a fost plasată sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile şi i s-a interzis să depăşească limita teritorială a judeţului Sălaj.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în cursul lunii februarie 2017, tânăra a aruncat o plapumă peste fiica sa în vârstă de două luni, după care a părăsit locuinţa. La întoarcere, şi-a găsit copila fără suflare. Procurorii nu au oferit, însă, informaţii despre modul în care copilul ar fi ajuns în anexa în care a fost găsit, zilele trecute, în stare avansată de putrefacţie şi au precizat că vor continua cercetările "în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale".

Daniela Blajan mai are doi copii - în vârstă de 3, respectiv 5 ani, care au fost preluaţi în regim de urgenţă de către reprezentanţii  Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj. "Am dispus o anchetă socială, care a stabilit că cei doi copii ai femeii nu erau bine îngrijiţi, astfel că au fost preluaţi în regim de urgenţă. Nu a fost descoperit vreun certificat de naştere care să confirme naşterea unui al treilea copil", a precizat Violeta Milaş, directorul DGASPC Sălaj.

Afirmaţia din urmă este susţinută de către primarul din Gîlgău, Cristian Ungur, conform căruia nimeni din comunitate nu ar fi ştiut de existenţa unui al treilea copil: "Chiar şi membrii familiei sale susţin că nu ştiau că femeia ar fi fost însărcinată ori ar fi născut. Nu există un certificat de naştere pentru bebeluşul descoperit sâmbătă". În lipsa unui astfel de document, este aproape sigură că naşterea nu a avut loc într-o unitate spitalicească. "Dacă ea este mama copilului, aş zice că nu l-a născut acasă, altfel l-ar fi văzut ori auzit cineva în tot acest timp", crede primarul.

Situaţia este cu atât mai ciudată, cu cât, spune Ungur, familia era sub atenta monitorizare a Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Gîrbou, însă nimeni nu a bănuit nimic.
Bebeluşul în vârstă de două luni, o fetiţă, a fost găsit în stare avansată de putrefacţie sâmbătă, 3 iunie, în curtea familiei Blajan din satul Fodora. Conform afirmaţiilor edilului, un bărbat care ajuta prin gospodărie, a văzut câinele familie purtând între dinţi un sac, în care se afla trupul micuţei, şi a sunat la 112.

Mai puteţi citi:

În judeţul Sălaj a fost înregistrată o singură crimă în anul 2016. Ucigaşul, un dependent de jocurile de noroc

Bebeluş abandonat la poarta Mănăstirii Bic. Gestul emoţionat făcut de primarul din Şimleu

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice