Imelda Chinţa - un critic literar într-o lume de poeţi
0A publicat mai multe analize literare în reviste de profil din Transilvaniaşi e convinsă că analiza literară poate ordona o persoană .
Nu vrea să fie numită critic literar. I se pare că acest concept implică multă obiectivitate, în timp ce ea doar face analiză de text, la modul subiectiv. Cu toate acestea, din ce în ce mai mulţi scriitori îi solicită „serviciile“ de critic sau de teoretician literar - un alt concept pe care nu şi-l asumă - şi din ce în ce mai multe reviste doresc să-i publice analizele literare. A publicat în „Caiete Silvane“, „Nord Literar“, „Poesis“, „Familia“, „Vatra“ etc. A fost ea însăşi „criticată“ în revista „Tribuna“ din Cluj.
„Îmi asum ceea ce scriu. Cred că e bine dacă apar şi reacţii negative, pentru că asta înseamnă că eşti citit. Şi, din critică, în general, înveţi, dacă este pertinentă“, spune Imelda Chinţa.
A cochetat cu analiza literară, la început constrânsă de împrejurări, pentru doctorat, însă după aceea a început să-i placă să privească un text din unghiuri diferite, să intre în „pădurea narativă“ a lecturii şi să-i găsească sensurile, culoarele de acces. „Asta ţine de lector şi de orizontul lui de cunoaştere. Un text suportă nenumărate accepţii“, spune Imelda.
I-ar plăcea să fie dramaturg
„Pentru mine, analiza de text e un exerciţiu, mă ordonează, pentru că sunt un om destul de risipit. Îmi dă o anume rigoare, mă face să fiu mai conştientă de lumea în care trăiesc“, spune Imelda. I-ar plăcea să scrie dramaturgie, chiar şi poezie. „Cred că acolo m-aş regăsi mai mult, însă în acest gen de creaţie există riscul să te pierzi. Şi eu nu-mi pot permite asta acum“, mai afirmă tânăra.
Ce-i place:
Iubeşte prietenii adevăraţi, oamenii în care se poate avea încredere. Îi place liniştea, adoră să petreacă timpul la ţară, un loc în care se poate reculege şi încărca spiritual, tocmai pentru că nu are ocazia prea des s-o facă.
Ce nu-i place:
Nu-i place aproape nimic din jurul ei, în acest ev al superficialităţii. Nu-i plac oamenii egoişti, răi, invidioşi, competiţia nejustificată. Spune că, din păcate, există din ce în ce mai puţini oameni adevăraţi în care să se poată încrede şi cărora să se poată confesa. Crede că peste toate planează o superficialitate dureroasă. Că toţi ajungem să fim nişte singuratici, la modul cel mai trist.