Gerul a îngheţat sute de branşamente. "Aşa dezastru nu am văzut în 20 de ani"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abonaţii Companiei de Apă Someş Zalău au înroşit, în ultima săptămână, liniile dispeceratului, disperaţi că au rămas fără apă la robinete.

Gerul din ultimele zile a lăsat fără apă multe gospodării din judeţul Sălaj, după ce sute de instalaţii de apă neprotejate au îngheţat. La dispeceratul Companiei de Apă Someş Sucursala Zalău, telefoanele sună aproape non-stop, în timp ce echipele de intervenţii bat judeţul în lung şi-n lat pentru a remedia problemele apărute.
Potrivit directorului Marcel Zaharia, de sâmbătă, 7 ianuarie, şi până vineri, 13 ianuarie, au fost înregistrate aproape 600 de defecţiuni din cauza îngheţării branşamentelor, a apometrelor şi chiar a instalaţiilor interioare de apă, aflate pe proprietatea consumatorilor.

"Echipele de intervenţie au lucrat aproape non-stop pentru remedierea problemelor apărute. În municipiul Zalău am intervenit cu cinci echipe, alte cinci acţionând în celelalte trei oraşe, precum şi în mediu rural. Numărul defecţiunilor este încă mare, apar şi altele, prin urmare facem faţă cu greu tuturor solicitărilor. Îi rugăm pe consumatori să aibă răbdare, pentru că toate problemele vor fi remediate", a dat asigurări directorul de sucursală, adăugând că până acum au fost soluţionate circa 450 de avarii.

Zaharia susţine că Sălajul nu s-a confruntat cu o situaţie atât de gravă de mai bine de două decenii.
El le recomandă sălăjenilor să urmărească prognoza meteo, iar dacă se menţine codul galben ori portocaliu de ger, să ia măsurile necesare pentru protejarea de îngheţ a căminelor de apometre. "Protejarea contoarelor de apă se face cu ajutorul materialelor termoizolante ori a materialelor textile. În nopţile cu temperaturi foarte scăzute, recomandăm abonaţilor să lase un robinet să curgă încet, pentru ca fluxul de apă să nu îngheţe", a mai spus reprezentantul Companiei.

Vă mai recomandăm:

Poduri de gheaţă pe cursurile de apă din Sălaj. Ce recomandări fac specialiştii

Cum să conduci în siguranţă pe timp de iarnă. Sfaturi utile care îţi pot salva viaţa

Lucruri esenţiale pe care trebuie să le ştii dacă vrei să pescuieşti la copcă - atenţionările specialiştilor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute