FOTO VIDEO Veteranii de război în viaţă, sărbătoriţi de ziua lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puţini veterani de război au mai apucat ceremonia de azi FOTO Olimpia Man

O dovadă că eroismul şi sacrificiul lor nu a fost uitat. Asta s-a dorit a fi ceremonialul dedicat veteranilor de război organizat astăzi, la Cimitirul Eroilor, cu ocazia Zilei Veteranilor.

Ceremonia a fost organizată de Instituţia Prefectului şi a inclus tradiţionala depunere de jerbe de flori la monumentul eroilor de către reprezentanţii instituţiilor publice, ai asociaţiilor de veterani şi ai partidelor politice.


A urmat apoi o slujbă de pomenire, după care a luat cuvântul colonelul Emil Gherman, comandantul Garnizoanei Zalău.


Finalul ceremoniei a aparţinut militarilor, care au defilat prin faţa celor prezenţi pe acordurile fanfarei. Sărbătoarea veteranilor s-a mutat apoi la Casa Armatei, unde oficialităţile şi-au ţinut discursurile şi unde puţinii sălăjeni care au luptat în cel de-al doilea război mondial şi care mai sunt în viaţă s-au putut delecta şi cu un program artistic. Printre ei s-a numărat şi Dumitru Hadade, cel de care vă relatam, zilele trecute, că a avut ghinionul să se afla tocmai în mijlocul armatei germane când, la 23 august 1944, românii au întors armele împotriva aliaţilor lor de până atunci.

Citeşte mai mult despre acest veteran aici: A ajuns prizonier în Germania, după ce ziua de 23 august 1944 l-a prins învăţând radiotransmisie pe avioanele armatei fasciste


 

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent