Festivalul Naţional al Ştiinţei - un imens laborator în aer liber. Cine sunt câştigătorii ediţiei 2018 - FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de elevi din patru judeţe au transformat centrul oraşului într-un imens laborator în aer liber, în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Naţional al Ştiinţei.

Peste 300 de lucrări, aproximativ 600 de elevi din circa 40 de unităţi de învăţământ din Sălaj, Vâlcea, Mureş şi Bistriţa-Năsăud au participat la ediţia din acest an a Festivalului Naţional al Ştiinţei. Evenimentul s-a desfăşurat sâmbătă, 19 mai, pe platoul din centrul Zalăului, în organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, şi a cuprins şase secţiuni: inventivitate-creativitate (liceu-gimnaziu), aplicabilitate (liceu-gimnaziu), micii inventatori (învăţământ primar), piticii isteţi (învăţământ preşcolar) şi postere.

Prin intermediul unor experimente spectaculoase, invenţii şi lucrări atractive, postere colorate şi scenete concurenţii au demonstrat că ştiinţa este atractivă şi că poate fi învăţată la orice vârstă, chiar şi prin joacă. Un braţ robotic, un ceas holografic, o grădină solară inteligentă, un robot care poate colecta deşeuri, un manipulator electropneumatic sau un pendul cu griş au fost doar câteva dintre proiectele prin care elevii au pus în evidenţă aplicaţiile fenomenelor studiate la şcoală, la diferite discipline ştiinţifice.

"Festivalul Naţional al Ştiinţei este cel mai important eveniment din învăţământul preuniversitare sălăjean care promovează ştiinţa şi creativitatea elevilor. În cadrul celor 11 ediţii reuşit să transformăm orele de fizică, chimie şi biologie într-un moment de sărbătoare al ştiinţelor exacte. An de an, platoul de marmură a fost punctul de întâlnire al elevilor, al părinţilor, profesorilor, chiar al bunicilor, cu cei care iubesc ştiinţa. Pe acest platou, de 11 ani, am admirat lucrările ingenioase ale elevilor noştri, coordonaţi de profesori", a declarat, în deschiderea evenimentului, Maria Pop, inspector şcolar general.

Comisia de evaluare a jurizat toate cele 332 de lucrări înscrise în concurs şi i-a desemnat pe câştigători:

Premiul Special "Trofeul Festivalului

ciclul primar - Andrei Ciortea Suciu, "Evoluţia roboţilor", Şcoala Gimnazială "Gheorghe Lazăr" Zalău, prof. Maria Grigoruţ

gimnaziu - Maria Barboloviciu, "Wireless Power", Liceul Ortodox "Sf. Nicolae" Zalău, prof. Nicolae Pop

liceu - Miruna Blidar, Cristian Mureşan, Dan Solomonean, Cristian Gorgan, Alexandru Petriş, "Neglijenţa omului salvată de inteligenţa lui Smarty", Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" Zalău, prof. Loredana Gavriş

Secţiunea „Inventivitate-Creativitate”

liceu

premiul I: James Florin Petri, "Braţ robotic", Palatul Copiilor Bistriţa, prof. Dorel Nicoară

premiul II: Radu Ioan Tescula, "Hidrogenul-energia curată a viitorului", Palatul Copiilor Tîrgu-Mureş, prof. Horea Graur

premiul III: Vasile Sover şi Ionel Chereja, "Grădina solară inteligentă", Palatul Copiilor Bistriţa, prof. Dorel Nicoară

gimnaziu

premiul I: Tudor Butcovan, "Vulcanul subacvatic", Palatul Copiilor Zalău, prof. Andreea Illyes

premiul II: Tudot Chereji şi Raul Vaida, "Spaţiul-noi frontiere", Şcoala Gimnazială "Gheorghe Şincai" Bobota, prof. Sabina Elena Chreji

premiul III: Amos Chiş şi Mihai Mureşan, "Minicirculă", Liceul de Artă "Ioan Sima" Zalău, prof. Camelia Cosma

Secţiunea "Aplicabilitate"

liceu

premiul I: Claudiu Cherecheş, Tudor Blaga, Ovidiu Gavriş, Ioan Hegheduş, Florian Iepure, Vlad Lazăr, Moise Lăcătuş şi Raul Berar, "Manipulator electropneumatic", Liceul Tehnologic "Mihai Viteazul" Zalău, prof. Adrian Pamfil Bot

premiul II: James Florin Petri şi Dragoş Mureşan, "Utility Robot", Palatul Copiilor Bistriţa, prof. Dorel Nicoară

premiul III: Denis Junjan şi Laura Filip, "Hidrofor", Colegiul Tehnic "API" Zalău, prof. Maria Pop

Secţiunea "Aplicabilitate"

gimnaziu

premiul I: Daniel Marchis, "Legături câştigătoare", Şcoala Gimnazială "Porolissum" Zalău, prof. Aurelia Pavel

premiul II: Ştefan Suciu şi Denis Costelaş, "Mini-aragaz", Şcoala Gimnazială "Corneliu Coposu" Zalău, prof. Dana Chiş

premiul III: Paul Talaş, "Hidrapol", Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu" Zalău, prof. Doina Pop

Secţiunea "Micii inventatori"

ciclul primar

premiul I: Anamaria Sabou-Chirti, "Culorile steagurilor", Şcoala Gimnazială "Iuliu Maniu" Zalău, prof. Crina Sortan

premiul II: Samuel Sabou şi David Ugruţan, "Braţ robotic hidraulic", Liceul Sportiv "Avram Iancu" Zalău, prof. Ioan Paul Puha

premiul III: Medeea Cristea, "Aspirator practic şi uşor", Şcoala Gimnazială "Silvania" Şimleu Silvaniei, prof. Stela Kandert

Secţiunea "Piticii Isteţi"

premiul I: David Ionuţ Prodan, "Micul savant", Grădiniţa "Voinicel" Zalău, prof. Cristina Iepure

premiul II: Horea Pleşa, "Un pas spre cunoaştere", Grădiniţa "Piticii isteţi", prof. Florica Peştean

premiul III: Antonio Noje, "OZN misterios", Grădiniţa "Prichindel", prof. Mirabela Culcer Rusu

Secţiunea "Postere"

ciclul primar

premiul I: Alexandru Bodea, "Mijloacele de comunicare de-a lungul epocilor istorice", Şcoala Gimnazială "Silvania" Şimleu Silvaniei, prof. Stela Kandert

premiul II: Maia Paula Silaghi, "Automobilul-trecut, prezent şi viitor", Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu" Zalău, prof. Anca Veronica Tăut

premiul III: Diana Racolţa şi Larisa Cliţan, "Mesaje de ieri - mesaje de azi", Şcoala Gimnazială "Simion Bărnuţiu" Bocşa, prof. Gabriela Ioana Margin

gimnaziu

premiul I Miriam Ilieş şi Maria Răcean, "Ştiinţa, între trecut şi prezent", Şcoala Gimnazială Românaşi, prof. Roxana Cotoi

premiul II: Maria Duma, "Paşii ştiinţei", Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu" Zalău, prof. Monica Mesaroş

premiul III: Teodora Gudea, "Invenţii ştiinţifice din trecut", Şcoala Gimnazială "Gheorghe Lazăr" Zalău, prof. Cristina Pop

liceu

premiul I: Leonard Bodnar, "Începutul dincolo de sfârşit", Colegiul Tehnic "API" Zalău, prof. Savina Teglaş

premiul II: Paul Pintea şi Timeea Săstraş, "Evoluţia percepţiei şi cunoaşterii universului", Liceul Tehnologic "Liviu Rebreanu" Hida, prof. Liuţa Fetea

premiul III: Andreea Mureşan, "Triumful vieţii", Liceul de Artă "Ioan Sima" Zalău, prof. Camelia Cosma

Secţiunea "Scenete cu conţinut ştiinţific"

liceu-gimnaziu

premiul I: Naomi Gog, Daria Mante, Elias Cojocărescu, Timotei Benţa, "Descoperiri... sau invenţii", Şcoala Gimnazială "Corneliu Coposu" Zalău, prof. Dana Chiş şi Cristian Ioviţă

premiul II: Roxana Puşcaş, Daniel Berar şi Codruţa Lăcătuş, "Emisiunea", Şcoala Gimnazială nr. 1 Agrij, prof. Daniel Taloş

primar-preşcolar

premiul I: Teodora Gârdan, Andrei Mureşan, Alexandru Nosa, Luca Onuţan, Melisa Radu şi Giulia Romocean, "La şcoală", Şcoala Gimnazială "Simion Bărnuţiu" Zalău, prof. Mihaela Urs

premiul II: Yannis Puie, Luca Brusaşca, Sara Puie, Elisei Ardelean, David Tripon, Sonia Pop, Răzvan Crişan, Damaris Matyas, David Brumar, David Ionuţaş, Diana Varga, "Soarele şi cele nouă planete", Grădiniţa cu program normal nr. 8 Zalău, prof. Aurora Cubineţ

premiul III: Ştefania Szigyarto, Vlad Nădişan, Mara Buhăţel, Antonio Taloş, Sofia Borz, Andrei Sălăjan, Răzvan Mastan, Elena Iacob, "Parada costumelor", Grădiniţa nr. 1 Zalău, prof. Naomi Ciupe şi Andreea Pojar.

Vă mai recomandăm:

Românul care lucrează în Japonia la marele proiect al maşinii viitorului. Este specializat într-o ştiinţă puţin cunoscută în lume: tribologia

Academia Română a răsplătit performanţa în ştiinţă şi cultură. Un cercetător ştiinţific sălăjean, printre premianţi

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?