Evenimente istorice petrecute în acelaşi an în colţuri diferite ale lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea de astăzi este un produs al evenimentelor istorice care au avut loc în trecutul nostru. Indiferent de "greutatea" lor, acele momente ale istoriei au transformat planeta în ceea ce este în prezent.

Iată câteva evenimente care au marcat istoria şi care s-au petrecut în aceeaşi perioadă, însă în colţuri diferite ale lumii.

Scufundarea Titanicului / Descoperirea vitaminelor

Până în 1912, noţiunea de "vitamine" nu exista. Iniţial, aceasta a fost propusă de către cercetătorul polonez Casimir Funk, deşi oamenii au fost conştienţi de importanţa consumului anumitor alimente pentru prevenirea unor boli, încă din antichitate. Ştiinţa a reuşit să demonstreze acest aspect abia la începutul secolului al XX-lea. În acelaşi an, faimosul Titanic, cel mai mare pachebot din lume, pornea în prima şi ultima sa călătorie.

Premiera "Războiul stelelor"/Ultima execuţie publică prin ghilotinare din Franţa

În acelaşi an în care cinefilii erau introduşi într-o galaxie foarte îndepărtată prin premiera filmului SF "Războiul Stelelor", în Franţa avea loc ultima execuţie cu ghilotina. Hamida Djandoubi, un agricultor de origine tunisiană, a fost decapitat în 10 septembrie 1977, pentru răpirea, torturarea şi uciderea unei femei de 22 de ani. A fi fost ultima dată când Franţa a folosit această pedeapsă, deoarece practica a fost abolită în 1981.

Crearea tabelului periodic al elementelor/Lansarea pe piaţă a borcanelor cu hrean ras

Istoria apariţiei tabelului periodic al elementelor este una lungă şi complexă, însă momentul crucial a fost anul 1869, când Dmitri Mendeleev stabilea că proprietăţile elementelor depind de greutatea lor atomică. În acelaşi timp, în cealaltă parte a globului, antreprenorul Henry J. Heinz punea bazele uneia dintre cele mai puternice companii americane, cea căreia îi revine meritul de a fi lansat pe piaţă ketchupul îmbuteliat.

Marilyn Monroe/Regina Elisabeta

Sex-simbolul anilor '50, Marilyn Monroe, şi regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-au născut în acelaşi an: 1926; cea dintâi în SUA, cealaltă, în Marea Britanie. Ele nu sunt, însă, singurele celebrităţi care au văzut lumina zilei în acel an; lista este completată de către Hugh Hefner, fondatorul revistei Playboy, Fidel Castro, liderul revoluţiei cubaneze, Chuck Berry, unul dintre pionierii muzicii rock`n`roll, ori regizorul Mel Brooks.

Abolirea iobăgiei în Rusia imperială/Prima fotografie color din lume făcută în Marea Britanie

1861 este un an extrem de important în istoria Rusiei, când, ca urmare a Reformei Agrare, iobăgia a fost eliminată din giganticul stat est-european, iar ţăranii au fost împroprietăriţi. În acelaşi an, fizicianul britanic James Clerk Maxwell realiza prima fotografie color din lume, care a devenit cunoscută sub numele de "Tartan Ribbon" şi care reprezenta o fundă din stofă în carouri.

Primul iPhone/Cea de-a şaptea carte din seria "Harry Potter"

Volumul "Harry Potter şi Talismanele Morţii" a fost publicat în vara anului 2007, eveniment care a coincis cu lansarea primului model de iPhone. Din cauza unei erori de securitate a magazinului online, o versiune pirată a cărţii a apărut pe Internet şi a fost tradusă rapid în mai multe limbi cu cinci zile înainte ca vânzările oficiale să înceapă. Chiar şi aşa, ultima aventură a tinerilor vrăjitori s-a vândut în 8,3 milioane de exemplare încă din prima zi în care a ajuns în magazine.

În acelaşi an, Steve Jobs prezenta primul iPhone, telefonul fără taste care a schimbat piaţa pentru totdeauna.

Vă mai recomandăm:

Femei care au schimbat lumea. Top 10 pioniere intrate în cărţile de istorie

Cei mai cruzi conducători din istorie. Cine sunt liderii care au ucis cu sânge rece milioane de oameni

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei