Erou în timpul liber. Un pompier a salvat viaţa unui bărbat aflat în stop cardiorespirator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierul Vasile Gorgan lucrează la ISU Sălaj din 2007 FOTO Facebook.com

Aflat în timpul liber, pompierul a intervenit prompt în momentul în care a văzut un bărbat întins pe marginea drumului şi o femeie care încerca să îi facă masaj cardiac.

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani care a făcut stop cardiorespirator în timp ce se afla la volan, prin localitatea clujeană Baciu, a fost salvat de la moarte sâmbătă, 27 ianuarie, de un pompieră sălăjean aflat în timpul liber. Plutonierul adjunct Vasile Gorgan, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum Sălaj, se întorcea de la Cluj-Napoca, în momentul în care a sesizat că pe marginea drumului era întins un bărbat, căruia o femeie încerca să îi facă masaj cardiac.

Fără să stea pe gânduri, pompierul a tras pe dreapta şi a intervenit. Mai întâi, a evaluat victima şi, după ce a constatat că era inconştientă, iniţiat manevrele de resuscitare. După aproximativ 15 minute a reuşit să-i redea semnele vitale, l-a aşezat pe bărbat în poziţie de siguranţă, însă la scurt timp, acesta a intrat din nou în stop cardiorespirator. Plutonierul adjunct a reluat manevrele de resuscitare, împreună cu un medic aflat întâmplător la faţa locului. Victimei i-au revenit semnele vitale şi a fost preluată de către un echipaj al ambulanţei.

“Curajul, fermitatea şi devotamentul sunt trăsături de bază care conturează nobila meserie de pompier, iar colegul nostru reprezintă încă un exemplu care demonstrează că pompierii salvatori sunt eroi şi în timpul liber“, au transmis reprezentanţii ISU Sălaj.

În vârstă de 44 de ani, plt. adj. Vasile Gorgan lucrează în cadrul Detaşamentului Zalău din 2007, unde a participat şi ca paramedic la misiuni medicale.

În urmă cu doar o lună, un alt pompier sălăjean aflat în timpul liber a sărit în ajutorul a trei persoane blocate într-o casă cuprinsă de flăcări.

Mai puteţi citi:

Povestea teologului care s-a convertit în paramedic: „Dacă aş ţine doar pentru mine talentul, aş da dovadă de egoism“

Un pompier aflat în timpul liber a salvat trei persoane dintr-o casă în flăcări

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”