Doi fraţi, răniţi grav în urma unui accident de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident de circulaţie a avut loc joi seara pe DN 1H, în Sălaj, între localităţile Vîrşolţ şi Hereclean. În urma accidentului, doi tineri, fraţi, au fost grav răniţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, accidentul a avut loc în jurul orei 20.00. B. Ioan, un bărbat de 62 de ani, din Şimleu Silvaniei, conducea un autobuz pe DN1H, între localităţile Vîrşolţ şi Hereclean. La un moment dat, a pătruns pe contrasens intrând în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, la volanul căruia se afla I. Vlăduţ, de 21 de ani, din Peceiu. În urma impactului, conducătorul auto şi pasagerul de pe bancheta din dreapta faţă, I. Andrei, au fost răniţi grav. Niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

La locul accidentului au intervenit şi pompierii, care au scos dintre fiarele contorsionate şoferul autoturismului predându-i serviciului de ambulanţă. Fratelui acestuia, pasager în dreapta, i s-au acordat îngrijiri medicale de către un echipaj SMURD şi a fost transportat la UPU Zalău. Traficul pe DN 1H a fost blocat mai mult timp, pompierii sablând carosabilul de resturile împrăştiate ale autoturismului.

Citeşte şi Accident mortal: un tânăr a murit pe loc, alţi doi - grav răniţi

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”