Descoperire macabră într-un sat din Sălaj. Bebeluş mort găsit sub un pod

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autopsia va stabili cauzele morţii bebeluşului FOTO Arhivă

Procurorii şi poliţiştii au început o anchetă în comuna sălăjeană Gîlgău, pentru a stabili împrejurările în care a murit bebeluşul.

Un bebeluş mort în circumstanţe suspecte a fost descoperit în această după-amiază, sub un pod din localitatea Fodora, comuna Gîlgău. Potrivit primelor cercetări, este vorba despre un nou-născut, al cărui trup neînsufleţit a fost găsit învelit într-o păturică.

"În acest moment echipa operativă formată din procurori, poliţişti şi medic legist fac cercetările la faţa locului", a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. Cadavrul bebeluşului va fi transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, medicii legişti urmând să stabilească cu exactitate cauzele decesului micuţului.

Deocamdată nu se ştie cine cum a ajuns bebeluşul acolo şi nici cine este mama copilului.

Mai puteţi citi:

Caz cutremurător! Un bebeluş a murit după ce s-a sufocat cu păturica cu care era învelit

Bebeluş abandonat la poarta Mănăstirii Bic. Gestul emoţionat făcut de primarul din Şimleu

Bebeluş de opt luni, rănit grav într-un incendiu. Mama a folosit benzină ca să facă foc în sobă

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele