De ce să nu intri încălţat în casă. Bacteriile periculoase cu care rişti să îţi contaminezi locuinţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Microbii de pe încălţăminte vă pot contamina locuinţa FOTO Arhivă

Codul bunelor maniere spune că musafirii nu trebuie să se descalţe când vin în vizită. Cum rămâne, însă, cu microbii "culeşi" pe talpa pantofilor?

În multe colţuri ale lumii, printre care statele scandinave, China, Japonia, Turcia, Thailanda şi în cea mai mare parte a Orientului Mijlociu, descălţatul la intrarea într-o casă este obligatoriu. În altele, a-i cere musafirului să renunţe la încălţări când îţi trece pragul este o un gest lipsit de politeţe.

Descăltaţul în interior este, însă, o practică tot mai populară, nu doar pentru că oferă confort picioarelor - ce poate fi mai plăcut după o zi petrecută la serviciu cu pantofii în picioare, decât să mergi desculţ prin casă?, dar şi pentru a ţine departe bacteriile şi murdăria pe care le purtăm pe tălpile încălţămintei.

Specialiştii din cadrul Universităţii Arizona au realizat un studiu, condus de microbiogul dr. Charles Gerba, în colaborare cu cercetătorul Jonathan Sexton, examinând microbii de pe pantofi şi analizând ce pericole pot apărea dacă intrăm în casă încălţaţi. Întregul experiment a constat din trei etape. Mai întâi, cercetătorii au verificat 26 de pantofi care au fost purtaţi timp de trei luni, pe care au găsit, în medie, 421.000 de bacterii, printre cele mai periculoase numărându-se Escherichia Coli, responsabilă de infecţiile digestive, diaree şi chiar meningită, Klebsiella pneumoniae, care poate produce infecţii urinare, pneumonii sau septicemii, sau Serratia ficaria, şi aceasta cauzoare de afecţiuni ale aparatelor urinar şi respirator.

Toate acestea, „culese“ de pe trotuare, din pe podelele restaurantelor, ale toaletelor publice sau din diverse alte locuri murdare, pot supravieţui pe încălţări zile sau chiar săptămâni şi devin o ameninţare pentru sănătatea noastră dacă ajung să contamineze spaţiul personal.

Într-o a doua etapă a studiului, cei doi au vrut sa vadă în ce măsură bacteriile de pe încălţăminte ar putea contamina şi alte suprafeţe. Aşa că au pus un voluntar să umble pe mai multe plăci de gresie curate, făcând câte un pas pe fiecare. Concluzia? Transferul bacteriilor s-a făcut în mai multe de 90% din cazuri. Mai mult, susţin autorii studiului, încălţămintea s-a dovedit a fi un loc propice pentru dezvoltarea acestor microorganisme, mai bun chiar şi decât toaleta.

Următorul pas a fost să stabilească dacă spălarea încălţămintei poate "salva" în vreun fel situaţia. 10 perechi de încălţăminte au fost purtate de către 10 voluntari, după care au fost curăţate cu apă rece şi detergent de rufe. Demersul s-a dovedit a fi extrem de eficient, având în vedere că bacteriile de pe pantofi s-au diminuat cu 99 procente.

O altă modalitate prin care vă puteţi asigura cel mai înalt standard de igienă în locuinţă şi un mediu de viaţă sănătos este să curăţaţi regulat pardoseala cu aparatele cu aburi şi să spălaţi covoarele.

Mai puteţi citi:

Şase locuri din bucătărie care te pot îmbolnăvi

Greşeli pe care le faci în privinţa tocătorului de lemn. Reguli pentru întreţinerea importantei ustensile

9 obiecte din casă care ar trebui curăţate în fiecare zi. De ce trebuie să schimbi zilnic prosoapele de bucătărie

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată