Cum să ai un discurs convingător. Şapte exerciţii pentru o dicţie perfectă
0Dicţia reprezintă o artă prin care cuvintele prind viaţă. Iar o dicţie bună reuşeşte să îmbine cuvintele cu emoţia, transmite starea şi te conectează cu auditoriul.
O pronunţare corectă şi fermă a cuvintelor te transformă într-o persoană convingătoare. Indiferent dacă eşti angajat sau angajator, persoană publică sau nu, actor, prezentator, profesor, manager, student, elev şi te pregăteşti să susţii un interviu, discurs sau chiar o prezentare, este foarte important să vorbeşti corect, coerent şi mai ales să ai o dicţie perfectă.
Specialiştii susţin că pentru a avea o dicţie bună, este esenţial exerciţiul, care presupune exerciţii, metode şi tehnici specifice. Pentru că, spune profesorul logoped Narcisa Ioana, de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Sălaj, „tonalitatea şi ritmul sunt instrumentele principale ale dicţiei, funcţionând după modul în care sunt antrenate. Iar dicţia se învaţă prin practică şi prin joc”. Mai exact, explică logopedul, prin joc vorbitorul învaţă să interacţioneze şi să comunice orice mesaj unui grup nou.
„Exerciţiile de dicţie ajută la corectarea vorbirii, îmbunătăţirea sunetelor, accentuarea cuvintelor importante dintr-o frază şi chiar înlăturarea accentelor regionale”, precizează specialistul. Este vorba despre exerciţii de respiraţie, de corectare a defectelor de pronunţie, pentru corectarea pronunţiei vocalelor şi consoane, pentru pronunţarea corectă şi clară a finalurilor de cuvânt, pentru intensitate, ritm şi variaţii de registru vocal, precum şi pentru corectarea dificultăţilor de articulaţie.
„În terapia logopedică pentru dezvoltarea auzului fonematic, alături de recunoaşterea şi utilizarea onomatopeelor ca exerciţiu de analiză fonetică sunt des utilizate frământările de limbă. Frântură de limbă, numită şi <<frământare de limbă>>, <<încurcătură de limbă>>, <<îmbârligătură de limbă>> şi <<scrântitură de limbă>>, descrie vorbirea, fraza încâlcită, formată dintr-un şir de cuvinte greu de rostit”, menţionează logopedul. Odinioară, acestea erau repetate de către copii sau tineri la şezători, rostirea lor făcând obiectul pedepselor date în timpul jocurilor. Ba mai mult, uneori se organizau concursuri „de frânt limbi”.
Dificultatea constă în a rosti grupuri fonetice cu articulare complicate, mai ales în repetarea lor la distanţă mică, cu câte o uşoară variaţie. Jocurile fonetice româneşti se bazează în special pe rostirea alternată a oclusivelor şi a vibrantei r.
Exemple:
1. „Retevei de tei pe mirişte de mei”.
2. „Saşiul stă pe şasiu şi şuşoteşte”.
3. „Şase saşi în şase saci”.
4. „Piatra crapă capra, capra crapă piatra”.
5. „Oaia aia e a ei, eu i-o iau”.
6. „Am o vâjâitoare care vâjâie ca un avion vâjâitor. Vâjâie tare vâjitoarea, dar mai tare vâjâie avionul vâjâitor”.
7. „Arhiepiscopul Constantinopolului vrea să se dezarhiepiscopoconstantinopolizeze”.
Pentru ca aceste exerciţii să aibă succes, profesorul logoped recomandă ca ele să fie pronunţate cât mai clar şi mai corect, crescând ritmul şi volumul. „Încercaţi apoi să le spuneţi cât mai clar şi mai corect cu un creion în gura (creionul sau pixul este aşezat pe orizontală între maxilare cât mai în spate posibil). Rostiţi de două-trei ori rar şi foarte clar şi faceţi pauze după 12–15 cuvinte, pentru ca exerciţiul să fie eficient. Exersaţi fiecare exerciţiu în parte şi repetaţi-l de 10-20 de ori. Printaţi exerciţiile pentru a le putea exersa mai uşor, apoi învăţaţi frazele pe de rost şi rostiţi-le repede fără a le mai citi. Pentru un succes deplin, reluaţi exerciţiul după câteva zile”, ne sfătuieşte specialistul CJRAE Sălaj.
Vă mai recomandăm:
De ce apare, de fapt, bâlbâiala la copii şi cum poate fi tratată - sfaturile medicilor