Cine este singurul candidat admis cu 10 la Medicină la Cluj. A ales să ducă mai departe o tradiţie din familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când era un puştan, şimleuanul Horia Paşca (19 ani) visa să devină fotbalist. Odată cu trecerea anilor, s-a reorientat şi a decis să ducă mai departe tradiţia mediciniştilor din familie.

Aproape 900 de candidaţi s-au întrecut, în sesiunea din vară, pentru unul din cele 300 de locuri bugetate puse la bătaie de către Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca. Horia Paşca a absolvit recent Colegiul Naţional "Simion Bărnuţiu" din Şimleu Silvaniei (judeţul Sălaj) şi a fost singurul admis cu 10.

Când era puştan se visa fotbalist, însă după ce a început şcoala, îndrumat de tatăl său, medic internist la spitalul din oraş, s-a reorientat şi pentru a duce mai departe tradiţia din familie. "Tatăl meu, unchiul şi mătuşa mea sunt medici, fratele mai mare este student la medicină. Cu toţii m-au influenţat şi m-au îndrumat spre medicină, mi-au stârnit curiozitatea pentru ea. . Tata, medic internist şi gastroenterolog, mă mai duce uneori pe la spital; când eram mic mergeam cu el mai des prin saloane şi mai asistam la consultaţii. Îmi plăcea când îmi povesteau despre un caz mai interesant pe care îl intâlneau sau despre ce mai au de făcut la spital", spune adolescentul.

În primii doi ani de liceul, Horia susţine că a încercat să înveţe la majoritatea materiilor, pentru ca ulterior să se axeze în special pe materiile care contau pentru facultate, adica biologie şi chimie, iar la restul să studieze "cât să mă descurc la nivelul clasei". Chiar dacă s-a pregătit pentru Bacalaureat doar în luna premergătoare, a reuşit să îl treacă cu media 9,50, făcând o lucrare de 10 la Anatomie: "Bacul mi s-a părut relativ uşor, nu am pus accent pe el şi nu am început să mă pregătesc decât în ultima lună. Am avut noroc cu faptul ca am învăţat la materiile respective în timpul liceului".

S-a pregătit temeinic din clasa a X-a

Pentru facultate, în schimb, pregătirea a început-o încă din clasa X-a, atât cu meditaţii, cât şi prin studiu individual. "Încercam să învăţ o zi la biologie, o zi la chimie, însă mai ratam zile si de fiecare dată cand intervenea ceva, amânam învăţatul pentru următoarea zi. Doar după ce îmi terminam treaba ieşeam cu prietenii", afirmă Horia, în opinia căruia meditaţiile sunt necesare pentru o pregătire solidă. "Dacă nu meditaţii, măcar să ai o persoană care să îţi pună la dispoziţie toate detaliile din manuale şi să îţi răspundă la unele întrebări", consideră proaspătul medicinist.

S-a gândit să studieze în străinătate, însă pentru că acest lucru presupunea un efort financiar destul de mare, a ales să se specializeze la Cluj-Napoca pentru că universitatea de aici este una cu tradiţie, catalogată de mulţi drept cea mai bună din ţară în acest domeniu.

Când a ieşit din sala de examen şi-a zis că s-a descurcat binişor, însă nici prin gând nu i-a trecut că a facut, de fapt, o lucrare perfectă. Deşi recunoaşte că s-a pregătit încă din clasa a X-a pentru acest dificil examen, tânărul în vârstă de 19 ani a fost surprins să se vadă primul pe lista proaspeţilor intraţi la Medicină. "Abia dupa ce m-am corectat cu baremul mi-am dat seama ca nu am greşit nimic. M-am bucurat foarte tare când am vazut că am fost primul; înainte de examen nici nu mă gândeam ca este posibil aşa ceva", ne spune Horia, în opinia căruia medicina un domeniu foarte interesant, unul în care trebuie să îţi foloseşti mintea pentru a-i ajuta pe cei bolnavi, pentru a salva vieţi.

Viitorilor candidaţi la Medicină le recomandă să îşi sistematizeze pe cât posibil informaţiile şi să încerce să înveţe şi cele mai mici detalii din bibliografie.

Vă mai recomandăm:

Studentul român premiat de Institutul Regal al Arhitecţilor Britanici

Românul care lucrează în Japonia la marele proiect al maşinii viitorului. Este specializat într-o ştiinţă puţin cunoscută în lume: tribologia

Elevii care au proiectat un avion sanitar pentru misiunile de salvare. S-au inspirat din „Avengers“

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate