Cetăţean elveţian arestat pentru pedofilie. Bărbatul ar fi abuzat sexual băieţi cu vârste între 12 şi 16 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul are reşedinţă în judeţul Sălaj FOTO Arhivă

Magistraţii Tribunalului Sălaj l-au trimis în spatele gratiilor pentru 30 de zile pe Lombriser Wendelin, un cetăţean elveţian acuzat de act sexual cu un minor, şi pe Mihaela Boldijar, pentru trafic de minori, într-un dosar al DIICOT Sălaj.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că începand cu anul 2015, inculpatul Lombriser Wendelin, cetăţean elveţian care se afla pe teritoriul României de mai mult timp, a căutat şi identificat pe teritoriul judeţului Sălaj, dar şi pe raza judeţului Sibiu, mai mulţi copii vulnerabili care să accepte să întreţină relaţii sexuale cu acesta, în schimbul unor sume modice de bani. Inculpatul Lombriser Wendelin s-a orientat în principal spre copii proveniţi din familii dezorganizate sau foarte sărace, neaflaţi sub supravegherea părinţilor, care cerşeau sau îşi câştigau existenţa căutând alimente, haine şi fier în containere", se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Potrivit aceleiaşi surse, în urmă cu doi ani, Lombriser Wendelin ar abordat-o în faţa gării din Sibiu pe inculpata Boldijar Mihaela, care în acea perioadă petrecea majoritatea timpului în zonă şi locuia într-o baracă amenajată în vecinătate. Elveţianul i-a propus să-i caute băieţi  minori, cu care să îşi satisfacă plăcerile sexuale, în schimbul unor sume de bani, susţin procurorii.

"În acest context, profitând de naivitatea victimelor specifică vârstei precum şi de lipsurile materiale, inculpata Boldijar Mihaela a recrutat mai mulţi minori, cu vârste cuprinse între 12-16 ani ce proveneau din familii foarte sărace de pe raza unei localităţi din judeţul Sibiu şi care îşi câştigau existenţa singuri prin cerşit pe raza oraşului Sibiu", mai precizează DIICOT.

Cei doi au fost reţinuţi miercuri, pentru 24 de ore, iar joi, 16 martie, pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Vă mai recomandăm:

 

DIICOT Sălaj l-a vrut după gratii pe neamţul judecat pentru pedofilie. Ce au decis judecătorii Curţii de Apel Cluj

Două fetiţe din Sălaj, victimele a doi fraţi pedofili. Una dintre ele le era şi rudă apropiată!

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji